Blogu' lui Didu

Acidul ascorbic sau vitamina C

2011-09-16T15:23:00.002+03:00

Albert Szent-Gyorgyi, fiziolog este cel care a descoperit Vitamina C in urma cu mai bine de 70 de ani. Azi are un doodle de la Goolge.

aniversare romaneasca

2011-08-19T01:35:00.000+03:00

George Enescu este aniversat astazi de Google cu un doodle special cu ocazia implinirii a 130 de ani de la nasterea sa. E o imagine foarte buna facuta Romaniei in lumea larga, mai buna decat orice campanie publicitara a Elenei Udrea si un motiv de mandrie nationala.

1 mai muncitoresc

2011-05-01T12:36:00.001+03:00

si odata cu asta aniversarea a 160 de ani de la prima expoziţie universală

desert de duminica

2011-04-03T17:59:00.000+03:00

Ice cream sundae este desertul zile la Google. Istoricul si etimologia Ice cream sundaela Mugur pe blog

Aniversarea zilei

2010-11-13T09:18:00.001+02:00

Doodle-ul de azi de la Google il aniveseaza pe Robert Louis Stevenson, mare poet si romancier scotian. Stiti vreun roman scris de el?

garajul tau

2010-10-25T22:07:00.001+03:00

Ai un garaj si vrei sa-ti tii iarna asta masina in el dar e incomod sa-l folosesti din cauza usilor? Avem o solutie convenabila pentru tine: usi de garaj de la Normstahl! Ce mai stai, intra pe site-ul Normstahl si alegeti usile de garaj care ti se potrivesc. Calitate germana la preturi accesibile!

jazz

2010-10-21T09:28:00.001+03:00

Google aniverseaza astazi pe Dizzy Gillespie trompetist, renumit cantaret si compozitor de jazz, dedicand pentru asta un doodle special:

Pentru casa ta

2010-05-16T12:55:00.000+03:00

S-a mai scris probabil despre pompa de caldura, un mijloc eficient si economic pentru asigurarea confortului in casa. Railton Romania este compania care aduce pe piata romaneasca pompe de caldura la preturi imbatabile.

Aniversarea lui Akira Kurosawa

2010-03-23T11:05:00.000+02:00

Astazi filmul japonez aniverseaza 100 de ani de la nasterea lui Akira Kurosawa, important regizor, scenarist si producator de film iar Google dedica evenimentului un doodle special:

4 martie - aniversari

2010-03-04T14:23:00.001+02:00

332 de ani de la nasterea lui Antonio Vivaldi
33 de ani de la cutremurul devastator din '77

Pentru toate fetele

2010-03-01T09:13:00.001+02:00

Un mărţişor virtual pentru toate fetele:

Olimpiada alba

2010-02-12T15:40:00.001+02:00

Olimpiada de iarna de la Vancouver 2010 incepe astazi! Google dedica un doodle special evenimentului:

Sustin tinere talente

2010-02-12T08:25:00.001+02:00

Dupa ce am vazut cine ar avea sanse mari sa castige concursul de Valentine’s Day pe stimtot.ro, m-am hotarat, il ajut pe Codru. Bagati si voi o vizita pe articolul lui (http://stimtot.ro/442/un-blogroll-despre-iubire) pentru ca a spart cana de la filtrul de cafea si are nevoie de bani pentru a cumpara un cadou de Valentine’s day.

Aniversarile lunii

2010-02-03T14:16:00.000+02:00

Norman Rockwell, desenator, pictor si ilustrator american s-a nascut in urma cu 116 ani. Google ii omagiaza aniversarea cu un doodle special:

Participa aici la concursul de Valentine’s Day!

ajutor

2010-01-08T10:46:00.000+02:00

SUPERCEASURI.ro... restul, sunt doar ceasuri - ajutor pentru juniori

Caine de vanzare

2010-01-06T22:56:00.001+02:00

Vand labrador negru, mascul, 10 luni numai posesor curte. Este simpatic, jucaus, dar mult mai ascultator decat multi altii din rasa lui. Este invatat cu copii, nu strica, nu roade, nu sapa in curte, e cuminte in portbagajul masinii chiar si puntru un drum de cateva ore. Florile dvs sunt in siguranta. Are carnet de sanatate si vaccinuri la zi. Fa o oferta aici:

http://www.okazii.ro/catalog/37538875/labrador-negru-mascul-10-luni.html

Actori

2010-01-06T17:09:00.003+02:00

Sandra Bullok a facut trei filme anul trecut, doua sunt comentate pe blogul lui Mugur.

Telefonul Google

2010-01-05T11:12:00.001+02:00

Nexus One de la Google se lanseaza in curand. Pretul Nexus One este necunoscut dar avem niste indicii ca ar fi in jur de 530$.

Link-uri

2010-01-04T22:20:00.000+02:00

Cele mai bune informatii din blogosfera romaneasca si nu numai se gasesc pe “noi stim tot“
Un blog de tehnologie si nu numai are Mugur
Viata la tara si alte povestiri sunt prezente pe blogul lui Didu

Dinamo in Europa League

2009-12-16T15:51:00.000+02:00

In aceasta seara Panathinaikos Atena - Dinamo Bucuresti live la ProTv incepand cu ora 20.00. Sanse mici de calificare dar speranta moare ultima! Hai Dinamo

Aniversarea zilei

2009-12-15T09:19:00.001+02:00

Se implinesc 150 de ani de la nasterea lui Zamenhof fondatorul Esperanto. Google dedica evenimentului un doodle special:

Cumpara online aici decoratiuni pentru casa si gradina

Sisteme de incalzire neconventionale

2009-12-10T23:09:00.002+02:00

Pompa de caldura este masina frigorifica ce poate inversa ciclul frigorific, astfel incat sa furnizeze caldura in loc de racire. Deoarece pompa de caldura foloseste agent frigorific este posibil se ridice temperatura aerului de la -15 grade C pana la o temperatura utila pentru incalzirea unei incaperi. Dificil de imaginat, dar inchipuiti-va ca un frigider inverseaza ciclul frigorific si grila neagra din spatele lui este foarte rece iar inauntru ar fi foarte cald.

Pompele de caldura pot extrage caldura din aer, apa sau pamant si sunt folosite atat pentru racirea cat si pentru incalzirea unei cladiri in mod eficient si economic. Daca pana de curand aceste pompe de caldura aveau preturi prohibitive astazi o pompa de caldura are acum pretul unui cazan pe lemne cu gazeificare sau a unei centrale pe gaz in condensatie. Mai exact pentru o casa de pana la 200 metri patrati, pretul unei pompe de caldura din generatia noua nu depaseste 3000 EUR.

UCL: Meciul Zilei

2009-12-08T13:31:00.001+02:00

Juventus Torino - Bayern Munchen live la TVR si rtsp://193.186.33.35/broadcast/live.rm (Real Player)

Bancul zilei

2009-12-08T12:49:00.001+02:00

- Stii cum se pune dopul de sampanie inapoi?

- Intreaba-l pe Geoana

Citeste aici un alt banc cu Geoana

Romania

2009-12-01T01:53:00.000+02:00

Astazi este ziua nationala a Romaniei si google.ro ne dedica pentru prima oara un doodle special:

Web redesign

2009-11-25T23:54:00.001+02:00

Iata cum arata noua interfata Google:

Din nou fotbal in UCL

2009-11-24T08:44:00.001+02:00

Unirea Urziceni - FC Sevilla live in aceasta seara in UCL. Hai Unirea!

Stire SF

2009-11-14T08:02:00.001+02:00

NASA a anuntat o importanta descoperire, apa pe luna!

O alta aniversare

2009-11-04T02:43:00.001+02:00

Wallace şi Gromit implinesc astazi 20 de ani si au un doodle special de la Google:

Fotbal: Poli

2009-10-22T10:52:00.001+03:00

Azi in Europa League FC Timisoara – Anderlecht Bruxelles live

Dinamo in Europa League

2009-10-22T10:45:00.001+03:00

In Europa league Galatasaray Istanbul – Dinamo Bucuresti live

Fotbal Europa League: Steaua

2009-10-22T10:38:00.001+03:00

In Europa league Steaua Bucuresti – Fenerbahce Istanbul live

Fotbal in UCL

2009-10-20T10:24:00.001+03:00

Astazi avem fotbal: Glasgow Rangers - Unirea Urziceni live in UCL.

Inventia

2009-10-07T10:11:00.001+03:00

La 7 noiembrie 1952 se inventa un nou tip de indentificator pentru produse, renumitul cod de bare. Google si-a pus un doodle special pentru asta:

Fotbal in Europa League

2009-10-01T03:08:00.001+03:00

Twente - Steaua online, live, online pe ce canal
PSV Eindhoven - CFR Cluj, live, online pe ce canal
Dinamo - Panathinaikos Atena, live, online pe ce canal
Poli Timisoara - Dinamo Zagreb, live, online, pe ce canal

Toate informatiile pe blogul lui Mugur.

Liga campionilor

2009-09-29T13:17:00.001+03:00

Unirea Urziceni – VfB Stuttgart live, comentarii si pronosticuri.

O alta varianta

2009-09-28T23:51:00.001+03:00

Munca acasa incepe sa castige teren si la noi. Pareri pro si contra despre munca acasa pe blogul lui Razvan

Aniversarea nasterii lui Confucius

2009-09-28T10:54:00.002+03:00

Astazi aniversam nasterea lui Confucius, cel mai de seama filozof al Chinei antice. Google are un doodle special:

Aniversare Google

2009-09-27T09:58:00.001+03:00

Astazi Google implineste 11 ani si are un dodle nou:

Alegeri 2009

2009-09-21T22:59:00.000+03:00

Cu cine votez pentru presedintele Romaniei? Avem o singura sansa pentru progres: sa-l votam pe Crin Antonescu presedinte al Romaniei! Este in puterea noastra sa schimbam puterea lor!

Aniversare

2009-09-21T06:04:00.003+03:00

H.G. Wells, tatal Science Fiction-ului se nastea pe 21 Septembrie 1866. Google are un doodle special pentru asta.

Europa League

2009-09-17T16:57:00.001+03:00

In seara asta se joaca Steaua – Sherif Tiraspol live la ProTV, Sturm Graz – Dinamo live la ProTV, Ajax – Poli Timisoara live pe Sport.ro, CFR Cjuj – FC Copenhaga live pe Sport.ro

Fotbal spectacol

2009-09-16T02:27:00.001+03:00

Rezultate si pronosticuri FC Sevilla - Unirea Urziceni live pe blogul lui Mugur.

Extraterestri?

2009-09-15T10:45:00.001+03:00

Cercuri in lanuri - sunt ele facute de extraterestri sau e doar joaca unora?

Din nou fotbal

2009-09-09T01:39:00.001+03:00

World Cup 2010: Rezultate, pronosticuri Romania - Austria live pe blogul lui Mugur.

Tenis

2009-09-06T14:57:00.002+03:00

US Open 2009 grand slam se joaca zilele acestea la New York. Rezultate comentarii si pronosticuri pe blogul lui Mugur.

Asta seara avem fotbal

2009-09-05T13:05:00.001+03:00

Calificarile pentru World Cup 2010 inca se joaca. Rezultatul Franta - Romania, live pe blogul lui Mugur. HAI ROMANIA!

Informatie utila

2009-08-27T00:26:00.000+03:00

Ramadan 2009 luna sfanta a postului la musulmani a inceput

Aniversare

2009-08-25T08:36:00.001+03:00

Se implinesc 400 de ani de cand telescopul lui Galileo a fost demonstrat in fata comerciantilor venetieni. Google are un doodle pentru asta:

Liga Campionilor in HD

2009-08-18T22:47:00.001+03:00

Televiziunea Romana transmite incepand din acest sezon, meciurile Ligii Campionilor in High Definition pe TVR HD.

Astronomie

2009-08-12T01:48:00.000+03:00

Curentul de meteori Perseide este vizibil in aceste nopti de vara. Google are un doodle pentru asta:

Aniversare

2009-07-10T17:29:00.001+03:00

Astazi este aniverarea lui Nikola Tesla si Google a pregatit un doodle:

A venit vara

2009-06-21T11:40:00.001+03:00

Astazi a avut loc solstitiul de vara si a inceput oficial sezonul de vara. Google are un doodle pentru asta:

M-am mutat

2009-06-09T23:02:00.002+03:00

Incepand de astazi adresa noua a blogului este http://blog.e-didu.ro. Va rugam sa va actualizati favoritele.

Din şopronul bătrânesc

2009-06-08T17:03:00.001+03:00

Pierdute în incertitudinile documentelor istorice colaterale, veştile noastre din trecutul familiei au rămas pâna azi pe etajera cu poveşti transmise prin viu grai. De unde in vestul Europei, gaseşti ramificaţiile familiilor până peste zeci si zeci de generaţii la noi,puţine sunt familiile, care deţin informaţii documentate din negura secolelor trecute. Am abservat aceasta intrând prin spaţiul arhivistic judeţean sau naţional de unde am cules unele documente foarte puţin relevante pentru a fi scormonite.

Mai captivante mi-au părut relatările, pline de isprăvi şi haz, din şopronul ori velniţa conacului de pe malul Sărăţelului, pe care le-am auzit de la velnicerii grecului,a pelativ sub care era gratulat Ioan, bunicul dinspre mamă. Interesant că fratelui său,Toma,palicar şi plin de vervă anecdotică,stopită din belşug cu poveşti imaginare,lumea ii zicea direct, don Toma. E adevărat că deosebirile comportamentale, manifestările de voinţă şi de caracter îi separau vizibi. Ioan interiorizat, scump la vorbă, dar cu un suflet de mare artist, cânta la vioară cu mâna stangă, trecut prin cumplitele traume ale razboiului balcanic şi primului război mondial, Toma, vorbăreţ, cu gluma ori şotia în sân, uşor la mânie dar şi la împăcăciune. Era mai mic, rămăsese acasă flăcău, se împrietenise cu nemţii în timpul ocupaţiei, gata să plece cu ei, mai apoi, strunit de Enache, ”grecu ăl bătrân”, tatăl lor şi al Marioarei sora cea mică. Deşi atât de diferiţi, o trăsătură comuna îi caracteriza: munca neobosită pentru pamânt, pentru avere. O moşteniseră ”din neam”, fraţii Ghiza - Enache, Tudorache si Vasilache – au parasit Nevisca, o mică localitate din Macedonia grecească, după revoluţia paşoptistă, ajungând în principatele româneşti unde, cu orecari cunoştinţe în marea boierime a vremurilor, se plasează ca dijmuitori, cămătari ori administratori.

Cel mai stabil a rămas Enache despre care, cum am mai spus, se povestea că ar fi avut o bună relaţie cu boierul Solacolu, şi ca frate mai mare, care la cei patruzeci de ani, lăsase acasă o nevastă cu trei copii, dovedea, probabil destulă incredere. S-a instalat,mai întâi ca socotitor la dijmă, apoi ca administrator, deschizând şi o prăvălie de coloniale la Mânzăleşti-Măneşti. Ca negustor, apoi ca administrator de moşie, Enache se vede dând mai multă importanţă acumulării de capital decât celor rămaşi la Nevisca. Aşa decide să o ceară de soţie pe Maria poreclită şi Gâlia, fata lui Chelu din Măneşti. Cu toată diferenţa de vârstă dintre cei doi soţi, aproape 20 de ani, legătura se dovedeşte solidă, şi în primii zece ani, apar toţi cei trei copii amintiţi mai sus.

