La odaie (4)

Să-i spună lui Stelian? se gândi el o clipă, apoi simţi în zefirul dimineţii strecurându-se în odaie, mirosul proaspăt al jintiţii ce începuse să fiarbă, îşi trase pantalonii de doc, luă repede cămaşa de in, trecu oarecum stingher prin bucătărie, unde, desupra tuciului Biţa strângea urda, coborî treptele din lemn de stejar fără să-şi spună nimic. In camera din spatele odăii se răcori cu apă din cofiţă dând peste cap o bardacă plină, îşi spălă faţa şi gâtul, se întoarse în bucătărie, umplu cana cu lapte, se aşeză la masă, moment în care Biţa tăie cu aţa o felie de mămăligă, o aşeză pe o farfurie de pământ, adăugând o bucată de caş şi îndemnd, ca şi când totul era ca ieri, ”serviţi, domnişorule!” El, se opri o clipă, urmărind-o cu gura întredeschisă, oprindu-şi cu insistenţă privirile la cingătoarea fotei unde betele atârnau exact şi provocator în unghiul pe care tocmai îl pricepuse. Observand cum pantalonii subţiri de doc se umflă chiar in dreptul pravacului, Biţa luă iniţiativa: ”să îţi vezi de treburile tale la velniţă şi să pui ţuica unde a zis domnu Ioan că nea Costandin iar vine beat”.
Costandin Pâcleanu era genul de slujitor credincios pe care te pueai baza dar care, la intervale rare de timp, uita măsura la cazan şi se îmbata devenind de un comic irezistibil fie prin poeziile deocheate ce începea să le recite, fie prin povestirile anecdotice ale vieţii sale „la curte”, cum îi atribuise el denumirea conacului.
Vorbele Biţei îl stârniră pe Gigi care ştia de Costandin că era acasă şi, oprindu-se din mestecat, se pironi cu o mână pe unul din sânii ei, reluând intenţia de a o săruta. Lătratul gros al bătrânului Roli întrerupse tot, iar ea, desprinzându-se, zise: ”lasă, avem timp la noapte!” Cu aceste cuvinte se contura perspectiva unei lungi şi pasionale iubiri în care unul trăia bucuria începutului iar celălalt satisfacţia aventurii interzise.
Citeste in continuare...

La odaie (3)

Tresărind, acesta, într-o fulgerare de gânduri şi imagini, înţelese pe loc sfaturile din povestirile lui Stelian şi, cuprinzând-o pe Biţa de mijlocelul subţire, o trase spre el, o răsturnă pe spate şi o sărută apăsat pe buzele cărnoase şi frumos conturate. Femeia, căzută în plăcerea ispitei, surprinsă de vigoare mişcarilor baiatului, se impotrivi tandru, împingându-l, cât să nu-l piardă, de umerii laţi, apoi scăpă, ca din întâmplare, mâna dreaptă pe ceafa lui, extaziată de voinicia şi îndrazneala acestuia.Intr-o fractiune de luciditate, simţind mâna lui alunecând pe lânga fota subţire, încercă, fără nici un impuls interior, să intervina cumva: ”a, nu domnişorule, ce faci? stai, a, a, Gigi, să nu spui, a, a”, mai bâigui ea simţind, prin lenjeria nopţii de vară a flăcăului, ca drumul e fără întoarcere. Se dedică apoi cu pasiune momentului pe care nu-l credea ajuns aici, cu o bucurie nelămurită şi un înflăcărat exces de zel rezolvând, cu priceperea femeii la 24 de ani, stângăciile de început ale tânarului flăcău. Citeste in continuare...

