De ceva vreme Liceul Hasdeu, mă rog, Colegiul National, se află in centrul atenţiunii societăţii buzoiene si naţionale revendicându-şi frumoasa vârstă de 140 de ani trecuţi, de cand s-a înfiinţat primul gimnaziu buzoian.
Că nu s-a numit totdeauna aşa, că trecerea şcolii prin istorie nu a fost lipsită de şocuri si asperităţi, că nici stralucirea căpătată de patina timpului nu ne aparţine si că oricum ni se va părea că acum nu este ca "pe vremuri", sunt realitati si teme de comentat. La fel si apartenenţa genraţiilor de absolvenţi la aşa zisa solidaritate a fundamentarii prestigioasei unităţi şcolare, "am terminat Hasdeul", fiind similar, dupa unii, cu marca depusă! Nici păcatul mândriei nu ne ocoleşte, "am fost coleg cu", sau "cutare a fost elevul meu" fiind cele mai uzitate ţâfne cu care ne place să ieşim in lume. Vrem, nu vrem absolvenţii de Hasdeu sunt mândrii de ei, chiar dacă intr-o recentă altercaţie de strada, la care, din pacate, am fost martor, unul din preopinenţi se îmbăţoşa sentenţios: "am terminat un liceu cu nume, ma! Ai auzit?" Că miasmele din jurul lui erau dintr-o bodega nu mai conta…
Am fost la multe aniversari de şcoli, agape, întâlniri de generaţii si festivităţi ocazionale din viaţa unităţilor noastre şcolare. Atmosfera e direcţionată fără preget ca să fie o reuşită a organizatorilor, cu cocarde sau alte insemne, cu uniforme kitch sau academice, cu pliante sau reviste jubiliare, formalităţi de rigoare după rang sau avere, cuvântări, mai ales la superlativ si obsesiv pline de realizari, felicitari si urări. Urări, unele emoţionante, sentimentale chiar, depinde de la cine vin, altele uzuale, de complezenţă ori oficiale, câteodată asumate politic, dincolo de care culorile curcubeului pălesc in faţa perspectvelor promise. Peste tot sunt zâmbete largi sau reţinute, strângeri de mâini, imbrăţişări, sărutări, replici conjuncturale, organizatorii fiind ochi si urechi, cu precădere la oficiali, oportuni sau nu, la guvernare sau in opoziţie, toţi aflaţi intr-o armonie generală, dar invitaţi in spaţii aparte, "să serviţi ceva până incepem" si unde inţepăturile săgeţilor reciproce, atenuate de imprejurări, sunt gustate cu poftă de gazde… Timpul se scurge, emoţiile de început se estompează, se simte o oarecare nerăbdare, unii chiar se uită nepoliticos la ceas, gazdele freamată, s-a trecut peste ora anuntată, "mai tre' sa vină…", in fine se dă semnalul, iar organizatorii îşi continuă rolul.
Dincolo de toate acestea, festivităţile trediţionale din viaţa şcolii, cu privire specială spre cele aniversare, au o picanterie aparte si ascund aspecte pe care publicistica le brodează iar opinia si gura lumii le frământă atât inainte cât şi după, consensualitatea rămânând exterioară evenimentului.
Impactul asupra vieţii şcolare din jur este nuanţat in funcţie de atenţia pe care şcoala sarbatorită i-o acordă, sau de releţiile reciproce. In interiorul unităţii totul poartă amprenta evenimentului ce va să vină sau care a trecut. Nivelul tensiunilor pe diferite paliere - intercolegiale sau ierarhice - este ridicat, cu căderi si amplitudini energice, impactul profesional fiind perceput proporţional cu gradul de implicare, iar relaţiile profesor - elev se diversifică după o grilă lipsită de criterii. Elevii buni, devin şi mai buni şi căutaţi, iar cei "rai" işi pot imbunătăţi imaginea dacă sunt săritori la corvezi. Toţi au de câştigat ori de pierdut imprecizia evaluării fiind grevată pe fondul unor complicităţi greu de descâlcit. Modalitatea de distribuire a rolurilor si priorităţile socotite a fi etalate au o incarcătură aparte, pot provoca disconfort pentru unii dar şi prilejuri de afirmare pentru alţii, toate puse sub semnul unei subiectivităţi incontestabile, iar nivelul inspiraţiei si calitatea "spectacolului" general vor da masura evaluării, după. Există si aici o zonă a culiselor, a oportunităţilor speculate la maxim cu beneficii reale sau speranţe iluzorii, dar discreţia e o condiţie esenţiala pentru reuşită…
Nici sponsorii nu se ivesc uşor, abordarea lor trecând prin registre si tonalităţi extrem de diversificate, de la "atacul sentimental" către foştii absolvenţi plasaţi mai in faţa economiei locale sau naţionale, la jocul de invăluire din parte relaţionaţilor politic ori a ocupanţilor diverselor fotolii de conducere ale judeţului si până la tăticul elevului cutare "care poa' sa facă si el ceva…", sunt uzitatate toate firele sensibilităţilor si conjuncturilor oferite de eveniment. E alergatură si transpiraţie, consum psihic si fizic, unii iau mai mult in greutate "din cauza stresului", altii slăbesc din nebăgare în seamă si momentul vine, se consumă, atinge, dacă tirul e bine focalizat, un punct culminant, se stinge incet, cu reverberaţiile specifice, ori lungi comentarii, timpul acoperindu-le prea repede pe toate si trecandu-le in spaţiul istoriei.