Ioan, nascut în 1889, se remarcă de mic prin persevernţă şi este poreclit ”da-mi ţâţă că te tai”, deoarece a stat la sânul maică-si până la vârsta de trei ani. Învaţă scrisul şi cititul la şcoala din Mânzăleşti, fiind un elev bun la învăţătură, foarte aplecat către muzică, povestindu-se despre el că de la trei ani mergea la hora satului si, cu două beţe, se aşeza lângă lăutari imitându-i, şi „cânta” la o vioară imaginară. In clasa a treia învăţătorul notează o observaţie în catalog: ”are apucături de lăutar, se consemnează în clasa”... pentru ca în clasa a patra să primeasca laudele aceluiaşi învăţător deoarece „cu Nilă a lui Cristea, Ioan al Grecului au susţinut serbarea cu muzică”. E de înţeles că la insistenţele mamei sale baiatul căpătase o vioară, învăţând cu uşurinţă horele şi sârbele „naţionale”, cum ne spunea mai târziu, de la Ştefan din Odăile.

Relaţiile de familie erau tipice pentru ce trei macedoramâni. Fiecare cu grijile lui, dedicaţi afacerilor, se întâlneau odată sau de două ori pe an, la vreo onomastia sau la o sărbătoare creştinească mare, când, cu mare reţinere, fiecare îşi tânguia soarta. Enache, într-un fund de moşie, iar ceilalti doi in hăţişul oraşului ce se configura în acele vremi. Erau neânduplecaţi în materie financiară, nu se împrumutau reciproc, dar nici vreo risipă nu se pomenea în casa lor. In mod obişnuit vizitele erau scurte, se limitau la o dulceaţă cu apă rece, de la beci, o cafea de un leu, arareori o plăcintă cu brânză şi miere de albine, adusă de Enache de la moşie...

Fiecare se chivernisea pentru copiii lui, punând ”la ciorap” bani, aur, bijuterii. Duceau o viaţă cumpătată, calcultă şi cu multe eforturi zilnice. Cei doi de la oraş pe piaţă, mai toată ziulica, vânzând, cumpărând, mânuind cu zgârcenie paralele iar fratele Enache, de-a lungul şi de-a latul moşiei din zori şi până-n seară, în funcţie de anotimp, pe fâneţe şi izlazuri, prin păduri, livezi sau la staulele oilor sau vitelor mari, la arătură sau la treier. Supravrghia, aduna, strângea, preda la magazii sau organiza transpoartele spre conacul cel mare al lui Solacolu, din Gura Văii.

Scrisoare de la ţară

2008-10-17T19:48:00.006+03:00

Afundate în ceaţa dimineţii, dealurile, din jurul ”celui mai frumos sat din ţară”, Gura Văii, îşi poartă culmile prin imensitatea broboanelor umede anunţând parcă — cu vârfurile lor, răsărite fantomatic, din loc în loc, prin pâcla alburie, uriaşi cu spinările curbate — intrarea Zânei belşugului, veseliei si nostalgiei triste, în palatal gijilor, al neliniştii sufleteşti stârnită de trecerea timpului, al dragostei pălite de sărutarea ei, ori învârtoşate cu nectarul rodului din vii… Alunecarea vălătucilor alburii pe vale, iţită de zorii ce străpung orizontul, dezgoleşte, treptat, miraculos, pajiştea verde negru, zburlită de sărutarea negurilor umede, apoi creionează brutal râpile înlăcrimate şi oferă spctacolul desenat al pomilor încremeniţi de uimitoarele culori ce li se dezvăluie cu fiecare zi. Peste Muchea Mare, lumina creste în intensitate iar pe vale, alburiul ceţei se prăvăleste, botezând poienile şi satul cu stropi reci.

Cu gândurile furate de irepetabilul spectacol pe care-l urmaream îndemnand caprele sa intre la muls, în stana de la Popa Bică, plutesc în fantezii reflexive trecând de la inutilitatea măsurarii timpului prezent, la dimensiunile nemăsurabile ale Universului ori la specificul spiritual al fiinţei umane împraştiată în cele zări. In inaltul cerului întunericul se topeşte, rupându-se din loc în loc, cu fiecare steluţă ce dispare, dezvăluind mai întâi griul boltei, apoi azuriul umed şi-în sârşit - albastrul contrastant cu cenuşiul văii. Dinspre auriul dantelat al norilor de la răsărit, uitaţi parcă de noaptea ce dispare, silueta argintată a unui avion strălucitor în soarele ce îl prinsese déjà, fugea spre apus lăsând în urmă, deşirat, brâul alb al pântecelor sale. Blândele patrupede, plictisite, somnolente, mestecandu-şi hrana plimbată, indecise a-şi lăsa obolul, aşteptau îndemnul meu.

Trăit, dincolo de jumătatea vieţii, în alte vremi cu ideatică turnată în forme dictate, împins de incertitudini şi nevoi confecţionate de cele mai multe ori de tiparele timpurilor, acoperit de vălul intens perceput al necunoşterii realului din lume, îmbălsămat în miasmele patriotarde ale fericirii declamate fără simţire reală în realitate, mereu aruncată-n viitor, macinat de iluzii şi speranţe lipsite de orizont palpabil, am târât în suflet şi trup apăsătoarea condamnare a naturii mele existenţiale din “origini nesănătoase”. Aceasta era “blazonul” care mi-a umplut dosarele tineretii: ”fiu de funcţionar, nepot de chiabur cu origină socială mic burgheză, deci nesănătoasa”.

Am fost contnuu marcat de spaimele copleşitoare ale exploataării omului de catre om, luptei de clasă şi ale “demascării” burgheziei şi moşierimii. In puţine situaţii, mai mult comice ori sensitive, simţeam bucurii sufleteşti. În iureşul nebun al cotidianuluii impus umplut de “activităţi” mimetice, lipsite de inspiraţie, rupte de spiritualitate, anii au trecut cu repezicune şi – acum - privind limpezirea orizontului sub tăişul razelor Soarelui, aflat tot mai aproape de răsărit, m-am hotărât să va transmit aceste rânduri subliniind: ”ce putin îi trebuie omului ca să fie fericit!”

“Ţa,la uşă!”

Fotografii

2008-10-06T11:55:00.001+03:00

Peisaje de vis din Romania:
http://picasaweb.google.com/oghion/DeLaSuceavaLaGuraVaii

Fara suparare

2008-09-25T01:29:00.000+03:00

Dar avem un bou onanist care ne face probleme. Il ajutam sa iasa numarul unu :-) Cine vrea sa sustina actiunea poate publica un articol similar. And here is the rest of it.

Ultimul "atac" in spatele frontului (5)

2008-09-10T23:50:00.003+03:00

Frunzele pomilor începură să tremure uşor, atinse de zefirul dinspre munte, copiii ieşiseră de mult din gârlă, cirovăindu-se sub mărul urzior de la Filipescu, iar pe dealul din faţa satului, turma de vite mari se îndrepta, în porneală, spre izvorul Ţeviei. ”Nea Ioane, ia o sticlă de la dom Fane şi du-te la Costică Dogărescu să-ţi dea nişte vin din butoiul ăla deschis la Sfânta Marie, dacă vrei să afli cum ai scăpat”, işi luă Ghiţă în serios rolul de primar, de cosolator al celor ce pleacă si de aghezmuitor pentru cei care rămâneau... ”Să-i spui că eu te-am trimis!” Se apropia înserarea, discret ca şi răcoarea ce se prăvălea dinspre munte, agitaţia în sat era scoasă din amorţeala acelei după amiezi ce parcă nu se mai termina, câinii îşi iuţeau lătratul, roţile de la fântâni prindeau viaţă, copiii intrau în retragere spre casele lor, privind cu jind spre dealurile din jur, ale Gurguiestilor si al Stupinii, pe care se agitau cei ce rămâneau noaptea, la pază, în vii... Frunzele pleoştite de căldură ale pomilor abia se mişcau, mai degrabă ca o zvâcnire de de somn cu vise, decât de apăsarea vântului.
Nu se ştie de câte ori a bătut Nea Ion drumul spre Costică Dogărescu în seara aceea. Despărţirea devenise pasională, lacrimogenă, ca de sfârşit de drum la o răspântie, dincolo de care nu se ştie ce va fi. ”Frumoasă ne-a fost viaţa Fănele si plină!” repeta după fiecare pahar cu vin Ghiţă! ”Plină de ce, mă?” replica Fane ca într-o piesă. ”De aventuri, dragul meu!” răspundea celălalt luându-l în braţe, pupându-l pe obraji, şoptindu-i la ureche „cu Franzeluţa mea iubită!” Aflat sub papucul coanei Anicuţa, nevastă-sa, Ghiţă simţea nevoia unor confesiuni publice, la un şpriţ, pentru a-şi afişa potenţa care, probabil, se afla sub masă, acasă. Ceea ce se ştie e că, datorită acelei nopţi, Fane a sosit la batalionul de pontonieri în momentul când acesta nu mai exista! Fusese decimat de nemţi în totalitate, iar comandanţii diviziei, miraţi cum de a scăpat, l-au trimis acasă. Sosit după cinci zile de „război”, pe o ploaie de sfârşit de vară, stârni bucuria familiei dar şi smiorcăielele coanei Sofiţa a cărei copii plecaseră pe frontul de vest. La un ceas târziu de noapte după sosirea acasă, cineva cicăni la uşă. Fane deschise şi la lumina lămpii de noapte, îl văzu în prag pe Ghiţă într-o ebrietate bine „argumentată”, plin de noroi, din cap până în picioare, ud până la piele, clătinându-se, făcu o piruetă în jurul uşii ţinând strâns in mâna clanţa, apoi, sprijinit puternic de Fane, se prăbuşi pe patul din bucătărie. In câteva clipe începu să sforăe... Grijuliu, Fănel, il dezbrăcă si după ce îl înveli cu un cearşaf, o rugă pe Puica să-i cureţe hainele. Dimineaţă, acestea erau călcate iar, printre suspine, Ghiţă, neputând să explice prezenţa sa aici, repeta continuu, ”amară mi-a fost viaţa măi Fănele,amară...”

Ultimul “atac” în spatele frontului (4)

2008-09-03T11:11:00.003+03:00

În zarva şi ţipetele dogite de pietrele din lungul apei, apropierea lui Tică de mal rămase un moment fară nici o atenţie, dar fluerul prelung al acestuia plezni peste apă si se sparse de maluri prelungind liniştea ce se aşternuse brusc. ”Nelu, Adrian, Didu acasă toţi”!! urlă Tică cu faţa congestionată. Cu puţele zdrăngănid de şiroaiele de apă, copii ieşiră pe mal, întrbându-se ce-o fi. Nicu al lui nea Tomiţa, baiat mare, aproape flăcău, ieşi mai încet din apă şi-l intrebă pe vărul Tică: ”da ce-i bre, ce s-a întâmplat?” Acesta răspunse tare şi cu năduf: ”E război mă, futu-vă-n cur, ne-a venit ordin la toţi!” Atinşi parcă de bici cei mici începură să plângă fără rost, mai mult de frică si, ca treziţi dintr-un vis, alergau la pitrele pe care işi lepădaseră hainele, iar băieţii mai mari, ridicându-se în picioare, işi bălăbăneau mâinile, aruncând cu apă în faţă oarecum jenaţi dar, mai ales, crispaţi neânţelegând de ce era furios Nea Tică. Acesta se întorsese cu spatele urmărindu-şi nepoţii şi pe fratele Petrică, apoi întinse pasul spre casă.
Petrică, Nelu şi Adrian, alergau înspăimântaţi înţelegând că ceva se intâmplă. Didu şi Liviu se opriră miraţi, privind înspre casă, înţepaţi de suliţele soarelui ce scăpăta spre apus. ”Eu nu mai merg!” se povârni Liviu. ”Mie mi-e frică! Tata nu-i acasă”, mai adăugă el. Didu rămase o clipă pironit, distingând plânsetele ce se auzeau dinspre casa lui, tremurând ca varga de spaimă, îi spuse lui Liviu: ”hai la mine!” şi o rupseră amândoi la fugă. Urcară pe panta dinspre şosea de unde înţeleseră că ţipetele erau ale mamei sale, însoţite de ofurile coanei Sofiţa, ”aoileu, băieţii mei,” plânsetele Dorinei, fata din curte, peste care glasul de tenor al lui Mircea încerca să se impună: ”mai Fănele, potoleşte-te tu că eşti bărbat, stai să-ţi explic, eu am văzut.” ... Fane il întrerupse brusc şi mânios: ”ce mă, tu ai lăsat trei copii acasă?” Lacrimile i se impreunau în barbă, îşi imbrăţişă soţia, zguduinde-se de pâns, apoi întoarse capul spre Dorina, care îi luase în braţe pe amândoi, ”du-te şi pune şaua pe cal!” Mircea făcu ochii mari: ”de ce mă?” întrebă nedumerit. ”Plec!” ii spuse Fane scurt, ”dac-o fi să mor, oi muri şi gata!” mai adăugă el cu spiritul omului adept al soluţiilor radicale, riscante, încăpaţânate. ”Stai Fănele, rămâi aci Dorino, nu pleci nicăieri, nu vezi că termenul e de trei zile?” Larma se mai potolise, femeile îşi ştergeau lacrimile nepotolite, iar copiii răsuflară uşuraţi. Fane, neâncrezător din fire, il observă mai cu interes pe cumnatul său, îmbrăcat doar în cămaşă de ofiţer, îşi aminti de fratele său, şi el artilerist ca Mircea, replică nehotărât: ”şi ce facem?” Apoi, rotindu-şi privirea la copii, la cele trei femei rămase cu plânsul în barbă, zise fără precizie: ”bine, duceţi-vă la joacă măi băieţi!” În acelaşi moment intră pe poartă primarul Ghiţă, care auzise din drum ultimele schimburi de cuvinte şi, milos din fire, dar rămas tot ”mobilizat pe loc”, fiind conducătorul comunei, vroia să dea o notă curajoasă situaţiei. Scăpase momentul plânsului, la care era foarte sensibil. „Măi Fane, ce necaz, lăsaţi coană Puica că o să am grijă să nu vă lipsească nimic, ce să facem?” se adresă el privind prudent la cei de faţă, neştiind ce atitudine să adopte. ”Ehei, ce bine era să fi avut si eu numai fete!” se mai smiorcăi potolit coana Sofiţa, făcând aluzie la Ghiţă care nu avea decât o fată. ”Lasă mămică, stai liniştită că îţi aducem noi” spuse Mircea dând atmosferei un spirit mai optimist. Nu pentru mult timp căci panica se instală din nou: Ion Dănescu, venea de devale, coti spre casa lui dom' Fane şi descărcă dăsagii cu noutăţi despre cele petrecute după trecerea ruşilor, cum că la Policiori au luat o ţigancă cu ei, la Joseni au luat toată ţuica lui Ionică Toma, iar la Berca l-au luat prizonier pe chiar domnul Mateescu, controlorul financiar al zonei care făcuse imprudenţa să-i intâmpine pe ruşi îmbrăcat militar chiar în uniforma sa de ofiţer rezervist. Povesti în fugă toate acestea şi rămase cu privire întrebătoare spre Ghiţă care ştia dacă mai sosise vreun ordin de mobilizare, de care se temea şi el.

