De gustibus

De mult am auzit expreisa aceasta: gusturile nu se discuta! A gusta un fragment de viata, ramane un gust al fiecaruia. Sa stai pe fotoliu, sa nu faci nimic, sa privesti doar la promoroaca de pe pomi, razletindu-ti gandurile in toate zarile, tine tot de gust? O lene dulceaga, in caldura camerei, te potopeste pe nestiute si repede pici in mrejele vrajite ale imaginarului obsesiv din aceste zile binecuvantate de Dumnezeu. Vise, insailate cu cu realitati, amintiri din toboganul timpului, indefinite cronologic, se desnoada dintr-un nefiresc ghem cu imagini, scormonind taifasul inimii starnite din emotiile pravalite peste ea de ganduri... Si asa, intr-o astfel de toropeala ferice se itesc imagini cu zane, sperante si calatorii dincolo de imaginar, dorinti ce dormiteaza alminteri in nemarginit si chemari catre zari fanteziste ori taramuri de basm. N-are nici un rost sa emigrezi din aceasta binefacatoare stare, nici sa cobori in spatiul limtat ci mai degraba, incercand sa apuci concretul de coada, sa torci in liniste caerul vremurilor acceptand gustul afirmatiei mele: cat de putin ii trebuie omului sa fie fericit!!!
De gustibus!!