La odaie (2)

Cu meticulozitatea obişnuită aţâţă focul de nuiele uscate amestecate cu ţăndarele de la grinzile fasonate pentru saivan, privea cum se înalţă laptele spre buza tuciului, umplu bardaca mică cu chiag şi o turnă în rotocoale peste lapte, mestecă bine cu o lingură de lemn mare, acoperi tuciul cu un fund din scândură de brad, apoi trase focul pe vatră pentru a-l potoli. Se aşeză pe marginea laviţei acopeită cu o cuvertură de lâna ţesută de ea în iarnă trecută, pe bătătură neagră cu flori roşii, mari, având marginile prinse cu aţa de bumbac legat în cruciş. Se uită prin usa deschisă larg, în strunga pustie de la Arman, la dealurile inverzite dinspre Stupină şi în lungul drumului pe unde ultimele căruţe cu boi coborau la fântana lui Iosif, spre fundul golului. Frumuseţea naturii o incânta iar voioşia trecătorilor care se grăbeau la locurile lor ajungea până la ea. Pentru aceste clipe pline de farmec deseori îşi spunea că merită să tăiesti. Se intinse pe spate, lasă bucuria să-i inunde sufletul, dar se ridică repede neliniştită, simţi inima bătând mai des, obrajii îi ardeau, suspină fără să vrea şi privi aprins înspre uşa intredeschsă a camerei lui Gigi. Arunca o privire pe fereastră la capătul de sus al drumului, il văzu pe Roli, câinele, aşezat pe burtă, cuibărindu-se cu capul pe picioarele din faţă plictisit de drumul pustiu. Cu vârful piciorului drept împinse uşor uşa camerei, păşi pe preşul ţesut din zdrenţe şi, ajungând lângă pat, se aplecă la urecheia flăcăiaşului, sprijinindu-se de umerii lui laţi, şoptind cu respiraţia-i fierbinte: ”mai dormi domnişorule,nu-i târziu?” În aceeaşi clipă o codiţă a părului ei negru,alunecă pe obrazul băiatului... Citeste in continuare...

La odaie (1)

Gigi era al treilea copil al lui dom Ioan, acum la douazeci şi şase de ani, bărbat împlinit trecut prin ciurul vremurilor, bine făcut, spătos şi muncitor, cu ochi albaştrii şi păr castaniu, faţă zâmbitoare, capabil să facă oricând o eschivă pentru a reuşi. A luat viaţa în piept de tânăr după ce în clasa a doua a liceului Hasdeu, a rămas corigent la matematică iar tatăl său l-a retras, făra discuţie din şcoală, trimiţându-l la odaie la gol unde era saivanul oilor, grajdurile vitelor mari pentru vară. Aici, aflat mai mult în exil faţă de conacul din sat, a descoperit frumuseţea şi duritatea vieţii de ţăran, gustul libertăţii şi plăcerea de a fi propriul stăpân.
Cum treburile moşiei lui Deşliu, al carei administrator era tatăl său, mergeau bine şi fără el îşi făcea nestingherit rostul, profitând de situaţa privilegiată în care se afla, intercalându-se in treburile zilnice după propriul gust. Tuleile incepuseră să răsară, şi, într-o dimineţă, se lăsă purtat de somn şi vise, mai mult ca de obicei. Boarea dimineţii pătrundea prin uşa intredeschisă, forfota din curte se stingea încet, încet, când Gigi se trezi confuz, cu mădularul învârtoşat simţind că ceva se întâmplase. Puse mâna şi degetele i se lipiră... Clopotele oilor nu se mai auzeau semn că Stelian, mai marele peste ciobani, flăcău cu armata făcută, cu care el sporovăia până noaptea târziu, plecase. Se întoarse cu faţa la pernă, trase macatul peste ochi, lasându-si picioarele afară, se culcă din nou, în susurul binefăcător al laptelui strecurat de Biţa, prin pânza albă de in, în tuciul mare de pe soba din bucătăria alăturată.
Intre cei care trebăluiau zilic pe la odaie, aleşi de dom' Ioan dintre săteni se afla şi Biţa, femeie împlinită, care rostuia majoritatea treburilor de aici, pregătind cu pricepere toate ale gurii şi hrănindu-i pe toţi. Era sprintenă, porivită la inălţime, cu o faţă albă plăcută, ochi căprui si păr negru strâns în două coade împletite prinse la cap cu câte un fir roşu de lână înnodat ca o fundiţă. Avea o iie de borangic cu mâneci scurte şi model lucrat în casă cu râuri de floricele pe lângă nasturii de sidef care o încheiau, intinsă peste sânii viguroşi şi proeminenţi. Strânsă la mijloc cu betele roşii care-i ţineau fota de vară, puţin lărguţă si peste genunchi, în care îşi mlădia mijlocu-i subţire, şoldurile vrednice şi norocoase de priviri, distingându-se armonia foşnitoare a picioarelor delicate.
Citeste in continuare...