Ultimul “atac” în spatele frontului (3)

2008-08-14T23:28:00.003+03:00

Curgerea nesfârşită a coloanei militarilor ruşi a durat pâna către amiază...
De prin grădini şi livezi, din sptele gardurilor sătenii se uitau cu o curiozitate îndoielnică şi cu neîncredere la figurile şi aspectul general al spectacolului din acea zi secetoasă de sfârşit de august, cu un soare iute, fără nici o adiere de vânt. Plini de praf, asudaţi, cu feţele inroşite, trăgând de tot tarhatul de pe ei, puşcă în bandulieră, masca de gaze, lopăţică, cartuşiere şi rucsace cazone, ostaşii stârneau mai degrabă milă şi compasiune decât bucurie şi speranţă. Pe Ţevia, la vale, de la un timp, se vedea doar un colb alburiu de praf fremătând. In poarta conacului, la domnu' Ioan, toţi ce patru copii scăpaţi de pe front, îmbrăcaţi civili, alţi flăcăi veniţi de peste gârlă, o ciurdină de copii între care nu lipsea Didu, ţampulică cum il porecleau cei mari şi Liviu, prietenul lui intim, poreclit căcăciosul pentru că îşi facuse nevoile in poteca de la gradină, iar tacsu mare, să-l inveţe minte, l-a dat cu nasul in ele..., se uitau curioşi când la coloana de militari cand la Mircea, Tică sau Gigi, care o rupeau bine pe ruseşte cum sporovăiau cu soldaţii: ”cuda, cuda?” se băga Gigi mai aproape de rând (încotro,încotro?). ”Na Berlin”, răspundeau ei. ”Ce p. masii zic aştia, mă Mircea” se răţoia Dorel, cel mai mic dintre ei, care primise botezul focului la ruperea frontului de la Podul Iloaiei. ”La Berlin mă, ce, nu înţelegi?” „Ce naiba să-înţeleg? Cu noi cum rămâne, tu ştii câţi au murit mă, lângă mine?”, ţipă acesta necontrolat, rămas aproape surd la o ureche de la o bombă ce pleznise lângă tranşeea de pe linia întâi. ”Acu să-i fi tocat, mama lor de bolşevici!”
„Mă Dorele, zise Mircea, eu văd că ai cam luat-o din loc după ruperea frontului vostru, da de ce aţi fugit, de ce aţi trădat Conducătorul?” Dorel, se uită la fratele său cu ochii săi albaştri, umeziţi de furie dar acesta îi făcu semn să tacă căci, factorul poştal, tocmai venea pe marginea drumului, de devale, apropiindu-se de ei: ”dom' căpitan Mircea Ghiza, aveţi o telegramă, ”se adresă el serios şi stingherit de vălul prafului şi forfota ce-l însoţea şi se prăvălea spre Policiori. Sămânţa de scandal se stinse subit, pe feţele celor de faţă, mai ales a celor scăpaţi de pe front, se întipări îngrijorarea, urmarindu-l pe Mircea facând formalitaţile primirii telegramei, amintindu-şi că nu era pace, cu toate că duşmanul de ieri trecea blând si cu zâmbetul pe buze, în lungul drumului din satul lor. ”Don' Fane, o fi acasă?” se interesă factorul strângându-şi geanta. Nu-i raspunse niciunul, curioşi să afle ce scrie in telegramă.
Dinspre gol pâcla de praf se potoli semn ca se termina coloana. Doi militari tuciurii, cu mustaţă bogată, şargă, trecură în trap, de o parte şi de alta a ei şi se opriră aşteptând, la ieşirea din sat, în dreptul casei lui nea Iancu. Copiii se furişează şi ei pe sub gărdelniţi, începând a se împrăştia pe la casele lor. Cei mai mulţi cotiră spre cotul gârlii, căci amiaza era aproape, căldura sfârşitului de vară înăbuşitoare, cu toate că „cerbul se pişase de mult în apă”, cum îi ameninţau vârstnicii pe copii. Didu şi Liviu, nelipsiţi ca de obicei, după ei. Se dezbrăcau iute toţi, se aruncau în apa adâncă şi începeau joaca.

Olimpiada de la Beijing 2008

2008-08-14T15:58:00.001+03:00

Olimpiada de la Beijing 2008, stiri, rezultate, noutati!

Ultimul ”atac” in spatele frontului (2)

2008-07-15T09:57:00.004+03:00

Fată instruită, ca şi sora sa, Aurora, îndrăgostită până peste urechi de Tică, cu care ajunsese de mult la relaţii intime, o liniştise pe mama sa, coana Tocuţa, un gen de femeie neânchipuit de cumsecade, darnică şi cam nepăsătoare, ce nu se teşea de ultimaturile lui Mitică.

Auzind din nou zbârnitul fluierului, Aurora inţelese vorbele lui Gigi căci fluierul era al iubirii ei. Cum de nu şi-a dat seama? Plină de emoţie, se desprinse de cei doi şi alergă în acea direcţie. In lumina felinarelor care se mişcau pe drum distinse mai multe umbre de oameni, civili şi militari. Incetini, făcu ochii mari, recunoscu pe dom Fane, dar şi pe tatăl său, impreună cu câţiva militari ruşi, în mijlocul cărora se afla chiar Tică sporovăind cu aceştia intr-o limbă necunoscută ei. Dom Mitică o observă, întoarse bastonul şi şopti: ”du-te acasă!” ”A, tu eşti Aurora” strigă Tică care luă sticla de ţuică din mâna domnului Filipescu şi se întoarse spre militarii ruşi: ”maia jenşcina, da sfidania, mâ gavarim zavstra utro!” - femeia mea, vom vorbi mâine dimineaţă, la revedere - „spasiva vam!” - vă mulţumim - răspunseră aceştia hohotind de bucurie şi depărtându-se. Tică mai spuse ceva in ruseşte spre hazul ruşilor, iar dom Filipescu si don Fane se repeziră spre Aurora potopind-o cu intrbări despre ceilalţi. Nu mai trebuiau explicaţii deoarece zumzetul „trupei” lui Tomiţa, dominat de ofurile şi suspinele coanei Sofiţa, se rostogolea printre gardurile dinspre scoală. ”Suntem aici, mamă”, strigă Tică, lăsând sa-i alunce mâna stângă peste pulpa Aurorei pe care o strânse uşor, ridicând încet palma în sus. Ea îi prinse mâna cu a ei acoperind-o, se aplecă spre el şoptindu-i: ”stai să plece toţi”!..

Peste vârfurile ulmilor si salcâmilor din Muchea Mare auriul razelor de lună îndulci întunericul nopţii, iar umbrele obosite ale „cetei” de „refugiaţi” se distingeau în orbecăiala de pe drum.

Tică se desprinse, îşi îmbrătişă mama, pe unchiul Toma, sărută mâna coanei Tocuţa şi o luă pe sus pe sora sa Puica ducând-o în braţe până în faţa lui Fane, care rămăsese posomorât după plecare ruşilor, înţelegând sensul evenimentelor şi îngrijorându-se de vestea mobilizării generale alături de aceştia, adusă de cumnatul său. Apoi Tică, desfăcându-şi vestonul şi centura pe care o trecu in diagonală peste umăr, le spuse tuturor: ”mâine trece o divizie rusească pe la noi. Ăştia de la Troacă, ofiţerul şi cu soldaţii, sunt avangarda, nu vă temeţi suntem cu ei! ”Domnu Filipescu interveni puţin iritat: ”da de ce, domnule, s-au dus la ăl mai sărac din sat, nu puteau veni la noi?” ”aşa au instrucţiunile!”, o tăie scurt Tică, privindu-l pe Fane parcă i-ar fi spus să plece acasă. Acesta o luă după umeri pe nevastă sa pornind încet, ”noapte bună”, mormăi, nestăpânindu-şi un oftat. ”Hai vecine”! adăugă şi Tomiţa către dom Filipescu, auzind ultimile dascăleli ale Tocuţei către Aurora, ”auzi, să nu stai mult că mă omoară tactu!”

Se puseră toţi în mişcare domol, lăsându-i pe cei doi în mijlocul drumului, Aurora cu obrajii arzând şi pieptul zguduit de bătăile inimii, iar Tică prevzător ca orice genist, rotind privirile şi trăgând-o încet spre partea intunecată a şoselei, apoi acoprind-o grăbit cu gura, de la ureche la gât, apoi iar pe gură într-un iureş de sărutări, mângieri şi respiraţii întretăiate împigând-o uşor spre colţul gardului dinspre Moş Simion şi rezemând-o de el. Cunoscându-se mai de mult în intimitate, Tică spori intensitate mangâierilor coborând mâinele de pe sâni sub fustă. Simţind aceasta, cu o mişcare pe care Tică o aştepta, Aurora îşi dădu chiloţii în jos, lăsându-se moale peste Tică în dorinţa de a se răsturna pe iarba de sub gărdelniţă. ”Rămâi aşa”, şopti el şi apucă bărbăteşte, cu palma deschisă, pulpa ei dreaptă,săltându-i călcâiul pe care-l propti în centură. Cum scârbavnicul mădular ieşise de mult din pantaloni, cu o mişcare abilă îl impinse spre dogoarea ce venea de sub fustă, apoi încleştă fata cu braţele sale puternice săltând-o uşor, ritmic, gâfâind, încrucişându-şi respiraţia cu a ei, încolţindu-se reciproc cu sărutări pătimaşe. Ea, traia cu intensitate neobişnuită noutatea iniţiativei lui Tică, îl cuprinse cu braţele de gât, lăsă capul pe spate şi involuntar, ridică si celălalt picior încolăcindu-l de mijlocul bărbatului, extaziată de puterea acestuia, sporind în sărutări şi îmbrăţişări, simţind valurile placerii, apoi, într-un tremur involuntar, şopti, alba de gânduri, cu senzaţii de vis, sărutându-l pe gât, ”nici o grijă Ticuţule, aşa, a...” Acesta se eliberă de încordare, destins de bucurie, şi, într-un sărut prelung, slobozi năvalinc, prelungit prin toate ungherele trupului, grăunţii nevăzuţi ai spiritului ce dau inimitabila exuberanţă a împlinirii dragostei...

A doua zi dimineaţă satul era gol. Primele veşti au venit de la ai lui Troacă: ”davai ceas, davai hazaica”, ”da-mi ceasul, dă-mi femeia”, deviza a făcut înconjurul văii până în ziuă, aşa ca de pe Dealul Gurguieştilor, de pe Poduri, sau din Muchea cu Salcâmi, ochi iscoditori se roteau în susul şi în josul văii. Neliniştea se topi încet, încet, cu trecerea timpului iar lumea se convinse că aşteptarea e cel mai bun sfetcnic. Când soarele se ridică peste Râpa Mare, au apărut şi primele plutoane de militari ruşi, coborând de la Crucioi spre Ciuciurul Ţeviei. Apoi coloana se arătă înspământătoare rezemându-şi coada inspre livedea domnului Eustaţiu, sumeţindu-şi capul pe urcuşul Boghianului. Un nor de praf stăruia asupra ei, plutind legănat, în urmă.

Publicat de Mugur

Ultimul ”atac” in spatele frontului (1)

2008-07-03T01:06:00.002+03:00

…”măăă” era strigătul prelung ce se risipea printre dealuri pierzându-se apoi treptat în ecoul depărtărilor întunecate. Celelalte vorbe nu se desluşeau bine. ”Ia tăceţi!” stigă Gigi autoritar si nervos, încrâncenat de schimbarea neaşteptată a situaţiei, de la reverie la spaimă. Apoi, iaraşi un şuerat pelung, dublat de data asta, de sbârnâitul unui fluier de sport si strigătul de cioban al lui Ion Moraru care se auzi râgâit dar desluşit, ”măăă, veniţi acasăăă, măăă!” El reuşise să ajungă pâna pe Poduri spre via Verginii şi de la distanţa aceasta înţeleseră toţi. Apoi, iar, fluierul zbarnâi prelung, scurt şi iar prelung. ”Mamă, mămiţă, ăla-i Tică”, se repezi Gigi povârnindu-se spre vale, pe bajbâite, cu Nuşa si Aurora de mână. ”Auoileu, auoileu,de unde ştii?of, of, ce facem Tomiţo?” „Am plecat, gata,ce-o fi, o fi, hai Florico”, a răspuns scurt acesta. Toată lumea se puse în mişcare pe urmele celor trei care se topiseră în întuneric. ”Staţi mai încet, ca nu se ştie..!” se învârtoşă Tomiţa, cu bruma de autoritate risipită. Dar gloata se împrăştiase deja, unii coborând pe sub gărdelniţa grădinii lui Simion Modoran, alţii de-a coasta pe drumul lui Bădau, iar Gigi si fetele coanei Tocuţa, se depărtaseră bine prin grădina Bungetoaiei pirzându-se in salcâmii din izvor, coborând spre uliţă la Marcu. Revenindu-şi, Gigi cuprinse mijlocul Nuşei, se opri brusc, o trase spre el şi-i acoperi răsuflarea fierbinte si întretăiată, cu patima sărutului prevestitor de iubire. Pricepând ce se întâmpla, Aurora, înecata de plâns şi emotie, sparse liniştea: ”Ma Gigi, se rugă ea, trăgându-l de mână, chiar aşa, de unde ştii că ăla e Tică”? „Lasă că vezi tu, zise el întrerupându-şi iar intenţiile, hai! ”In aceeasi secundă pocnetul unei rachete roşii le arătă pârleazul dinspre drum, peste gardul de mărăcini, iar fluerul bolborosi iaraşi mai aproape şi cu intensitate. ”Ţi-am spus eu, el e!”
Constantin, Tică, pe numele lui mic, a fost primul băiat, după Puica, din cei şapte copii ai lui Ioan poreclit „grecu” şi Sofiţa. Cam tuciuriu la ten, cu vădite înclinaţii artistice, ”comicar”, cum i se zicea, era subiect de glume pentru fraţii coanei Sofiţa care, in special Benone, o luau în râs: ”asta l-ai facut cu Gheorghe ţiganu Sofiţo! ”Noroc cu femeia lui, ţaţa Păuna, care-l dojenea cu asprime, ”taci, bre ca s-a aruncat in neam, cine ştie!” Femeie simplă dar înţeleaptă, exprima un adevăr care se va vădi abia peste mulţi ani: Tică a avut doi copii, un băiat si o fată. Fata, Mihaela, seamană ”ca picătura de apă” cu sora Marioara, a domnului Ioan. Atunci, insă, nu se ştia nimic din frământarea sufletească a”grecului”, căci era inchis si puţin comunicativ, dar foarte agrsiv la neascultarea copiilor. Aşa se face că, pe la varsta de doisprezece ani Tică, neastâmpărat din fire si plin de inventivitate în crearea de farse, la masa de prânz dintr-o duminică, strâmbându-se şi speriindu-l pe Dorel, mezinul de atunci, trezi o furculiţă în creştetul capului, aruncata cu manie de domnu Ioan. Tătica, cum îi spuneau copii, a decis ca Tică să facă şcoala de meserii şi nu liceul. Alegerea s-a dovedit a fi bună deoarece spiritul creator al copilului l-a făcut sa fie remarcat ajungând, mai târziu, inginer electromecanic. Acum, înainte de a pleca pe front îşi confecţionase un fluier din tablă, în care pusese o mărgică de la Aurora cu care se afla in mare dragoste. Intâlnirile lor stârneau nemulţumirea domnului Filipescu ce o apostrofa deseori pe coana Tocuţa, privind-o pieziş şi agitând bastonul: ”ai gijă că eu n-o primesc acasă cu burta la gură!”

