Ultimul ”atac” in spatele frontului (1)

…”măăă” era strigătul prelung ce se risipea printre dealuri pierzându-se apoi treptat în ecoul depărtărilor întunecate. Celelalte vorbe nu se desluşeau bine. ”Ia tăceţi!” stigă Gigi autoritar si nervos, încrâncenat de schimbarea neaşteptată a situaţiei, de la reverie la spaimă. Apoi, iaraşi un şuerat pelung, dublat de data asta, de sbârnâitul unui fluier de sport si strigătul de cioban al lui Ion Moraru care se auzi râgâit dar desluşit, ”măăă, veniţi acasăăă, măăă!” El reuşise să ajungă pâna pe Poduri spre via Verginii şi de la distanţa aceasta înţeleseră toţi. Apoi, iar, fluierul zbarnâi prelung, scurt şi iar prelung. ”Mamă, mămiţă, ăla-i Tică”, se repezi Gigi povârnindu-se spre vale, pe bajbâite, cu Nuşa si Aurora de mână. ”Auoileu, auoileu,de unde ştii?of, of, ce facem Tomiţo?” „Am plecat, gata,ce-o fi, o fi, hai Florico”, a răspuns scurt acesta. Toată lumea se puse în mişcare pe urmele celor trei care se topiseră în întuneric. ”Staţi mai încet, ca nu se ştie..!” se învârtoşă Tomiţa, cu bruma de autoritate risipită. Dar gloata se împrăştiase deja, unii coborând pe sub gărdelniţa grădinii lui Simion Modoran, alţii de-a coasta pe drumul lui Bădau, iar Gigi si fetele coanei Tocuţa, se depărtaseră bine prin grădina Bungetoaiei pirzându-se in salcâmii din izvor, coborând spre uliţă la Marcu. Revenindu-şi, Gigi cuprinse mijlocul Nuşei, se opri brusc, o trase spre el şi-i acoperi răsuflarea fierbinte si întretăiată, cu patima sărutului prevestitor de iubire. Pricepând ce se întâmpla, Aurora, înecata de plâns şi emotie, sparse liniştea: ”Ma Gigi, se rugă ea, trăgându-l de mână, chiar aşa, de unde ştii că ăla e Tică”? „Lasă că vezi tu, zise el întrerupându-şi iar intenţiile, hai! ”In aceeasi secundă pocnetul unei rachete roşii le arătă pârleazul dinspre drum, peste gardul de mărăcini, iar fluerul bolborosi iaraşi mai aproape şi cu intensitate. ”Ţi-am spus eu, el e!”
Constantin, Tică, pe numele lui mic, a fost primul băiat, după Puica, din cei şapte copii ai lui Ioan poreclit „grecu” şi Sofiţa. Cam tuciuriu la ten, cu vădite înclinaţii artistice, ”comicar”, cum i se zicea, era subiect de glume pentru fraţii coanei Sofiţa care, in special Benone, o luau în râs: ”asta l-ai facut cu Gheorghe ţiganu Sofiţo! ”Noroc cu femeia lui, ţaţa Păuna, care-l dojenea cu asprime, ”taci, bre ca s-a aruncat in neam, cine ştie!” Femeie simplă dar înţeleaptă, exprima un adevăr care se va vădi abia peste mulţi ani: Tică a avut doi copii, un băiat si o fată. Fata, Mihaela, seamană ”ca picătura de apă” cu sora Marioara, a domnului Ioan. Atunci, insă, nu se ştia nimic din frământarea sufletească a”grecului”, căci era inchis si puţin comunicativ, dar foarte agrsiv la neascultarea copiilor. Aşa se face că, pe la varsta de doisprezece ani Tică, neastâmpărat din fire si plin de inventivitate în crearea de farse, la masa de prânz dintr-o duminică, strâmbându-se şi speriindu-l pe Dorel, mezinul de atunci, trezi o furculiţă în creştetul capului, aruncata cu manie de domnu Ioan. Tătica, cum îi spuneau copii, a decis ca Tică să facă şcoala de meserii şi nu liceul. Alegerea s-a dovedit a fi bună deoarece spiritul creator al copilului l-a făcut sa fie remarcat ajungând, mai târziu, inginer electromecanic. Acum, înainte de a pleca pe front îşi confecţionase un fluier din tablă, în care pusese o mărgică de la Aurora cu care se afla in mare dragoste. Intâlnirile lor stârneau nemulţumirea domnului Filipescu ce o apostrofa deseori pe coana Tocuţa, privind-o pieziş şi agitând bastonul: ”ai gijă că eu n-o primesc acasă cu burta la gură!”