Prundul garlii (5)

De obicei după câte un păhărel Ghiţă devenea sentimental şi, imbrăţişandu-l pe Fănel, cu ochii la una din fete exclama: ”frumoasă ne e viaţa!” Printr-un ordin al Conducătorului cei care îndeplineau anumite funcţii în administraţie erau “mobilizaţi pe loc”, trecând cu uşurinţă peste tragediile timpului şi adulmecând partea frumoasă a lui. Acum liniştea galeriei cu umbrar de viţă de vie, la ceasul amurgului de vară, nu spunea nimic bun. Se privesc, întorc capul spre casa lui nea Iancu, peste drum, dar aici doar câţiva porci râmau in gramada cu sâmburi de prună de la borhotul fiert al prunelor de vară, trăsnindu-i cadenţat intre măsele şi grohăind satisfăcuţi. Copilul, de care parcă uitaseră, îi privea cu ochii lui albastrii, zgâindu-se spre ei in sus, cu nedumerire, închizând un ochi, spre a se feri de bătaia soarelui ce se prăvălea galben roşiatic peste vârfurile împădurite ale dealurilor Fundatei. Ar fi vrut şi el să intre căci de fiecare dată primea câte o dulceaţă de prune cu nuci. Acum, fără să ţină cont de ce mai spuneau cei doi, se repezi către ei: ”vă uitaţi degeaba, au venit toţi pe izvor, tată“. ”Hm, ce facem, Fănele?” se foi primarul ca pentru sine. ”Hai, zi şi tu ceva”
“Mergem” raspunse celălalt şi se cufundă din nou în gânduri. Auzise de un ordin de mobilizare generală şi la ce treizeci şi doi de ani ai săi gânduri sumbre îi încigeau sufletul. Se scurseseră zece ani de când făcuse serviciu militar la pontonieri, în Brăila, iar imaginile vieţii cazone îl întristau. Il urmăreau incă vorbele unui plutonier major, la instrucţie: dacă aviaţia inamică apare vă băgaţi sub ponton, aţi înţeles? Ştia câte nenorociri adusese razboiul în acei ani şi se frământa stăpânit de un val de spaimă. Se despărţi de Ghiţă schiţând un salut si fără alte vorbe glumeţe, pe care şi le aruncau de obicei, coti spre casă. Lăsă să-i scape un suspin înabuşit si intră în curte trântind poarta grea cu putere... Apoi mare surpriză: din grajd ieşi cumnatul său Gigi, îmbrăcat in pantaloni bufanţi de dimie şi cu o pufoiacă pe el. ”Ţi-am adus calul, măi Fane!” strigă din toate puterile venind către dom Fane, al cărui nod in gât gâlgâi in plans, ”ce-i cu tine măăă!” şi se îmbrăţişară amândoi. ”S-a spart frontul la Iaşi, băiete şi de doua zile fugim încoace, toată noaptea am alergat şi în zori m-am băgat in paie, după leşi, n-am vrut să-i sperii pe ai mei şi am dormit buştean până la namezi“, zise el dintr-o răsuflare. ”Tătica s-a bucurat dar mămiţa nu era acasă, am auzit ce s-a întâmplat cu calul, m-am dus la ei că le ştiu limba şi ne-am înţeles: mi-au dat calul şi eu i-am dus la Biţa, da valtrapul l-au luat cu ei în porumb”, raportă ca la cazarmă cumnatul, prezentând adevărul convenabil şi ocolindu-l pe cel incomod, tocmai când Dorina, sclipi cu ochii ei de cărbune în uşa grajdului, având baticul cu floricele albastre legat la spate, o buclă blondă ieşită spre o sprinceană şi câteva fire de fân ramase neglijent pe o parte a fustei de vară.
Citeste in continuare...