In spatele frontului (7)

2008-05-24T20:58:00.003+03:00

Toate acestea le sporovăia Constandin, in vâlceaua de la Muchia Mircii, pigmentându-şi amintirile cu imitatia limbajului de care avea habar caci crescuse pe langă conacul boieresc. Trase încă un ţoi împreuna cu Tomiţa, scăpă un oftat, privi în jur, în înserarea ce estompase lungire umbrelor, prevestind apropierea nopţii. ”Mai ţii minte don Toma, în nouăsuteşapte, aveam nouă ani şi tot aşa am fugit de acasă că veneau policiorenii cu topoarele!” Celălalt privi în gol spre Râpa Mare, scoase tabacherea şi foiţa, construidu-şi o tigare, lovi amnarul de piatră aprinzâdu-şi iasca, trase de câteva ori dând fumul pe nas, ofta şi răspunse scurt: ”ham căcat, vorba lu tata, Costandine!” ”Hai, staţi adapostiţi” mai adaugă el aruncandu-şi ochii spre grupul de tineri din jurul lui Gigi, apoi, stând pe spate, înroşi vârful ţigării de câteva ori, o aruncă urmărindu-i traiectoria devenită lumină in noaptea ce se insinua repede şi, dregându-şi glasul, vorbi cam pentru femeile din jurul său: ”dacă vreţi să nu vă belească bolşsvicii vorbiţi incet” şi-ridicând un pic tonul, ”tu, Gigi, mai uşor cu râsul”!
In grupul tinerilor, starea de încordare a vârstnicilor, s-a transmis prin ecouri emoţionale palpitante, chicoteli cu iz de aventură şi potop de întrebări pe capul lui Gigi. Acesta, îngijorat şi el de sosirea peste dealuri a grupului de ostaşi ruşi cantonaţi in Gura Văii, se întorcea cu întrebări, ocolind răspunsurile, datorită mulţimii întâmplărilor prin care trecuse, căutând să afle el mai multe din viata celor rămaşi acasă sau despre colegii lui plecaţi şi ei pe alte fronturi. Le completa pe fetele mari reuşind să se aşeze în spatele Nuşei, încercând, pe măsura ce înserarea cobora, să o apropie de pieptul său. Undeva mai în dreapta lui se aflau fraţii şi surorile lui Gică Dănescu împreună cu Mircea Buzoianu cu frumoasele lui surori. Noaptea se anunţa călduroasă, zefirul de seară adormise şi fiecare işi căuta loc, pe iarba rămasă necosită, pentru o aşteptare indefinită. Nuşa, se lipise de pieptul lui Gigi, iar Aurora se întinse alături cu faţa în sus, dezinvoltă, îndoind genunchii de pe care fusta ei în carouri colorate se lăsase în jos dezvăluind pulpele ei arse de soarele verii, greu de distins pâna grupul de femei care cenzurase destul şopocăielile tinerilor. Se întunecase de-a binelea, doar cămaşile albe se mai distingeau în noapte. Gigi strecură încet mâna pe sub betelia de la mijloc a Nuşii iar când ea simţi mâna lui atingându-i piela abdomenului ce fremăta înfierbântat, îşi dădu capul pe spate lăsându-se sărutată de el, pofticiosul ostaş care, nu cu multe ore în urmă, o lăsase din braţe pe Dorina. Apoi, cu priceperea bărbatului ce ajunsese la Bug cu frontul, subofiţer cu aprovizionarea, trecut prin ciur şi prin dârmon, in relaţiile din satele moldovene, îşi împinse discret palma in josul abdomenului plimbând-o în cerc, pregătind prinderea prăzii, când deodată, trei pocnete de pistol, aproape simultane, trezi satul din amorţire şi trei rachete roşii, luminoase împinserâ întunericul pentru câteva clipe, reflectând feţele tuturor întinse de spaimă. ”Culcaţi!” strigă Tomiţa, iar Costandin, care se afumase bine si prinsese un pic de somn, mormăi supărat: ”ce-i domnule?” apoi încremeni, urmarind căderea luminoasă. Ingheţaţi de spaimă toti aşteptau o explicaţie de la bărbatii mai încercaţi. Cu stingerea luminoasă se topi si dulcea beţie dintre Nuşa si Gigi. Acesta se ridicase în picioare spunând: ”staţi ca se aude ceva”. Intr’adevăr, cineva fluiera prelung de umplea valea, apoi striga ceva ce nu se auzea clar pâna la ei.

Publicat de Mugur

In spatele frontului (6)

2008-05-23T10:32:00.002+03:00

Rămas orfan de mic, Costandin crescuse pe lânga curte, la domnu’ Enache, împreună cu copiii acestuia fapt ce ii daduse un statut aparte fiind de aceeaşi vârstă cu Toma, mijlociul, frate cu Ioan, cel mare si cu Marioara, mezina. Au fost trei frati, Enache, Tudorache si Vasilache, care erau căprari români macedoneni, din Nevisca. Nu prea departe de Salonic. Ei au plecat pe rând de acolo, după războiul de independenţă al României, lăsând familiile în grija Domnului, angajndu-se fiecare, pe la căte un boier.
Enache, cel mai mare, care a venit primul, s-a cunoscut la Bucuresti cu moşierul Solacolu şi s-a angajat, mai întâi ca dijmaş la culesul roadelor, apoi administrator la moşia de pe valea Slănicului. Trecuse de patruzeci si cinci de ani, s-a cuibărit la conacul din Gura Văii, azi casa moştenitorilor lui Costica Dogărescu. Domeniul Solacolu se intindea, sprijinit de Muntii Buzăului, înconjurând proprietăţile Creţuleştilor şi Beşliilor din Lopătari, peste Mânzăleşti, pădurea Bocului şi Umbrărelu, până în Gabicina, fostă ocină a Mânăstirii Poiana Mărului, învecinându-se aici, la vărsarea gârlii Grabicina in Sărăţel, cu moşia Costantin Deşliu.
In vara lui 1879, Enache aflându-se la treierul grâului, pe Valea Slănicului, prins cu grijile şi dificultăţile austerului mod de viaţă, în sigurătatea unei moşii ce o trecea călare în lung şi în lat aprope zlnic, începuse a uita Nevisca natală. Scurt la vorba dar si la stat, privea pe sub sprincenele-i stufoase, în care câte un fir de păr alb scrijelea pe cele negre, fara nici o expresie pe faţa-i rotundă, arsa de soare, care ascundea orice zâmbet în dosul unei mustăţi ce-i acoperea buza de sus, dar care era dominată de un nas sculptat, proeminent. A stat mult pe gânduri până când, învins de căldura ispitei şi satisfacţia treburilor de la treier, aduse la bun sfarşit în ajunul Sfintei Marii, o strigă pe fetişcana durdulie, ce aruncase toată ziulica paiele, pe care le aranja fratele ei, în căpiţi, zicăndu-i cu blândete, cu glasul lui un pic piţigăiat si amestecat cu stâlcituri aromânesti din ţinuturile Salonicului: ”fitiţo, tu, a lui Chelu, vini până acili!” Se scotoci în punga de la cingătoarea iţarilor de lâna albă tesută subtinre cu bătătură de bumbac în patru iţe. Scoase nişte bani zicând: ”sâ ti ducili mâni la bâlciu di la Beşlii sa iei mărjele” .Făcu o pauză apoi adăugă: ”o sâ vorbim eu cu tătânetu disear”. Fata, implinită, se fâstâci, luă banii, se îmbujoră toată, săltă un pic ochii căprui spre omul din faţa sa, răspunzând scurt: ”ghini bre!” Mai inaltă cu un lat de palmă decât el, trecu o fracţiune de secundă peste privirea lui albastră, ascunsă sub streşinile sprincenelor umbroase, se întoase grăbită să-şi ia furca şi grebla, înţelegând că din aceel moment nu mai va fi ce era. Obiceiul de atunci era clar ca mesaj: când un flăcău, chiar şi tomnatic, trimitea o fată după mărgele venea la părinti să o ceară sau, în unele situaţii, să o fure.

In spatele frontului (5)

2008-04-03T21:51:00.002+03:00

"Stai fă, merg şi eu" strigă ţaţa Bungetoaie, mama Luţei, "ce păcatele mele să mai fac aici", mai adăugă ea oftând şi bodogănind ca pentru sine. Înserarea era aproape şi la agoniseala ei şi a Luţii speranţa era tot la pensiile de văduve de război. Viaţa fusese nedreaptă cu ea. Rămasă singură cu un baiat căci soţul se prăpădise în focul de la Maraşesti, s-a recăsătorit după reforma agrară ,când a primit împropietărirea de şase pogoane şi o ţâră de pensie. Omul ales, Bunget, mai in etate cu cincisprezece ani ca ea. Cu el o făcu pe Luţa, dar trecand anii, barbat-su cazu în patima betiei si a muierilor, apoi devenise sperietoare pentru copii satului pe care-i ameninţa ca-i jugăneşte. Acum se simţea stingheră neştiind unde se înţepenise unchiaşul ei de pe la pranz. Păşi la vale aranjându-şi baticul, fără să mai scoată nici un cuvânt.
Coana Tocuţa, Puica, coana Sofiţa se grupară sub gărdelniţa grădinii lui Simion Modoran, in sptele lui nea Tomiţa unde verva conversaţiei prindea aripi, iar Costandin sporea cu umplerea ţoiului. Nea Tomţa tragea cu sârg din ţigare urmarind povestea pe care o depana acesta, înduioşându-se deseori.

In spatele frontului (4)

2008-03-31T23:25:00.001+03:00

Soarele mângâia salcâmii din Dealul Stupinii, iar zefirul amurgului smulse câteva frunze îngălbenite,răsucite de caldură, plimbându-le în răcoarea acelei după amieze târzii, peste mulţimea ce-şi murmura îngrijorările. Apoi, coana Lina îşi aminti ca nu plânsese destul, descătuşindu-şi baerele sufletului şi ridicând tensiunea celor din jur îşi dădu drumul cu obidă: ”Oof, unde te-ai dus Gheorghe şi mai lăsat singura?” Se puse si Vasile pe plâns, apoi, Dăneasca si ţaţa Niţa. Ceilalati se uitau, unii cu lacrimile şiroind involuntar pe obraz, alţii surprinşi ca după doi ani de la plecare domnului Gheorghe pe cealaltă lume, coana Lina a rămas la fel de dăruită sotului ei, alminteri faidoş bărbat, harnic şi plăcut la vorbă, dus dincolo prea de timpurii. Lina, aprigă şi posesivă, îi făcea deseori câte o ”moliftă”, cum glumeau vecinii, când venea seara târziu, in special de la Plescoi unde se vorbea că ar fi avut o mândră care îl trata cu cârnăciori si maruntaie, prăjite la tigaie, stropite din belşug cu vin. În sat veştile se preumblau cu repeziciune, iar coana Lina, fată orfană din ”razboiul neamului”, cum obişnuia să spună, era amarnic de neâncrezătoare şi suspicioasă, fiind crescută la casa unchiului său Iacob, învăţător la Policiori, cap de răscoală la nouăsute şapte, astfel că povestea cu dragostea extraconjugală a domnului Gheorghe ajunsese şi în casă. Ieşirile intempestive ale cocoanei erau nelimitate în replici, inconfundabile în conţinut, dar şi creative în expresii. Domnul tăcea, o lăsa să turuie şi la sfârşit replica morocănos dar şi cu şarm: ”fă Lino, nu poţi sa ţii ca de căcat”! Apoi se intindea pe pat şi adormea în ploaia de vorbe şi blesteme ale nevesti-si.
„Opreşte-te mamă, se răsti Fănel lăsând-o din braţe pe Puica, acum te-ai găsit?” Tăcere de plumb. Câteva suspine reţinute foşnesc iar freamătul murmurelor se reinstalează ca un fior născut şi din repeziciunea cu care soarele se înţepenise dincolo de crestele Fundatei, coborându-se miraculos, grăbind peirea in veci a acelei zile. „Vasile, mamă, Luţo, haideţi acasă că eu mă duc în sat să vad despre ce e vorba, tu Puica rămâi aci”, mai adăugă el luând-o înspre sat, simţind un negrăit impuls curajos care-l trimitea spre necunoscut. ”Tocuţa, rămâi şi tu, stai Fănele că merg şi eu”, întinse iar dom' Filipescu cârja înainte, neliniştit şi el de împrejurări. ”Rămâne Toma cu putonu” completă apoi în glumă uitându-se mai mult la Gigi care, rămas cu cele douâ fete, privea apusul soarelui, golind un ţoi cu ţuică, bucurându-se de plăcerea anturajului şi de venirea serii. ”Api plec şi eu leliţelor, interveni ţaţa Niţa, rămâneţi voi, astea mai tinere, că pe voi vă cută aştia, ce să ia de la o babă, o jumară râncedă?” se sumeţi ea cu năduf, mai mult pentru că don Toma învârtea ţoiul ăla doar printre cei câţiva bărbaţi.

In spatele frontului (3)

2008-03-27T23:54:00.000+02:00

Ingramadirea în jurul lui în acea ocină de captivitate voluntară, era de tablou. Toţi cu urechile ascuţite şi gâturile întinse, cu respiraţa întretăiată îşi inventariau propriile probleme cătând să-şi găsească rostul în marea confuzie si frica creată după ce primul grup de ruşi a intrat în sat. ”Tu ce ai Fănele?” se repezi în şoaptă Puica la urechea soţului ei. ”Nu se ştie ce va fi”,răspunse acesta luând-o din nou în brate şi rotind oarecum stingherit, privire peste cei din vâlcea. ”Ia spune ostaş” îl cerceta dom' Filipescu pe Gigi, intinzându-i mâna şi schiţând un salut ca de la un ofiţer în rezervă, pentru turpă. ”S-a rupt frontul la Podul Iloaiei si a scăpat cine a putut, ce mai, a fost prăpăd!”, replică acesta, pe un ton cazon, privind într-o parte ca şi când nu trebuie să ştie toată lumea amănuntele. ”Au, aoileu, a, of, o ce ne facem, au intrat in sat”, smiorcăi mai departe coana Sofiţa, stimulând oftatul şi plânsul celor din jur în timp ce Aurora, il strânse discret pe Gigi de mână. ”Te spun lui Tică” râse acesta fără să-şi facă probleme de situaţia din jur. Nuşa se înfipse şi ea mai spre faţa lui zicându-i: ”da pe mine cui mă spui?” ”Ştii tu”, o ciupi el facându-i cu ochiul.

In spatele frontului (2)

2008-03-23T20:46:00.002+02:00

Copiii amuţiseră, câteva femei se puseră pe plâns, Fanel, ţinând-o strâns pe Puica se sgudui şi el câteva clipe. Ţaţa Voica a lui Marcu, cu cei patru copii după ea, îşi plimba ochii in toate părţile stingherită parca, neştiind ce să spună, Ion al ei fiind petrolist fusese mobilizat pe loc şi povestea noaptea când ieşea din schimb câte ceva de venirea ruşilor. Luţa, singura fată a Bungetoaiei, rămasă vaduvă din primele zile ale trecerii Prutului, privea si ea împietrită observând şirul de lacrimi de pe obrazul perceptorului, prevestitoare de nesiguranţă, căci el o ajuta stiind-o cu doi copii, uneori venea la praşilă cu ziua şi nu pleca nerăsplătită. Dom' Filipescu, coana Tocuţa şi fetele s-au ridicat cu toţi, îndreptându-se spre cei sosiţi. Retinut si pedant, dom' Filipescu se sprijini de cârja-i nelipsită şi, privind printre pleopele micşorate parcă de un semn de lumină, se întoarse catre cei rămaşi: ”da, Gigi e, ce-o fi cu el, doar n-a dezertat?ştie el ceva, nu se poate, nu vezi că are haine de la ruşi”, întinse el cârja, încurajându-se. Intreaga asistenţă se puse în mişcare, copiii erau deja în jurul grupului, Gigi se înderepta înspre ei, Fănel şi Puica rămăseseră ceva mai încolo, îmbraţişaţi, iar coana Sofiţa, ţinându-l de umărul stâng, la care abia ajungea, nu contenea cu văicăreala: ”olieu, oilei, unde or fi ei acuma, cum de nu au venit cu tine?” ”Cucoană dragă, interveni, galant şi oarecum pedant, dom' Filipescu apropindu-se, lăsaţi că ne povesteşte el” şi tuşi decent, cu intenţia de a se face ca nu observă că fetele-i erau de gât cu Gigi, deja, iar coana Tocuţa se iţea si ea sa-l sărute, că de, la aşa ocazie nu trebuie să rămâi absent.