Colegii mei şi cei pe care i-am cunoscut ulterior, vor observa aici o altă modalitate de abordare a implicaţiei unei anume sărbători şcolare cu consecinţe mult mai profunde in spiritualitatea şi viaţa materială a comunităţii noastre dar si o încercare de a dibui o altă grilă evaluativă a prestanţei unei instituţii. Mai mult, doresc să combat, nu cu mari speranţe de success, păcatul mândriei pe care trebuie să-l recunoaştem toţi că îl avem. In plus, aş dori să punem umărul pentru a elimina cultura egoismului, a individualismului dus până la vulgaritate intr-un mediu in care vieţuiec alături mizeria materială socială, cu ostentaţia ghiftuielilor, decăderea morală cu ipocrizia spirituală, iar minciuna tandră ţine în braţe adevărul.
Vreau să subliniez totuşi că, dacă am aduna cărţile scrise de hasdeeni in decursul timpului s-ar face usor o bibliotecă, dacă am alege pe mulţi dintre cei care au terminat aici in ultimii zece –cincisprezece ani am alcătui repede un parlament, sau dacă ne-am aduna competenţii, foştii elevi, ocupanţi ai unor poziţii marcante in occident, s-ar rezolva mult mai multe din problemele noastra actuale! E o iluzie insa! De aceea ma intreb: oare ce rol mai are o şcoală de prestigiu azi, ce spirit mai poate promova ea intr-o lume a tendinăelor de globalizare, unde ne sunt patrioţii, dar ziditorii naţiei? Aceasta retorică nu e deplină dacă nu adaug: atunci de ce atâta risipă festivistă, ce caracter mai poate avea ea, in ce fel poate să fundamenteze in bine evoluţia actuală a şcolii noastre? Este şi aceasta un mod de a-mi exprima revolta şi insatisfacţia faţă de lipsa de expresivitate educativă din jurul nostru, vizibilă in orice direcţie te-ai uita, pe stradă, in familie, la diverse televiziuni, si, in mod firesc, ne determină să marturisim nemulţumirea noastră fată de "porţia" pe care trebuie s-o asimileze şcoala din ea. Peste toate, consider necesar să afirm că incep să mă indoiesc pe zi ce trece că principiile actuale ale reformei şcolare se cunosc in totalitatea lor. In aceeaşi ordine de idei constat cu regret ca acolo unde principiile actuale se cunosc, ele se aplica din păcate fragmentar. Cufundarea în hârtii şi dosare a corpului didactic, ocuparea până la plictis si exces a timpului elevilor, ignorarea preocupărilor si intereselor acestora, notarea subiectivă ca singura lor motivaţie pentru invatatură, si, nu in ultimul rand, o organizare sistemică a scolii, in general, dar si in particular, lipsită de flexibilitate, sunt numai câteva din pietroaiele pe care invatamantul le cară incă. Lipsa de speranţă ca in perspectiva apropiată să se schimbe ceva, e vizibilă in şi in orizontul nostru local. Iar imbăţoşarea noastră ramâne ţanţoşă si fiţoasă. Uitati-va câte diplome, adeverinţe sau atestate şi-au procurat colegii de pe la training-uri, workshop-uri, sau team-building-uri. Ele ingroaşă dosarele pentru grade didacice, premii, gradaţii, etc., abordate cu veselie si promovate aşişderea. Ce, ati vazut vreun picat pe la inspecţiile de grad? Oricum hârtiile nu roşesc! La câţi bani s-au cheltuit pentru aceste talk show-uri nu se mai gandeşte nimeni, căci despre folosul elevului nu poate fi vorba. Atunci cine se află in centru stimaţi colegi, noi sau copii, cine slujeşte pe cine spre a reuşi in viaţă?
O unitate de învăţământ, la 140 de ani de activitate, are in palmaresul său multe perioade de referinţă care s-au transformat, la fel ca şi mulţi dintre foştii dascăli in legende. Este obligatoriu pentru un întreg sistem educativ să folosească acestă sursă de inspiraţie pentru proiecte de educaţie cu succes confirmat. Căci acestă şcoală a intrat şi depăşit de mult graniţele Europei. Ce facem cu miile de unităţi ale învaţământului care n-au venit incă din istorie?
Hasdeul s-a menţinut si se menţine in top si graţie unei inerţii pozitive moştenită din veac de la aceşti inaintasi celebrii, modele pentru elevii lor, exemple de moralitate, de dăruire pentru şcoală, vrednici susţinători şi promotori ai adevărurilor ce fundamentează conduita de viaţă. E o cinste pentru cei care au preluat, chiar in vremuri de restrişte, acest nepreţuit bagaj afirmandu-se împreună cu copiii pe care i-au instruit. Acest spirit s-a prelungit şi acum prefigurând puţinele şanse de reabilitare a şcolii şi oferind condiţia şi speranţa viitoarelor impliniri ale acesteia. SĂ FIE INTRU MULŢI ANI!