Prundul garlii (4)

“Tata, au venit rusii si am fugit de acasa cu mama si mamaia, repetă copilul cu sufletul la gură. Bine, bine dă mâna încoa” spuse dom' Fane şi îi intinse mâna stangă, cealaltă fiind ocupată cu servieta de piele neagră in care se găseau toate actele şi banii unui preceptor din acei ani Tot în dreapa era Ghiţă Dinulescu primarul comunei Policiori cu care comenta cele pertecute în acea zi la primărie. ”Tu crezi Fănele, ce a tradus baiatul lui Jingoiu?” zise Ghiţă. Copilul, aflat în siguranţă, plecă cu gândurile la copiii de care se depărţise cu mai bine de un ceas cu vâltoare de întrebări nedezlegate despre fraţii lui, unde or fi, ce a făcut Adrian, de ce le striga nea Tomiţa să se culce… Despre ruşi auzise vorbindu-se in tot felul, cu spaimă reţinută, dar nu se dumirea dece coana Lina, bunica lui dinspre tată, îi spusese lui Vasile, baiatul din casă, să pitească ceasul undeva prin iarba de pe izvorul Cucului. Era un ceas mare de masă care ticaia chiar şi pitit in fân. Fugind inaintea tatălui său l-a auzit sunând în urmă, facându-l să-i sbârnâie călcâile.
Cei doi, primarul si perceptorul, mergeau agale, parcă ar fi vrut să ţina ziua în loc, continuând discuţa, ascunzându-şi gândurile pentru a ocoli fiecare grijile ce se revărsau asupra lor. Ghiţă, om de statură mijlocie, cu chip vesel, isteţ şi iubăreţ, calitate pe care nu se sfia să o afirme între prieteni, dar niciodata in prezenţa coanei Anicuţa, nevasta-sa, o femee harnică şi neânduplecată, căreia trebuia să-i dea socotelă pentru orice, se incumetase să deschidă o brutărie şi un magazin pentru săteni. In ziua aceea participase la interogatoriul pe care şeful de post il luase unui paraşutist englez, căzut pe muchia Şumurdoaia. S-a cerut sprijinul preotului Jingoiu, care avea copilul cel mare student la drept şi cunoştea limba engleză. Paraşutistul le-a spus celor prezenţi la primărie, cel puţin aşa a tradus studentul, că în curând ruşii vor sosi in România, iar toamna ce va veni va fi ultima de război. Apoi a cerut să fie trimis la prefectură. Incertitudinea situaţiei lor de viitor se prefigura ameninţător, gândurile emoţiilor, grijilor si proiectiile de perspectivă se diminuau, rărindu-le vorbele, fiecare copleşit de vestea neaşteptată că ruşii deja au venit. Asa au ajuns în dreptul casei lui Filipescu, gospodar, concurentul lui Ghiţă in ale brutăriei si proprietar a şase maşini pentru transport persoane. Se opresc. De obicei faceau un popas aici, atât pentru vinul de Gurguieşti pe care dom Mitică il pastra bine in pivniţa mare a casei sale, cât şi pentru “aşi clăti ochii” la coana Tocuţa dar, mai ales ,la Nuşa si Aurora, cele doua fete studente, oacheşe si guralive, aflate in tandreţe cu cumnaţii lui dom Fane, plecati pe front.
Citeste in continuare...

Prundul garlii (3)

In liniştea ce se lasase, din marginea coastei în care se afla, Didu auzea distinct strigatul piţigăiat al batrânului aflat cât e ziua de mare, pe o piatră în faţa porţi: “domnu’ Iooon, domnu’ Iooon, au venit ruşii”. Soarele trecuse de prânzul ăl mare, departându-se de Râpa Mare şi privind mai de aproape muchia Mircii, zumzetul albinelor se pierdea încet in albstrul cerului iar, la intervale din ce in ce mai mari, strigătul jalnic al unchiaşului izbea, ca o piază rea, in sufletele împietrite ale celor ascunşi pe vâlceaua cu iarbă cosită “dom’ Iooon”… Femeile îşi făceau cruce, copiii dădeau semene de nerăbdare şi in tăcera din jur, glasul lui Didu îi sperie pe toţi: “uite-l pe tata” şi o rupse la fugă peste buza malului. ”Ptiu, bată-te norocu’” se închină scurt coana Sofiţa, bunica lui. ”Lasă-l Puica, rămâi pe loc”, ordonă nea Tomiţa,in timp ce copilul sălta nestăpânit spre Muchia Boghianului de unde cobora tatăl său care-lua de mană.
Au venit ruşii,tată şi am fugit toţi. Bine, hai acasă.
Citeste in continuare...