In spatele frontului (1)

2008-03-20T13:49:00.003+02:00

Când au ajuns la Muchea Mircii, umbra înserarii se prelungea pe vale înspre sat, alungând spre Muchia Mare, galbenul rosiatic al soarelui sprijinit pe iarba arsa a sfârşitului fierbinte de august, iar vâlceaua, de sub vârf, in care se adunau apele atunci cand ploua, formand Isvoru’ lui Cucu, era plină de lume, femei si copii, aflaţi într-o tematoare aşteptare şi curioasă neânţelegere. Umbrele celor doi, venind de-a coasta ,au fost recunoscute de copii repede, iar cand unul a zis, ”e don' Fane cu un om”, nea Costandin a replicat voios: ”hai domnu Toma, mai puneţi un ţoi”! Acesta scoase sticla, turnă fără tragere de inimă, întinse ţoiul, pe care-l păstrase din vremea când ţinuse o prăvălie, iar când Costandin puse mâna, rămase înlănţiut fără să-l lase din mână, spunând: ”bea leatule că nu se ştie dacă mai apucăm primăvara!” Apoi puse sticla la gură şi trase şi el un gât sdravăn. Rămase indiferent la ropotul de întrebări ale ălora care priveau către ei, mai ales după spusele domnului Toma. ”De ce, da ce o să fie, îl iscodiră curioase femeile, unde ne duce? ”mai interveni una rătăcită. ”La briceag!” -raspunse în locul lui, nea Costandin, privind în jos la ţoiul pe care tocmai îl golise, râzând în mustaţă acoperit de hohotele copiilor. ”Mă, Sofiţo, ăla-i Gigi! ”strigă, acoperindu-i pe toţi cu glasul său, nea Tomiţa, ridicându-se şi pornind în întâmpinarea celor doi. ”Aşa e mama!” ţipă şi Puica sărind, dupa naşu său. ”Aoleu, aoleu, Gigi, a.. a..” începu să boceasca coana Sofiţa, podidită de lacrimi, ”unde sunt fraţii tai, măă”, ţipă ea din nou, slobzindu-şi sufletul de mamă, învinsă de durerea neostoită a pierderii în urmă cu doi ani a celui mai iubit fiu. ”Trăiesc toţi mămiţă” se grăbi Gigi să răspundă, chiar dacă de o săptămâna nu mai ştia nimic de niciunul.

Decizie

2008-03-17T10:02:00.002+02:00

Imi asum riscul.
Dragi cititori ai blogului lui Didu, Ieri am hotarat sa imi asum un risc: acela de a continua sa scriu pe blog romanul ale carui inceputuri le-am prefigurat, dupa cum banuiesc ca ati abservat deja.
Sunt impresionat de numarul mare de clicuri si de aceea scriu in continuare. Trebuie sa va spun ca incepusem tratativele cu o editura pentru a pune cartea sub tipar. Mai aman si daca va va placea o s-o si public mai la vara. Asadar luam barajul si dam drumul povestirii, in continuare, incepand de joi 20.03 ora 16.00.
Multumesc pentru incurajari,
Eu, Didu

Să nu zic vorba aia!

2008-03-15T18:45:00.002+02:00

Ieşi pe stradă, priveşti de jur împrejur fără o tendinţă anume, alunecând cu privirea peste chipurile amalgamate ce işi mişcă paşii de colo colo, amăgindu-te ca vei înâlni un pe cineva cunoscut. Incă barbat fiind, nu-ţi rămâne indiferentă privirea acelei doamne drăguţe, trecută de 30 de ani, frumos îmbracată, ai cărei ochi ageri parcă vorbesc! Se apropie, te priveşte insistent, înclină capul în semn de salut, n-ai cum să nu te trezeşti spunând vrând, nevrând, cu ochii sticlă "sărut mâna", accentuând pe ultima literă, înclinând complice capul şi observând, minune, satisfacţia ei că ai recunoscut-o... Din clipa următoare începe stresul zilei: "Da, o cunosc, am întâlnit-o undeva, oare cum o cheamă şi de ce s-a bucurat, văzându-ma?" Te întorci cu jumătate de corp, o privesti depărtându-se, buclele părului îi ajung pe umeri şi se răsfiră pe spate neglijent, tineresc, calcă apăsat, dezinvolt. Sprijini fesa dreaptă de cârja umbrelei înfipte pe trotuarul nesigur, calmând durerea unui picior agresat de întoarcerea bruscă, continui să priveşti reperul, căutând taiorul verde închis ce se apropie de intersecţia semaforizată. ”Bună ziua,dom profesor”! se aude într-o parte ”ce faceţi”? ”Ce să fac măi pişicherule, iaca privesc, mă uit după femei”. Un tânăr înalt, slab, deşirat, cu faţă cioplită şi părul sburlit, cu un nas ascuţit şi proeminent se oprise in dreapta umbrelei. Te simţi obligat sa completezi: ”uite fata aceea cu taiorul verde care traversează spre bancă, m-a salutat şi i-am raspuns, dar nu a vorbit cu mine”. Te reţine ceva, totuşi nu rezişti si mărturiseşti: ”sigur o cunosc de undeva! ”Schiţând un salut, tânărul nostru se îndepărteaza adăugând: ”sunt convins, dar eu n-am fost acolo!”

Fane (2)

2008-03-04T19:06:00.003+02:00

Sprintenă, Dorina aduse tava, sticla si cele două păhărele aflate pe ea. Didu, care nu-şi mai amintea cine este nenea cu care s-a îmbrăţişat tatăl său, începuse a căsca, atins de oboseala unei zile pline si de boarea amurgului ce-i mângâia părul, urmărind plictisit şi nedumerit pe cei doi. Când Gigi plecase pe front el nu împlinise trei ani. ”Dă-i să mănânce Dorino şi culcă-l”, mai adaugă taică său. Apoi către cumnatul său: ”Hai noroc, bea să mergem să o gasim pe Puica că e la instrucţie cu naşu”. Râseră scurt amândoi, treziţi de glumă la o realitate pe care nici unul nu o mai dorea. ”E greu măi Fane, nu se ştie cât o mai dura şi ce s-o întâmpla, raspunse celălalt, hai să mai luăm câte unu”. Acesta nu răspunse, scăpă un oftat, umplu paharele, sorbi privind la Gigi cum asvârli băutura pe gât, ca după muncă, apoi vorbi ca pentru sine: ”ce fac mă dacă plec, o las pe Puica singură cu trei copii?” şi ochii săi verzi, strălucitori se umeziră. Erau prea multe femei ramase singure, cărora le ducea ajutoarele de la stat pentru soţii a căror soartă nu o cunoşteau, ori îi pomeneau la Biserică. ”Hai!” Se ridică, goli păhărelul, roti privirea tristă prin grădină dând drumul unui suspin. ”Stai, mă, Sfânta Treime, ce Dumnezeu” zise Gigi punându-şi singur încă un pahar.

Fane (1)

2008-03-04T19:02:00.003+02:00

Fane, mai mare cu şase ani decât Gigi, trecut de timpuriu prin curioasele experienţe ale vieţii, însurat din dragoste aprinsă pentru Puica, fata grecului, la numai nouăsprezece ani, înţelese bucuria sergentului întors de pe front, rostuit bine cu povestea calului. Venirea lui îi deschise sufletul spre o speranţă, trecu peste amănuntul vizibil al celor petrecute in fânărie şi-l invită pe cumnatul său “la o izmă”. Era un vechi obicei al locului ca ţuica bună să fie păstrată în sticle, împreuna cu câteva fruze de izmă. ”Hai colo in şezlongurile de la umbra marului ăla”, zise şi-l luă de braţ. ”Dorino, adu căniţa cu izmă”! Caniţa era o sticla paralelipipedică cu ciciur şi dop. In fiecare dimineaţă când se întâmpla să fie goală dom' Fane o umplea trăgând cu un furtun subţire dintr-un butoi de salcâm. O aşeza în dulapul din bucătărie unde sta de obicei la masă, dar rămânea de multe ori neatinsă căci erau destule popasuri până acasă, multe din obligaţiile de srviciu pe atunci, se rezolvau la poarta omului sau în casă. Rar se întâmpla sa bea ceva dar niciodată nu refuza să vorbească fiind totdeauna, mare amator de conversaţie iscodindu-şi interlocutorii, mai ales vârstnicii, cu întrebări şi beseade care de care mai pline de tâlc.

La odaie (4)

2008-02-29T19:54:00.002+02:00

Să-i spună lui Stelian? se gândi el o clipă, apoi simţi în zefirul dimineţii strecurându-se în odaie, mirosul proaspăt al jintiţii ce începuse să fiarbă, îşi trase pantalonii de doc, luă repede cămaşa de in, trecu oarecum stingher prin bucătărie, unde, desupra tuciului Biţa strângea urda, coborî treptele din lemn de stejar fără să-şi spună nimic. In camera din spatele odăii se răcori cu apă din cofiţă dând peste cap o bardacă plină, îşi spălă faţa şi gâtul, se întoarse în bucătărie, umplu cana cu lapte, se aşeză la masă, moment în care Biţa tăie cu aţa o felie de mămăligă, o aşeză pe o farfurie de pământ, adăugând o bucată de caş şi îndemnd, ca şi când totul era ca ieri, ”serviţi, domnişorule!” El, se opri o clipă, urmărind-o cu gura întredeschisă, oprindu-şi cu insistenţă privirile la cingătoarea fotei unde betele atârnau exact şi provocator în unghiul pe care tocmai îl pricepuse. Observand cum pantalonii subţiri de doc se umflă chiar in dreptul pravacului, Biţa luă iniţiativa: ”să îţi vezi de treburile tale la velniţă şi să pui ţuica unde a zis domnu Ioan că nea Costandin iar vine beat”.
Costandin Pâcleanu era genul de slujitor credincios pe care te pueai baza dar care, la intervale rare de timp, uita măsura la cazan şi se îmbata devenind de un comic irezistibil fie prin poeziile deocheate ce începea să le recite, fie prin povestirile anecdotice ale vieţii sale „la curte”, cum îi atribuise el denumirea conacului.
Vorbele Biţei îl stârniră pe Gigi care ştia de Costandin că era acasă şi, oprindu-se din mestecat, se pironi cu o mână pe unul din sânii ei, reluând intenţia de a o săruta. Lătratul gros al bătrânului Roli întrerupse tot, iar ea, desprinzându-se, zise: ”lasă, avem timp la noapte!” Cu aceste cuvinte se contura perspectiva unei lungi şi pasionale iubiri în care unul trăia bucuria începutului iar celălalt satisfacţia aventurii interzise.

La odaie (3)

2008-02-27T23:24:00.003+02:00

Tresărind, acesta, într-o fulgerare de gânduri şi imagini, înţelese pe loc sfaturile din povestirile lui Stelian şi, cuprinzând-o pe Biţa de mijlocelul subţire, o trase spre el, o răsturnă pe spate şi o sărută apăsat pe buzele cărnoase şi frumos conturate. Femeia, căzută în plăcerea ispitei, surprinsă de vigoare mişcarilor baiatului, se impotrivi tandru, împingându-l, cât să nu-l piardă, de umerii laţi, apoi scăpă, ca din întâmplare, mâna dreaptă pe ceafa lui, extaziată de voinicia şi îndrazneala acestuia.Intr-o fractiune de luciditate, simţind mâna lui alunecând pe lânga fota subţire, încercă, fără nici un impuls interior, să intervina cumva: ”a, nu domnişorule, ce faci? stai, a, a, Gigi, să nu spui, a, a”, mai bâigui ea simţind, prin lenjeria nopţii de vară a flăcăului, ca drumul e fără întoarcere. Se dedică apoi cu pasiune momentului pe care nu-l credea ajuns aici, cu o bucurie nelămurită şi un înflăcărat exces de zel rezolvând, cu priceperea femeii la 24 de ani, stângăciile de început ale tânarului flăcău.

La odaie (2)

2008-02-23T23:38:00.002+02:00

Cu meticulozitatea obişnuită aţâţă focul de nuiele uscate amestecate cu ţăndarele de la grinzile fasonate pentru saivan, privea cum se înalţă laptele spre buza tuciului, umplu bardaca mică cu chiag şi o turnă în rotocoale peste lapte, mestecă bine cu o lingură de lemn mare, acoperi tuciul cu un fund din scândură de brad, apoi trase focul pe vatră pentru a-l potoli. Se aşeză pe marginea laviţei acopeită cu o cuvertură de lâna ţesută de ea în iarnă trecută, pe bătătură neagră cu flori roşii, mari, având marginile prinse cu aţa de bumbac legat în cruciş. Se uită prin usa deschisă larg, în strunga pustie de la Arman, la dealurile inverzite dinspre Stupină şi în lungul drumului pe unde ultimele căruţe cu boi coborau la fântana lui Iosif, spre fundul golului. Frumuseţea naturii o incânta iar voioşia trecătorilor care se grăbeau la locurile lor ajungea până la ea. Pentru aceste clipe pline de farmec deseori îşi spunea că merită să tăiesti. Se intinse pe spate, lasă bucuria să-i inunde sufletul, dar se ridică repede neliniştită, simţi inima bătând mai des, obrajii îi ardeau, suspină fără să vrea şi privi aprins înspre uşa intredeschsă a camerei lui Gigi. Arunca o privire pe fereastră la capătul de sus al drumului, il văzu pe Roli, câinele, aşezat pe burtă, cuibărindu-se cu capul pe picioarele din faţă plictisit de drumul pustiu. Cu vârful piciorului drept împinse uşor uşa camerei, păşi pe preşul ţesut din zdrenţe şi, ajungând lângă pat, se aplecă la urecheia flăcăiaşului, sprijinindu-se de umerii lui laţi, şoptind cu respiraţia-i fierbinte: ”mai dormi domnişorule,nu-i târziu?” În aceeaşi clipă o codiţă a părului ei negru,alunecă pe obrazul băiatului...

