In spatele frontului (5)

"Stai fă, merg şi eu" strigă ţaţa Bungetoaie, mama Luţei, "ce păcatele mele să mai fac aici", mai adăugă ea oftând şi bodogănind ca pentru sine. Înserarea era aproape şi la agoniseala ei şi a Luţii speranţa era tot la pensiile de văduve de război. Viaţa fusese nedreaptă cu ea. Rămasă singură cu un baiat căci soţul se prăpădise în focul de la Maraşesti, s-a recăsătorit după reforma agrară ,când a primit împropietărirea de şase pogoane şi o ţâră de pensie. Omul ales, Bunget, mai in etate cu cincisprezece ani ca ea. Cu el o făcu pe Luţa, dar trecand anii, barbat-su cazu în patima betiei si a muierilor, apoi devenise sperietoare pentru copii satului pe care-i ameninţa ca-i jugăneşte. Acum se simţea stingheră neştiind unde se înţepenise unchiaşul ei de pe la pranz. Păşi la vale aranjându-şi baticul, fără să mai scoată nici un cuvânt.
Coana Tocuţa, Puica, coana Sofiţa se grupară sub gărdelniţa grădinii lui Simion Modoran, in sptele lui nea Tomiţa unde verva conversaţiei prindea aripi, iar Costandin sporea cu umplerea ţoiului. Nea Tomţa tragea cu sârg din ţigare urmarind povestea pe care o depana acesta, înduioşându-se deseori.
Citeste in continuare...