Prundul garlii (2)

A fugit rupând pământul. Rusul se tăvăli prin praf ca intr-o luptă reală, revenind cu bombănituri pe burtă, propti automatul de o ridicătură si incepu să tragă fără noimă după ea. Cel care luase roibul i-a pus şaua de pe unul din caii lor, apoi toţi, au luat-o râzând, cu caii de căpăstru, la vale lăsând in urmă copilul cu incertitudinea şi tristeţa situaţiei.Atunci l-a vazut gloata de pe prund care, amuţind, a inceput a se împraştia care incotro, nimerind în fugă să-şi tragă chiloţii pe ei, zbughind-o la casele lor.
Vestea a făcut repede înconjurul satului caci la ora prânzului se aflau mai toţi acasă. Nea Tomiţa, care evea experienţa războiului din 916, a trimis-o pe tanti Florica, la cumnata Sofiţa să anunţe femeile să fugă de acasă că au venit ruşii.
La domnul Fane acasă se instalase panica. Puica, nevasta sa, l-a luat pe Didu de mană şi a fugit să se ascundă în fundul gradinii sub bolta unui soc bătrân. In curte se afla Dorina o fată care se aciuase în locul Radei plecată la Mânzăleşti. Ea a vazut pe cei trei călareţi ruşi, precum şi mânza care se apropia in galop, de casă. Şi-a dat seama de situaţie când a recunoscut pe roibul si l-a vazut pe Adrian venind spăşit în urma ruşilor. A dat drumul noatinei să intre in grădina unde, la acel fierbinte sfârşit de august, porumbul era înalt si des. Pe drum, coana Sofiţa, dadea fuga strigand catre cuscra Lina care rânea la vite in grajdul mare de unde, pe fereastră, arunca gunoiul cu furca: ”ăoleu, cuscră, ăoleu fugi cuscră, ăoleu, Puica, unde eşti fata mea, ăoleu, Puica, vino la mine, ăoleu!” A intrat in grădină oftând in continuare, i-a găsit pe cei doi şi au ieşit împreună prin dos, pe uliţă la Dănescu iar de colo pe la Bunget, au cobarât pe malul izvorului Cucului, unde nea Tomiţa conducea plutonul de copii si femei: “aşa, culcaţi, mai în vale Vasile, unde-i coana Lina, nu vorbiti decât in şoaptă, Constadine du-te la Puriu, ăsta era frate-su Ion, după cum îi spunea Gheorghe ţiganu, şi zi-i să ne trimită o sticlă cu ţuică si o bucată de brânză. Ce strigă Guiu, mă a înebunit de tot, ăsta!” [va urma] Citeste in continuare...

Prundul garlii (1)