La odaie (1)

2008-02-21T23:09:00.003+02:00

Gigi era al treilea copil al lui dom Ioan, acum la douazeci şi şase de ani, bărbat împlinit trecut prin ciurul vremurilor, bine făcut, spătos şi muncitor, cu ochi albaştrii şi păr castaniu, faţă zâmbitoare, capabil să facă oricând o eschivă pentru a reuşi. A luat viaţa în piept de tânăr după ce în clasa a doua a liceului Hasdeu, a rămas corigent la matematică iar tatăl său l-a retras, făra discuţie din şcoală, trimiţându-l la odaie la gol unde era saivanul oilor, grajdurile vitelor mari pentru vară. Aici, aflat mai mult în exil faţă de conacul din sat, a descoperit frumuseţea şi duritatea vieţii de ţăran, gustul libertăţii şi plăcerea de a fi propriul stăpân.
Cum treburile moşiei lui Deşliu, al carei administrator era tatăl său, mergeau bine şi fără el îşi făcea nestingherit rostul, profitând de situaţa privilegiată în care se afla, intercalându-se in treburile zilnice după propriul gust. Tuleile incepuseră să răsară, şi, într-o dimineţă, se lăsă purtat de somn şi vise, mai mult ca de obicei. Boarea dimineţii pătrundea prin uşa intredeschisă, forfota din curte se stingea încet, încet, când Gigi se trezi confuz, cu mădularul învârtoşat simţind că ceva se întâmplase. Puse mâna şi degetele i se lipiră... Clopotele oilor nu se mai auzeau semn că Stelian, mai marele peste ciobani, flăcău cu armata făcută, cu care el sporovăia până noaptea târziu, plecase. Se întoarse cu faţa la pernă, trase macatul peste ochi, lasându-si picioarele afară, se culcă din nou, în susurul binefăcător al laptelui strecurat de Biţa, prin pânza albă de in, în tuciul mare de pe soba din bucătăria alăturată.
Intre cei care trebăluiau zilic pe la odaie, aleşi de dom' Ioan dintre săteni se afla şi Biţa, femeie împlinită, care rostuia majoritatea treburilor de aici, pregătind cu pricepere toate ale gurii şi hrănindu-i pe toţi. Era sprintenă, porivită la inălţime, cu o faţă albă plăcută, ochi căprui si păr negru strâns în două coade împletite prinse la cap cu câte un fir roşu de lână înnodat ca o fundiţă. Avea o iie de borangic cu mâneci scurte şi model lucrat în casă cu râuri de floricele pe lângă nasturii de sidef care o încheiau, intinsă peste sânii viguroşi şi proeminenţi. Strânsă la mijloc cu betele roşii care-i ţineau fota de vară, puţin lărguţă si peste genunchi, în care îşi mlădia mijlocu-i subţire, şoldurile vrednice şi norocoase de priviri, distingându-se armonia foşnitoare a picioarelor delicate.

Prundul garlii (5)

2008-02-18T12:08:00.003+02:00

De obicei după câte un păhărel Ghiţă devenea sentimental şi, imbrăţişandu-l pe Fănel, cu ochii la una din fete exclama: ”frumoasă ne e viaţa!” Printr-un ordin al Conducătorului cei care îndeplineau anumite funcţii în administraţie erau “mobilizaţi pe loc”, trecând cu uşurinţă peste tragediile timpului şi adulmecând partea frumoasă a lui. Acum liniştea galeriei cu umbrar de viţă de vie, la ceasul amurgului de vară, nu spunea nimic bun. Se privesc, întorc capul spre casa lui nea Iancu, peste drum, dar aici doar câţiva porci râmau in gramada cu sâmburi de prună de la borhotul fiert al prunelor de vară, trăsnindu-i cadenţat intre măsele şi grohăind satisfăcuţi. Copilul, de care parcă uitaseră, îi privea cu ochii lui albastrii, zgâindu-se spre ei in sus, cu nedumerire, închizând un ochi, spre a se feri de bătaia soarelui ce se prăvălea galben roşiatic peste vârfurile împădurite ale dealurilor Fundatei. Ar fi vrut şi el să intre căci de fiecare dată primea câte o dulceaţă de prune cu nuci. Acum, fără să ţină cont de ce mai spuneau cei doi, se repezi către ei: ”vă uitaţi degeaba, au venit toţi pe izvor, tată“. ”Hm, ce facem, Fănele?” se foi primarul ca pentru sine. ”Hai, zi şi tu ceva”
“Mergem” raspunse celălalt şi se cufundă din nou în gânduri. Auzise de un ordin de mobilizare generală şi la ce treizeci şi doi de ani ai săi gânduri sumbre îi încigeau sufletul. Se scurseseră zece ani de când făcuse serviciu militar la pontonieri, în Brăila, iar imaginile vieţii cazone îl întristau. Il urmăreau incă vorbele unui plutonier major, la instrucţie: dacă aviaţia inamică apare vă băgaţi sub ponton, aţi înţeles? Ştia câte nenorociri adusese razboiul în acei ani şi se frământa stăpânit de un val de spaimă. Se despărţi de Ghiţă schiţând un salut si fără alte vorbe glumeţe, pe care şi le aruncau de obicei, coti spre casă. Lăsă să-i scape un suspin înabuşit si intră în curte trântind poarta grea cu putere... Apoi mare surpriză: din grajd ieşi cumnatul său Gigi, îmbrăcat in pantaloni bufanţi de dimie şi cu o pufoiacă pe el. ”Ţi-am adus calul, măi Fane!” strigă din toate puterile venind către dom Fane, al cărui nod in gât gâlgâi in plans, ”ce-i cu tine măăă!” şi se îmbrăţişară amândoi. ”S-a spart frontul la Iaşi, băiete şi de doua zile fugim încoace, toată noaptea am alergat şi în zori m-am băgat in paie, după leşi, n-am vrut să-i sperii pe ai mei şi am dormit buştean până la namezi“, zise el dintr-o răsuflare. ”Tătica s-a bucurat dar mămiţa nu era acasă, am auzit ce s-a întâmplat cu calul, m-am dus la ei că le ştiu limba şi ne-am înţeles: mi-au dat calul şi eu i-am dus la Biţa, da valtrapul l-au luat cu ei în porumb”, raportă ca la cazarmă cumnatul, prezentând adevărul convenabil şi ocolindu-l pe cel incomod, tocmai când Dorina, sclipi cu ochii ei de cărbune în uşa grajdului, având baticul cu floricele albastre legat la spate, o buclă blondă ieşită spre o sprinceană şi câteva fire de fân ramase neglijent pe o parte a fustei de vară.

Prundul garlii (4)

2008-02-14T13:59:00.003+02:00

“Tata, au venit rusii si am fugit de acasa cu mama si mamaia, repetă copilul cu sufletul la gură. Bine, bine dă mâna încoa” spuse dom' Fane şi îi intinse mâna stangă, cealaltă fiind ocupată cu servieta de piele neagră in care se găseau toate actele şi banii unui preceptor din acei ani Tot în dreapa era Ghiţă Dinulescu primarul comunei Policiori cu care comenta cele pertecute în acea zi la primărie. ”Tu crezi Fănele, ce a tradus baiatul lui Jingoiu?” zise Ghiţă. Copilul, aflat în siguranţă, plecă cu gândurile la copiii de care se depărţise cu mai bine de un ceas cu vâltoare de întrebări nedezlegate despre fraţii lui, unde or fi, ce a făcut Adrian, de ce le striga nea Tomiţa să se culce… Despre ruşi auzise vorbindu-se in tot felul, cu spaimă reţinută, dar nu se dumirea dece coana Lina, bunica lui dinspre tată, îi spusese lui Vasile, baiatul din casă, să pitească ceasul undeva prin iarba de pe izvorul Cucului. Era un ceas mare de masă care ticaia chiar şi pitit in fân. Fugind inaintea tatălui său l-a auzit sunând în urmă, facându-l să-i sbârnâie călcâile.
Cei doi, primarul si perceptorul, mergeau agale, parcă ar fi vrut să ţina ziua în loc, continuând discuţa, ascunzându-şi gândurile pentru a ocoli fiecare grijile ce se revărsau asupra lor. Ghiţă, om de statură mijlocie, cu chip vesel, isteţ şi iubăreţ, calitate pe care nu se sfia să o afirme între prieteni, dar niciodata in prezenţa coanei Anicuţa, nevasta-sa, o femee harnică şi neânduplecată, căreia trebuia să-i dea socotelă pentru orice, se incumetase să deschidă o brutărie şi un magazin pentru săteni. In ziua aceea participase la interogatoriul pe care şeful de post il luase unui paraşutist englez, căzut pe muchia Şumurdoaia. S-a cerut sprijinul preotului Jingoiu, care avea copilul cel mare student la drept şi cunoştea limba engleză. Paraşutistul le-a spus celor prezenţi la primărie, cel puţin aşa a tradus studentul, că în curând ruşii vor sosi in România, iar toamna ce va veni va fi ultima de război. Apoi a cerut să fie trimis la prefectură. Incertitudinea situaţiei lor de viitor se prefigura ameninţător, gândurile emoţiilor, grijilor si proiectiile de perspectivă se diminuau, rărindu-le vorbele, fiecare copleşit de vestea neaşteptată că ruşii deja au venit. Asa au ajuns în dreptul casei lui Filipescu, gospodar, concurentul lui Ghiţă in ale brutăriei si proprietar a şase maşini pentru transport persoane. Se opresc. De obicei faceau un popas aici, atât pentru vinul de Gurguieşti pe care dom Mitică il pastra bine in pivniţa mare a casei sale, cât şi pentru “aşi clăti ochii” la coana Tocuţa dar, mai ales ,la Nuşa si Aurora, cele doua fete studente, oacheşe si guralive, aflate in tandreţe cu cumnaţii lui dom Fane, plecati pe front.

Prundul garlii (3)

2008-02-10T14:07:00.000+02:00

In liniştea ce se lasase, din marginea coastei în care se afla, Didu auzea distinct strigatul piţigăiat al batrânului aflat cât e ziua de mare, pe o piatră în faţa porţi: “domnu’ Iooon, domnu’ Iooon, au venit ruşii”. Soarele trecuse de prânzul ăl mare, departându-se de Râpa Mare şi privind mai de aproape muchia Mircii, zumzetul albinelor se pierdea încet in albstrul cerului iar, la intervale din ce in ce mai mari, strigătul jalnic al unchiaşului izbea, ca o piază rea, in sufletele împietrite ale celor ascunşi pe vâlceaua cu iarbă cosită “dom’ Iooon”… Femeile îşi făceau cruce, copiii dădeau semene de nerăbdare şi in tăcera din jur, glasul lui Didu îi sperie pe toţi: “uite-l pe tata” şi o rupse la fugă peste buza malului. ”Ptiu, bată-te norocu’” se închină scurt coana Sofiţa, bunica lui. ”Lasă-l Puica, rămâi pe loc”, ordonă nea Tomiţa,in timp ce copilul sălta nestăpânit spre Muchia Boghianului de unde cobora tatăl său care-lua de mană.
Au venit ruşii,tată şi am fugit toţi. Bine, hai acasă.

Prundul garlii (2)

2008-02-08T16:06:00.000+02:00

A fugit rupând pământul. Rusul se tăvăli prin praf ca intr-o luptă reală, revenind cu bombănituri pe burtă, propti automatul de o ridicătură si incepu să tragă fără noimă după ea. Cel care luase roibul i-a pus şaua de pe unul din caii lor, apoi toţi, au luat-o râzând, cu caii de căpăstru, la vale lăsând in urmă copilul cu incertitudinea şi tristeţa situaţiei.Atunci l-a vazut gloata de pe prund care, amuţind, a inceput a se împraştia care incotro, nimerind în fugă să-şi tragă chiloţii pe ei, zbughind-o la casele lor.
Vestea a făcut repede înconjurul satului caci la ora prânzului se aflau mai toţi acasă. Nea Tomiţa, care evea experienţa războiului din 916, a trimis-o pe tanti Florica, la cumnata Sofiţa să anunţe femeile să fugă de acasă că au venit ruşii.
La domnul Fane acasă se instalase panica. Puica, nevasta sa, l-a luat pe Didu de mană şi a fugit să se ascundă în fundul gradinii sub bolta unui soc bătrân. In curte se afla Dorina o fată care se aciuase în locul Radei plecată la Mânzăleşti. Ea a vazut pe cei trei călareţi ruşi, precum şi mânza care se apropia in galop, de casă. Şi-a dat seama de situaţie când a recunoscut pe roibul si l-a vazut pe Adrian venind spăşit în urma ruşilor. A dat drumul noatinei să intre in grădina unde, la acel fierbinte sfârşit de august, porumbul era înalt si des. Pe drum, coana Sofiţa, dadea fuga strigand catre cuscra Lina care rânea la vite in grajdul mare de unde, pe fereastră, arunca gunoiul cu furca: ”ăoleu, cuscră, ăoleu fugi cuscră, ăoleu, Puica, unde eşti fata mea, ăoleu, Puica, vino la mine, ăoleu!” A intrat in grădină oftând in continuare, i-a găsit pe cei doi şi au ieşit împreună prin dos, pe uliţă la Dănescu iar de colo pe la Bunget, au cobarât pe malul izvorului Cucului, unde nea Tomiţa conducea plutonul de copii si femei: “aşa, culcaţi, mai în vale Vasile, unde-i coana Lina, nu vorbiti decât in şoaptă, Constadine du-te la Puriu, ăsta era frate-su Ion, după cum îi spunea Gheorghe ţiganu, şi zi-i să ne trimită o sticlă cu ţuică si o bucată de brânză. Ce strigă Guiu, mă a înebunit de tot, ăsta!” [va urma]

Prundul garlii (1)

2008-02-06T19:39:00.000+02:00

Prundul, cuprins intre malurile argiloase sau cu pietrisuri era, la Cotu Gârlii, in acea după amiază de jaratec, furnicar de copii. Unii de pe mal săreau in apa adâncă, altii se alergau prin apa trintindu-se cu capul la fund, in timp ce flăcăiaşii planuiau o bataie cu giugelele intre cele doua tabere, cei de peste garlă si cei din sat.
Fără nici un semnal toti fug spre malul argilos si incep să adune mormane de clisă. Cei mai mici făceau gogoloaie si le cărau pe braţe in spatele celor mai mari care le bibileau in varful unor nuiele de catină roşie si printr-o mişcare dibace de rotire deasupra capului le trimiteau inspre tabăra adversă. Tipete, râsete, văicareli…
Hărmalaia pusese stăpânire pe tot vadul iar plaja de nisip parca era arată. Intr-o fractiune de secundă de aparentă linişte unul din copii ţipă straşnic: “caii lu’ dom Fane”! Prinşi in valtoarea atacurilor cu giugele unii nu au auzit dar dintre băieţii mari strigă unul ingrozit: ”Vin ruşii,ma!” Câteva clipe de linişte si inainte de a se topi toata gloata sub cătina roşie, altul urlă: ”uite-l pe Adrian”.
Copilul mijlociu al lui domnul Fane, la cei nouă ani ai săi, călărea foarte bine pe deşelate si la ora amiezii ducea caii la apă, la ciciure. Aici l-au gasit trei ruşi beţi, pilni de praf, cu cămăşile scoase din panaloni, mai lungi ca rubaşca prinsă cu centura in care era stransă boneta kaki, decolorata spre alb, asudată şi murdară. Aveau pistoale automate cu care il speriau pe bietul copil. I-au luat mai intâi calul roib, un pur sânge trăpaş, ce avea un valtrap pe spinare si apoi s-au repezit la mânza sură. Băiatul a inceut să le spună că noatina, bine dezvoltată nu e încă invăţată la călărie. ”Cito, cito tacoie?? Ebifoimate, ciorti!” striga rusu la el si, clătinandu-se, sări pe iapa care a inceput a se ridica in două picioare ridicandu-şi coada, zvârlid cu copitele in vant, tremurând din tot corpul îl aruncă pe călăreţ cat colo si, intr-o fulgerare, cu piciorele din spate, il lovi pe rus in umar [va urma]

2008-02-01T10:52:00.000+02:00

Cum la magazinele si bufetele cooperativei se dospeau toate stirile locale, lui Titi i-a fost usor sa afle de venirea lui Didu, consateanul lui mai tanar, ca profesor suplinitor, pe catedra domnisoarei Maria, care plecase dupa primul semestru,la o alta scoala, mai aproape de casa parinteasca.
Carapetru, directorul directorul scolii un obisnuit al bufetului, fost mare mahar in uniunea asociatiilor studentesti in vremea Brigazilor de munca de la Bumbesti Livezeni si conducatorul tinerilor romani trimisi in Jugoslavia lui Tito, tot ca brigadieri, ajunsese in anul trei de facultate sa fie exmatriculat, dupa aparitia pozelor cu „calaul” Tito pe toate gardurile, si trimis cu domiciliul fortat la Lopatari. Cu o capacitate intelectuala iesita din comun, ramasese tributar al spiritului cazon, fiind de o exigenta iesita din canoanele didactice, piperata cu atitudini sgomotoase si ton ridicat. Lesne te facea „albie de porci”, vorba Vioricai Morarescu, invatatoarea care il contra cu apelativul „directore” si care nu se teşea de escaladarea conflictului. Stia ca a doua zi tot el vorbea primul si nici nu mai pomenea de intamplarile trecute. Rar o suparare tinea mai mult de o jumatate de zi deoarece dupa amiaza,la bufet se comentau, se disecau concluzionandu-se, aspectele incriminate despartindu-se de toti, prieteni.

2008-02-01T10:40:00.000+02:00

Apoi un popas, paharele se umpleau, iar Coman, presedintele, indemna din nou: ”zi tovule p-aia lui Simulescu cu liliacu!”Buna dispozitie punea stapanire pe toti si greu se lasau dusi spre casa...

Arare ori ,dupa aceste „sedinte” pe teren, se intampla ca rezultatele sa intarzie. Conditionarea era perfecta. O mai mare ingaduinta de la centru, o petrecere pe cinste si abuzuri la tijghea: aduci o gaina dada Florico, daca vrei malaiul. Fara oua nu dam ciorapii mercelizati.
Mai apoi, la raion, toate erau bune, la pozitiv, despre cooperativa Lopatari. Era un amestec de compromis si intelegere, o ipostaza inedita a falsitatii unor relatii simplificate dintre sat si oras, un soi de minciuna adevarata cu referire la dragostea dintre clasa muncitoare si taranime. Exotismul unei jungle relationale prin care poza oficiala era una iar intimitatea conjuncturala alta, nu-i prea dadeau liniste contabilului Pavel dar tineretea avea prioritate.
S-a integrat repede, impunand cu cinstea, discretia si vocea, un anume respect, iar la revelionul dintre decenii, Ginia si Titi, s-au indragostit iremediabil, in acelasi an, casatorindu-se.

2008-01-31T10:22:00.000+02:00

Asa a gasit-o, la sfarsitul anilor 50, Titi, flacau tomnatic, inalt si spatos, placut la chip, introdus in tainele realitatilor locale, fiind contabil de meserie la cooperativa de consum, care avea magazine in toate satele comunei.
Avea gestionari isteti,unii cu meseria in sange, care nu pridideau, atunci cand presedintele cooperativei si contabilul poposeau la ei, sa le ofere cele bunatati: branza de Penteleu, pastrav de la Musa, tuica batrana, ghebe ori bureti, pasare fripta si vin de Blajani. Daca se intampla primavara cand cand gainile cad closca, carnea de la borcan facea deliciul serii iar cheful devenea mai greu. Presedintele, care stia ca siguranta lui financiara este in mana contabilului se apleca la urecehe acestuia soptind: ”zi ceva toarasu Pavel!” Cum nu se lasa rugat, incepea sa cante, cu o voce calda de tenor, cu zambet subtil si dantura sirag. Repede imuia inimile asistentei, femeile se imbujorau si deveneau primele acompaniatoare, la referen, barbatii goleau paharele si intrau si ei cu chiuituri, iar domnu Titi aruca pe sub sprincene cate o privire sagalnica:
Cat e omul tinerel
Se tine dorul de el.
Omul daca-imbatraneste,
Dorul se calatoreste..

2008-01-30T09:28:00.000+02:00

Ginia era o invatatoare scolita cu sarg, care gustase din plin amaraciunea invataturii intr-o scoala pedagogica in care fiii de chiaburi nu aveau loc. Cum s-a descurcat mama ei, ramasa vaduva de timpuriu, dupa plecarea la cele vesnice a domnului Cristescu, om gospodar, respectat in sat, cu pamant si padure in obstea lopatarenilor, dus la Domnul se pare de inima rea dupa nenumaratele ingradiri si dajdii nedrepte la care fusese supus? Muntenii au suflet mare si in acele vremuri, cu toate riscurile, se ajutau intre ei. Almineri, oameni cu frica de Dumnezeu, au dat referinte si adeverinte mincinoase astfel ca biata fata, prea de de timpuriu orfana de tata si-a dus la capat nevointa intru ale cartii. Bine cladita la trup si atragatoare la chip, cu zambet sagalnic, avand toate calitatile femeii istete de la munte, cu replica pe limba si fara nici o datorie la vorba, Ginia se bucura de respect in sat dar nu intalnise omul care sa-i suceasca mintile.

2008-01-28T11:06:00.000+02:00

Slobozite din ograda spiritului, imaginiile cele mai limpezi se rasfata in contururi trase apasat de socul evenimentelor, fata de care intamplarile zilnice se afunda in unda timpului, involburandu-se printre trecerile cele mai neasteptate, pierzandu-se in carul plin, sau ramanand suspendate in tablouri fara margini, sterse de timp, ori uitate in gramada de ganduri...
In fierbinteala amiezii de iulie, prin bolboacele garlei, strigatele bucuroase ale copiilor, toti in pielea goala, amestecate cu gâlgâiutul apei printre pietre, fascicina.
Scapat de privirile mamei sale, sau complice cu Rada, fata din curte, Didu lua navalnic cu pieptul incarcat de bucurie si emotie, poteca spre mal. Momentul era totdeauna bine ales. O moleseală se insinua peste toate, albinele zumzaiau in albastrul cerului, păsările din curte se ascundeau pe sub lemne cu aripile lasate, dogoarea pământului juca nastruşnic, galben auriu, in vatra imaginară a departarii. Cu sprinteneala specifică majorităţii copiilor de la ţară, alerga pe varful tălpilor desculţe, ocolind pietrele ori tufele de holera, apecându-se pe sub crengile de catină rosie. Avea cinci ani şi se remarcase printre ceilalţi copii, cu iuţeala sa... (va urma)

Satul erotic

2008-01-23T10:45:00.001+02:00

Din fragedă pruncie am observat situaţii si discuţii la care nu aveam acces. De exemplu, Rada, femeia de 20 de ani care indeplinea diverse sarcini gospodaresti la noi acasă prin 1943-45, nu ma lasa sa privesc intre picioarele ei niciodată si, de cateori se aseza undeva, isi tragea repede fota cu cămaşa lung peste genunchi albi ascunzandu-şi chiar gleznele. Deducţia logica a copilului de 4-5 ani a fost ca acolo se ascunde ceva, asmuţindu-mi curiozitatea infantilă simultan cu o emotie indefinită. Am incercat in cateva randuri sa mă postez sub scara care ducea in pod dar mama, prevenitoare m-a luat la zor: ce cuţi acolo, vrei să se rupă scara peste tine? Am fugit speriat. Era război, ştiam de bombe şi explozii, hotărat lucru, am cugetat, acolo e ceva periculos!

Neastampărat din fire, avid după noutăţi, sfatuindu-mă cu prietenul meu Liviu, care mi-a spus cum a procedat el cu ţaţa Vergina, vecina lui, am plecat cu Rada la fantană. In zi de vară senină, urmand-o la caţiva paşi, priveam tălpile ei agere care lăsau urme in praful drumului şi alcătuirea plăcută privirii a gleznelor, deasupra cărora marginile in colţuri ale cămăşii de sub fotă, acopereau sau dezveleau imaginea piciorului ascuns privirii. Am sosit in apropierea ei cand a inceput sa desfaşoare sfoara pentru a trimte găleata in fundul fantanii. Intuiesc situatia şi la a doua coborare a galeţii, pentru că tot imi spunea să stau departe de colacul puţului, m-am retras in sptele ei pe vine, iar cand s-a aplecat să plimbe găleţca, să ia apă, am bagat capul printre picoarele desfacute un pic privind in sus. Mai intai m-a frapat deosebirea dintre genunchiul peste care scăpasem de multe ori ochii si incheietura ce o zaream acum pentru prima data, albă vineţie, cadrilată. Impins de curiozitate, am ridicat ochii si capul dar, neatent, am atins un picior. Nenorocire! Rada s-a speriat, a sărit in sus scăpand găleata in fantană dar prinzandu-mă sub fustă. Panicat, am dat să fug dar mă prinsese intre pulpele picioarelor ei si o striga pe mama. Ciudat e că nu mai ştiu ce reacţie au avut părinţii mei, in schimb reţin agitaţia ce a urmat: du-te fuga la tătica si cere-i racu, mi-zis mama, apoi unul din unchii mei, parca nea Tică, a scos găleata din fantană, prinzand-o cu carligele racului şi, razand catre mine, mă tot intreba: nu te-ai fript nepoate? Cu aceasta, enigmele copilariei se conturau iar dorinta de a le dezlega devenea maladiva. Peste vreo trei ani, mă aflam la nea Tomiţa. Maria, fata lor din casă, o grabiceancă de la Carlig, indesată şi pieptoasă işi facea de joacă cu mine un ţangău, ciupindu-mă şi, la un moment dat, mă tranteşte pe duşumea, aplecandu-se cu pieptul peste faţa mea zicand: te omor mă, Didulică. Am inceput să ţip, fata a fugit, tanti Florica vine incruntata: de ce ţipi, mă, ce-ţi trebuie Marie? Iţi spun eu, asta-i trebue, zise nea Tomţa, mişcand mana stangă cu pumnul strans in sus si in jos, indoită din cot. Mi-am dat seama, stanjenit, că nu trebuia să ţip. Mai tarziu, am vazut că atat colacul de la fantană cat, mai ales, duşumeaua, puteau fi utilizate in scopuri paşnice si plăcute. Incepuse să-m mijeascaă tuleile...

Că oamenii, bărbaţi şi femei, se iubesc, facand dragoste de la Adam şi Eva, nu mai e nici un secret. Niciodată intensitatea focului, parfumul iubirii şi jăratecul din călcaie nu se va găsi la oraş! Eroticul rural e curat, cu miros de fan şi ecologic! Cel din bar, hotel, sau gangul dintre blocuri, are iz infracţional, miros de tutun sau iz de pubelă. Iubirea la sat e vesnică de vreme ce ţaţa Ioana la 78 de ani şi Petrică, un siguratic, pensonat pe caz de boală "se ingădue si ei", cum zice lumea. Dom'le ne laşi ,ce nu vezi matrimonialele,... o să mi se replice. Tocmai aici e deosebirea la oraş, totul e la vedere, e cancan şi spectacol, la Gura Văii mai e un boschet, o valcea, o capiţă sau o fanărie. Chiar şi in perioada iniţiatică fetele mai mari îi învăţau pe baieţi aţică, adică prindeai mai multe capete de aţă , le îndoiau în mană si fiecare apuca un căpătai. Desfăcea mana şi începeau pedepsele: sărut-o pe Tiţa, sărut-o pe Vica sau pe Miţa, insă totul era ferit de privirile trecătorilor, iar noi băieţi nu povesteam nimic acasă! Secretul acesta parcă ne făcea mai mari, mai puternici şi îndrăzneţi. Ii priveam cu interes pe cei mai mari, fără să-i iscodim dar ştiam că, intr-o zi, îşi vor lua o fată şi o vor duce acasă, devenind nevasta lor. O fecioară, la ţară, devenea femeie, după ce spirala inflăcărării erotice le ajugea de la tălpi in creştetul capului, diagnosticată sigur de ţaţa Păuna: i s-au aprins călcăile după el, n-ai ce-i face!
Aveţi dreptate, acum la ţară e digile, dolcele , etc. cu programele lor erotice şi chiar mai mult. Aşa e, dar tot au rămas iarba, fanul, tufişul, boldanul... Un bărbat la ţară trebuie să tină cont ca azi în fiecare casă eu un observator paparazzi. Dacă vrei să-ţi faci publicitate despre potenţă stai de vorbă cu o femeie pe drum că ăla eşti! Ei bine, cred că a inceput, pe acest plan urbanizarea ruralului. La noi partea veselă a acestui proces este dragostea dintre Ghiorghiţă şi Lăcrămioara... Probabil o vom povesti la vară.

Satele, o problema...

2008-01-21T11:30:00.001+02:00

Pornit la drum din satul meu, cu o stare emotionala placută, bine dispus, ca intr-un amestec de ingrijorare si bucurie, mă gandeam, urcand Muchia Boghianului, ramasa neasfaltată din '88, că ar trebui sa intru in greva foamei pana cand autoritaile judetului vor catadicsi sa repere acest drum judetean pe care anual se papă miliarde dar care ramane mereu asa, nereparat. "Păi dacă il reparăm cum trebuie anul acesta noi unde mai lucrăm la anu' dom' profesor" - imi replica un picher de la drumuri mai demult si asa ca de mai bine de 20 de ani avem acelasi "drum in lucru"...
Mărăcineni, comună mare, aşezată la capătul dinspre Buzău a drumului european 85, a explodat pe faţada şoselei, cu un ansmblu de construcţii fără nici o noimă, intr-un amestec grotesc de magazine, ateliere, locuinţe, service-uri, etc. expresie evidentă a lipsei de orientare urbanistică şi impudica vulgaritate a neamprostului, care-si etalează suficienţa impuţită fară să-şi imagineze că deranjează. Aspectul de aici este, nimic mai mult decat o continuare a incorsetării imaginaţiei de acum peste 40 de ani cand prin Mărăcineni s-a facut primul asfalt spre Lopătari. Era un scandal continuu:in timp ce proiectanţii susţineau că lăţimea şoselei trebuie să fie de şapte metrii localnicii se opuneau la retragerea gardurilor şi aşa s-a ajuns la compromisul in care se găseşte uliţa aceasta azi, infern pentru cine circulă pe aici acum.
Dar să ţinem drumul european unde, de bine de rău e incă loc pentru toţi. In cei 360km care despart Buzăul de Suceava sunt cinci oraşe mari şi peste cincizeci de sate. Ascunse in aburul ceţos al lui ianuarie, inşirate pe terasele Siretului ori aruncate in ochiuri de pădure bucovinenă satele sunt prezenţe vii ale continuităţii istorice, uitate in proiect, povestite in amintiri, imbatranite şi dovezi sigure ale morţii clinice a unui popor aflat in totală fărămiţare feudală, sub un continuu război al nervilor. Boieri maziliti, ţărani alungaţi de pe moşii, străini ademenindu-ne fecioarele... Există opinia că aşa am fost predestinaţi. Credeţi ce vreţi dar pe mine mă obsedează ideia că dacă am văzut in timp cauze care au determinat efecte multe nedorite, atunci de ce acum nu ieşim din corsetul acesta şi dece gandim instinctual? Poate pentru că ne-am divizat conceptual atat de mult sau rădăcinile sunt uscate, ori mai degrabă limbajul s-a tocit in timp şi am refăcut aici Babilonul. Oricum, satul este o problemă majoră ce sanjeneşte grav europenizarea noastră. Urmează...