Prundul, cuprins intre malurile argiloase sau cu pietrisuri era, la Cotu Gârlii, in acea după amiază de jaratec, furnicar de copii. Unii de pe mal săreau in apa adâncă, altii se alergau prin apa trintindu-se cu capul la fund, in timp ce flăcăiaşii planuiau o bataie cu giugelele intre cele doua tabere, cei de peste garlă si cei din sat.
Fără nici un semnal toti fug spre malul argilos si incep să adune mormane de clisă. Cei mai mici făceau gogoloaie si le cărau pe braţe in spatele celor mai mari care le bibileau in varful unor nuiele de catină roşie si printr-o mişcare dibace de rotire deasupra capului le trimiteau inspre tabăra adversă. Tipete, râsete, văicareli…
Hărmalaia pusese stăpânire pe tot vadul iar plaja de nisip parca era arată. Intr-o fractiune de secundă de aparentă linişte unul din copii ţipă straşnic: “caii lu’ dom Fane”! Prinşi in valtoarea atacurilor cu giugele unii nu au auzit dar dintre băieţii mari strigă unul ingrozit: ”Vin ruşii,ma!” Câteva clipe de linişte si inainte de a se topi toata gloata sub cătina roşie, altul urlă: ”uite-l pe Adrian”.
Copilul mijlociu al lui domnul Fane, la cei nouă ani ai săi, călărea foarte bine pe deşelate si la ora amiezii ducea caii la apă, la ciciure. Aici l-au gasit trei ruşi beţi, pilni de praf, cu cămăşile scoase din panaloni, mai lungi ca rubaşca prinsă cu centura in care era stransă boneta kaki, decolorata spre alb, asudată şi murdară. Aveau pistoale automate cu care il speriau pe bietul copil. I-au luat mai intâi calul roib, un pur sânge trăpaş, ce avea un valtrap pe spinare si apoi s-au repezit la mânza sură. Băiatul a inceut să le spună că noatina, bine dezvoltată nu e încă invăţată la călărie. ”Cito, cito tacoie?? Ebifoimate, ciorti!” striga rusu la el si, clătinandu-se, sări pe iapa care a inceput a se ridica in două picioare ridicandu-şi coada, zvârlid cu copitele in vant, tremurând din tot corpul îl aruncă pe călăreţ cat colo si, intr-o fulgerare, cu piciorele din spate, il lovi pe rus in umar [va urma] Citeste in continuare...

Cum la magazinele si bufetele cooperativei se dospeau toate stirile locale, lui Titi i-a fost usor sa afle de venirea lui Didu, consateanul lui mai tanar, ca profesor suplinitor, pe catedra domnisoarei Maria, care plecase dupa primul semestru,la o alta scoala, mai aproape de casa parinteasca.
Carapetru, directorul directorul scolii un obisnuit al bufetului, fost mare mahar in uniunea asociatiilor studentesti in vremea Brigazilor de munca de la Bumbesti Livezeni si conducatorul tinerilor romani trimisi in Jugoslavia lui Tito, tot ca brigadieri, ajunsese in anul trei de facultate sa fie exmatriculat, dupa aparitia pozelor cu „calaul” Tito pe toate gardurile, si trimis cu domiciliul fortat la Lopatari. Cu o capacitate intelectuala iesita din comun, ramasese tributar al spiritului cazon, fiind de o exigenta iesita din canoanele didactice, piperata cu atitudini sgomotoase si ton ridicat. Lesne te facea „albie de porci”, vorba Vioricai Morarescu, invatatoarea care il contra cu apelativul „directore” si care nu se teşea de escaladarea conflictului. Stia ca a doua zi tot el vorbea primul si nici nu mai pomenea de intamplarile trecute. Rar o suparare tinea mai mult de o jumatate de zi deoarece dupa amiaza,la bufet se comentau, se disecau concluzionandu-se, aspectele incriminate despartindu-se de toti, prieteni. Citeste in continuare...

Apoi un popas, paharele se umpleau, iar Coman, presedintele, indemna din nou: ”zi tovule p-aia lui Simulescu cu liliacu!”Buna dispozitie punea stapanire pe toti si greu se lasau dusi spre casa...

Arare ori ,dupa aceste „sedinte” pe teren, se intampla ca rezultatele sa intarzie. Conditionarea era perfecta. O mai mare ingaduinta de la centru, o petrecere pe cinste si abuzuri la tijghea: aduci o gaina dada Florico, daca vrei malaiul. Fara oua nu dam ciorapii mercelizati.
Mai apoi, la raion, toate erau bune, la pozitiv, despre cooperativa Lopatari. Era un amestec de compromis si intelegere, o ipostaza inedita a falsitatii unor relatii simplificate dintre sat si oras, un soi de minciuna adevarata cu referire la dragostea dintre clasa muncitoare si taranime. Exotismul unei jungle relationale prin care poza oficiala era una iar intimitatea conjuncturala alta, nu-i prea dadeau liniste contabilului Pavel dar tineretea avea prioritate.
S-a integrat repede, impunand cu cinstea, discretia si vocea, un anume respect, iar la revelionul dintre decenii, Ginia si Titi, s-au indragostit iremediabil, in acelasi an, casatorindu-se. Citeste in continuare...