Ruralul romanesc

2008-01-17T14:41:00.001+02:00

Am proiectat un periplu prin tara avand ca obiectiv evaluarea starii de ruralitate a Romaniei si intocmirea unui ghid vesel al succesului personal in acest mediu.
Ca bebelusi europeni ce suntem, ne cam ustura ochii privind catre departarea din vestul tarii si incercam sa peticim cu atitudinea noastra o imagine-etalon pentru satul de maine.
E normal ca sa privim, inainte de orice, la cel de azi. Fac o precizare: desi pe linie materna s-ar fi cuvenit sa am partea mea din cele cinci case pe care bunicul le-a avut in centrul capitalei judetului meu, atestand prin acesta provenienta mea urbana, totusi ma simt mult mai bine cu sorgintea mea rurala si indeosebi cu calitatea de profesor taran pe care mi-am atribuit-o, casa mea parinteasca, de unde va comunic acum, se afla "in cel mai frumos sat din tara". Sublinierea mea este necesara tuturor celor care stramba din nas cand aud ca "X e de la tara", sau ocolesc discutia pentru a-si ascunde provenienta rurala. Primul ghid comparativ este cel al lui Alexandru Departateanu care afirma ca "locuinta mea de vara e la tara", intr-o poezie simpatica, tablou al satului in care, dupa cum se vede din poezie, nu prea ii placea. Vom fae o recapitulare recitind poezia si apoi, impreuna, vom comenta ce mai e si ce nu mai e din satul de altadata.

Multumesc

2008-01-16T15:54:00.001+02:00

Tuturor celor care mi-au transmis incurajari in demersurile mele pe blog, le multumesc! Am primit mailuri, mesaje si vorbe directe! VA MULTUMESC, dar vorba sboara, scrisul ramane! Va invit sa comentati pentru ca sunt la mijlocul lunii ianuarie si trebue sa decid: am castigat cititori si comentatori, continui, N-AM castigat... cotinui, ce sa fac? KLIIIC!

Emin (file de ... extemporal)

2008-01-16T14:30:00.001+02:00

Cu acest apelativ i se adresa Veronica, apoi ei au devenit o legenda in istoria literaturii. Si-au trimis scrisori, au dat masura iubirii lor, fiecare cum s-a priceput mai bine, in poezii sau in fapte. Ea si-a "pus-o" si cu Caragiale. Ma rog, o fi fost o alta dimensiune... a dragostei.
In ciuda... amandorura s-a retras la Varatec si la Agapia. Mai inainte a fost si la Viena si si-a facut o poza frumoasa pentru Istoria literaturii scrisa de Calinescu. Dupa care Mihail, fiind iarna si neavand lemne, iar copii umblau cu steaua, i-a trimis si ei o poezie de adio, "La steaua", in care a calculat cat timp i-a trebuit "luminii sa ajunga" (citat din poezie) la el si de acolo sa-i duca sentimentele Veronicai. Pacat insa ca din cauza viscolului, lumina de la stea s-a stins in drum, dar noroc cu amorul care, desi s-a stins si el a mai lucit un timp... Pe poet il urmareste in continuare raza lui. In acelasi timp s-a aprins si focul in soba, palpaind, asa cum reiese dintr-o alta poezie a sa cand el a cazut pe ganduri avand si perdelele lasate dar nu stiu daca s-a lovit sau nu de masa sa de brad despre care nimeni nu spune cine i-a facut-o.
Si a trecut 15 ianuarie 2008 cu A. Paunescu, Turcescu si alt epigon, vorbind, profanandu-l pe EL.

Sfantul Ioan - episodul VII

2008-01-15T21:00:00.001+02:00

A doua zi dimineaţă, parcă veneam dintr-o lungă călătorie, ireală, cu secvenţe şterse sau accentuate de visele nopţii. M-am sculat cu o aprigă dorinţă de a afla, ce şi cum. Mama trebăluia prin bucătărie, masa era pusa şi din farfuriile pline cu colărezi cu lapte ieşeau aburi îmbietori. Mă stăpanea incă o spaimă nedefinită, mai păţisem in aceei ani sperietori mari, dar acum nu găseam un răspuns concret, explicabil.
Cand s-au aşezat şi fraţii mei la masă, cel mare a intrbat-o pe mama de unde are nea Tică trotil. Am ciulit urechile. A venit cu el de pe front, răspunse răstit mama, să nu vă prind că vă mai duceţi pe acolo! Aha, asta era, mi-am dat eu seama. Trăisem spaimele din vremea războiului, cu ochi de copil neştiutor, fiindu-mi frică atunci cand nu trebuia, sau rămanand nepăsător dar cu gura căscată la momente de o periculozitate extremă. Acum nenea Tică, pentru care grija de a ne speria pe noi cei mici era o constantă, devenise lupul din pădure si-aveam să-i spun asta candva, situaţie pe care eu o receptam ca fiind ceva misterios, o forţă rea nebanuită, o ispită dar şi o gravă interdicţite. Combinaţia dintre frică şi tentaţia curiozităţii imi bantuia cugetul de copil cand am ieşit cu sania la poartă. Am trecut privirea peste locurile din jur sperand sa comunic cu ele si pe care parcă le chemam in ajutor, apoi m-am aruncat cu burta pe sanie coborand in viteza panta. Sfantul Ioan, trecuse. O mai veni?

Sfantul Ioan - episodul VI

2008-01-13T20:48:00.001+02:00

Cateva fracţiuni de secunda ieşisem din real. Spaimă, frică, groază, putin spus. Mai bine zis toate, amestecate cu nedumerire privind veselia celor din jur. Apoi o nouă explozie pune capac şocului şi alerg inspaimantat la salonul adulţilor. Mă ciocnesc de nea Gigi care in acelasi timp ieşea din cămară razand către ceilalţi: "Doar doua ati pus?"Am continuat să merg spre salon timid şi contrariat. Nea Tomiţa cu şarmul lui mă abordeaza: "ce mă bolşevicule, te-ai speriat? stai cuminte, că vin americanii!"
Si veselia a continuat. Gheorghe Teodorescu, mare fruntaş ţărănist, cum aveam să aflu mult tmp după aceea, ii replică pe sub mustaţă: " las-o mai uşor Tomiţă, că NKVD ul e la Troacă!" Făcea aluzie la locuinţa celui la care au stat ruşii in drum "spre Berlin".
Ramas cam fara rost m-am strecurat spre bucatarie unde băeţii adulţi şi copiii mari işi incercau norocul la toci, un joc de cărţi, pe care aveam să-l invăţ şi eu mai tarziu. Alintat de nea Gigi si Gicuţa am adormt fără să-mi descante nimeni de speriat. Cand m-am trezit eram in brate la tata, mi se lipiseră nările şi trăsei o spaimă treibilă privind găurile roşietice al cerului negru, ce sclipeau ca intr-un mozaic mişcător. Am realizat că sunt in siguranţă doar că primul Sfantul Ioan de care imi amintesc bine se treminase.. .Celelalte doua sărbători la care am fost in 47 şi 48 au avut particularităţile lor, asa ca...

Sfantul Ioan - episodul V

2008-01-12T13:15:00.001+02:00

Conacul, aflat la o aruncatura de băţ de casa noastră, luminat cu lampi de gaz, se vedea, printre teii batrani, vesel, clipind in luciul zăpezii, cu căciula-i albă de omat peste streaşinile de şindrilă, fremăta, usile se deshideau si se inchideau la intervale scurte, dovedind forfota specifica unei case pline. Erau multe motive de bucurie dar una le intrecea pe toate.
Toti cei patru baieti ai sărbătoritului care fuseseră pe front, in ambele sensuri, s-au intors nevătămaţi iar povestirile, unele hazlii, altele aventuroase, starneau curiozitatea musafirilor. Biţa, femeia folosită in casă, in special la astfel de ocazii, servea branză cu paine si sunca de porc şi umplea la loc păhărelele de ţuică, turnand dintr-o carafă de sticlă. Fratii mamaei, cumnaţii, nu veniseră incă şi nici tuica nu-şi făcuse efectul aşa că discuţiile şi comicăriile se lăsau aşteptate. Nici tataia nu-şi acordase vioara iar Dorel aştepta doar un semn pentru a lua acordeonul. Ceilalti flăcăi, ca şi el, nea Tică, nenea Mircea si nea Gigi, stăteau prin bucatărie si sufragerie, intr-o veselie de ansamblu preocupaţi mai mult de ocupaţiile Biţei si a ajutorului ei Gicuţa, o tiganca, fata lui Chiriac fierarul satului. Reconstituind acum acele momente realizez cat de puţin informat eram la cei sase ani ai mei. Peste noapte, cand am adormit in braţele Gicuţii cu capul pe sanul ei tare, nu pricepeam de ce nea Gigi mă ţinea si el ,trecandu-si o mana peste mijlocul fetii iar cu cealaltă ma gadila pe mine la popou scăpand-o, din cand in cand, intre copsele ei rotunde...
Era un zumzet plăcut, intrerupt doar de urări cand, deodată, un ţipăt stăbătu casa, usile se dechiseră din toate părtile ,apoi totul deveni vacarm de tipete, rasete şi urale. Nea Benone intrase pe hol călare pe cal! Radea deschis pe sub mustaţa-i sură, răsucită frumos şi întreba curios: "ce-i, ce aţi pătit, ori nu-i aici sfantu Ioan?". In spatele calului, Ghiţă Dinulescu, un alt hatru, incă primar al comunei si fratele Nae il completau: "hai dragă ca noatinul tău iar a greşit poarta!"... Toti trei erau frati sau veri ai mamaiei. Ca să-şi ia rolul in serios tataia a inceput să cante un marş, apoi, batand cu arcuşul in vioară: "Sofiţo, adu o galeată cu ovăz că ti-au venit neamurile!" Politeturile de rigoare erau exagerate, cei veniti se vede treaba ca mai poposisera pe undeva, caci sărutau cam mult mainile cucoanelor, iar unde era mai umbra scapau si cate o ciupitura de buci, urmata de chicotul specific si hazul celorlalti. Vrajit de curiozitate am rămas in tocul uşii pana cand Ţinică, omul de la grjd a luat calul... Cand am revenit in bucătarie Gicuţa ieşea din cămară netezindu-şi rochia, toţi ceilalţi copii, mari si mai mici disparuseră. Apoi brusc uşa de afară se deschide şi năvălesc toti în fugă. Cateva secunde i-am privit inspăimantat dar o bubuitură groaznică făcu ţăndări un geam la sufragerie, clatinand inteaga casa.

Sfantul Ioan - episodul IV

2008-01-12T07:49:00.001+02:00

Ma lua apoi cu el in dormitor unde, langa fereastra, peste covoarele si presurile frumos colorate -imi staruie insistent dungile de verde si rosu in combinatie cu negru si maro - era un birou mare cu sertare in ambele parti si la mijloc, acoperit cu o piele neagra pe care se afla un suport cu cerneala si toc. Dainuia un miros de flori de tei pe care-l simt si acum in nari iar un fel de placere amestecata cu spaima pune intotdeuna stapanire pe mine simtind ticaitul inimii in urechi.
Dintr-un portchei de piele scotea o cheita de la unul din seratre, fara graba, tragea de manerul alamit si scotea o cutie mare, albastra cu capac de sticla pe care scria mare, desenat, Stollwerck. Scotea cateva bomboane imbracate in staniol colorat, suficiente pentru palmele mele de copil: "ia nepote, sa traiesti!"... O sbughiam iute, fericit si imbujorat pe usa. Emotia era asa de puternica, acoperind orice amintire, incat nu stiu daca am zis vreodata "multumesc". Nu-mi mai amintesc nici daca am sosit acasa vreodata cu vreo bomboana...
Ziua decurgea in nota-i obisnuita a vietii de copil lipsit de vreo grija, trăgand sania pe derdeluşul din fata casei, zbenguindu-ma cu ceilalti copii si cascand gura la lumea care trecea ducandu-se sau venind de la biserica. Eram cel mai mic dintre frati si aveam suficiente haine, de la ceilalti ca sa ma schimb de fiecare data cand zapada se topea pe mine. Dupa amiaza, catre seara, venind dinspre un cap al satului trecea parintele cu coana preoteasa, atunci intram iute in curte sa vad unde se duc. A, la tataie! Cam in acelasi timp, Domnul Filipescu cu coana Tocuţa, ieşeau la drum, se uitau peste gard la vecinul lor Nea Tomiţa, fratele bunicului meu, se opreau un moment si porneau impreuna in acelasi loc, la Sfantul Ioan. Cand inserarea punea stapanire pe albul zăpezii plecam si noi acolo.

Sfantul Ioan - episodul III

2008-01-11T21:21:00.000+02:00

Tataia statea pe canapeaua lui, pe prispa larga a conacului, privind in zare prin ochelarii cu lentile groase si rame negre, inspre Muchia Mircii, peste pomii argintati de promoroacă, in soarele diminetii de iarna. Purta o haină de dimie groasă dată la piuă.
Peste un pulovar de lană ca o jiletca, cu buzunare, in cel din dreapta avănd nelipsitul ceas de aur cu capac, legat cu zale de unul din nasturii vestei de lana. Pantalonii, tot din dimie groasa, bufanti, legati la glezne cu sireturi peste care trecea ciorapii de lana gri. Era incaltat cu papuci de piele, maro. ”Ce faci ma Didule?” ”Am venit sa-ti urezi la multi ani, tataie”! “Ha, ha, ha, - parca-l aud si acum - brava, ma, brava” si ma saruta pe frunte. ”Sa vii maine sa te tund, neaparat”! Avea, probabil, din campania de pe frontul bulgar din 1913, sau dupa retragerea in Moldova in primul razboi mondial, o grija deosebita pentru iigena corporala incat cea mai mica urma de neglijenta o taxa indiferent de context. Bineinteles ca tunsoarea era numarul zero.

Sfantul Ioan - episodul II

2008-01-09T07:44:00.001+02:00

Nu-mi amintesc vreo vizita a bunicului meu la noi acasa. In schimb eu eram un obisnuit al casei lui. Slab si iute eram curierul zilnic al mamei la "tatica"unde ma trimitea pentru orice... Cel mai mult imi placea cand, pentru a-mi rezolva misiunea, tataia era nevoit sa mearga la magazie. O constructie din caramida dubla, mare inalta care ma impresiona prin multimea obiectelor plasate in diferite moduri, peste tot, de la clopoteii cailor sau acioaele si clopotele pentru berbeci agatate de marginile rafturilor,
la butoaiele cu tuica ori la hamurile si căpţelele pentru cai si rotile "de rezerva" ale carutelor si trasurilor, sinele si cercurile de tocitori sau butoaie prinse in scoabe pe pereti. Priveam fascinat la alamurile hamurilor, la clopoteii pe care ii atingeam de fiecare data, tresaream la tacearea butoaielor pe care tataia le cicanea, din cand in cand, enigmatic si ofta.
Era o dimineata rece de iarna cand mama, dupa ce ne-a imbract frumos pe fiecare in bucatarie, la caldura, imi zice: Didule, du-te si zi-i la multi ani lu' tătica", e Sfantu Ioan!
N-aveam nici o retinere s-o zbughiesc in zapada ce incepuse a sclipi de primele suluiti ale soarelui de peste Muchia cu salcami...