Ramadan 2009 luna sfanta a postului la musulmani a inceput Citeste in continuare...
joi, 27 august 2009
marți, 25 august 2009
Aniversare
Se implinesc 400 de ani de cand telescopul lui Galileo a fost demonstrat in fata comerciantilor venetieni. Google are un doodle pentru asta:
marți, 18 august 2009
Liga Campionilor in HD
Televiziunea Romana transmite incepand din acest sezon, meciurile Ligii Campionilor in High Definition pe TVR HD. Citeste in continuare...
miercuri, 12 august 2009
Astronomie
Curentul de meteori Perseide este vizibil in aceste nopti de vara. Google are un doodle pentru asta:
Citeste in continuare...vineri, 10 iulie 2009
Aniversare
Astazi este aniverarea lui Nikola Tesla si Google a pregatit un doodle:
Citeste in continuare...
duminică, 21 iunie 2009
A venit vara
Astazi a avut loc solstitiul de vara si a inceput oficial sezonul de vara. Google are un doodle pentru asta:
marți, 9 iunie 2009
M-am mutat
Incepand de astazi adresa noua a blogului este http://blog.e-didu.ro. Va rugam sa va actualizati favoritele. Citeste in continuare...
luni, 8 iunie 2009
Din şopronul bătrânesc
Pierdute în incertitudinile documentelor istorice colaterale, veştile noastre din trecutul familiei au rămas pâna azi pe etajera cu poveşti transmise prin viu grai. De unde in vestul Europei, gaseşti ramificaţiile familiilor până peste zeci si zeci de generaţii la noi,puţine sunt familiile, care deţin informaţii documentate din negura secolelor trecute. Am abservat aceasta intrând prin spaţiul arhivistic judeţean sau naţional de unde am cules unele documente foarte puţin relevante pentru a fi scormonite.
Mai captivante mi-au părut relatările, pline de isprăvi şi haz, din şopronul ori velniţa conacului de pe malul Sărăţelului, pe care le-am auzit de la velnicerii grecului,a pelativ sub care era gratulat Ioan, bunicul dinspre mamă. Interesant că fratelui său,Toma,palicar şi plin de vervă anecdotică,stopită din belşug cu poveşti imaginare,lumea ii zicea direct, don Toma. E adevărat că deosebirile comportamentale, manifestările de voinţă şi de caracter îi separau vizibi. Ioan interiorizat, scump la vorbă, dar cu un suflet de mare artist, cânta la vioară cu mâna stangă, trecut prin cumplitele traume ale razboiului balcanic şi primului război mondial, Toma, vorbăreţ, cu gluma ori şotia în sân, uşor la mânie dar şi la împăcăciune. Era mai mic, rămăsese acasă flăcău, se împrietenise cu nemţii în timpul ocupaţiei, gata să plece cu ei, mai apoi, strunit de Enache, ”grecu ăl bătrân”, tatăl lor şi al Marioarei sora cea mică. Deşi atât de diferiţi, o trăsătură comuna îi caracteriza: munca neobosită pentru pamânt, pentru avere. O moşteniseră ”din neam”, fraţii Ghiza - Enache, Tudorache si Vasilache – au parasit Nevisca, o mică localitate din Macedonia grecească, după revoluţia paşoptistă, ajungând în principatele româneşti unde, cu orecari cunoştinţe în marea boierime a vremurilor, se plasează ca dijmuitori, cămătari ori administratori.
Cel mai stabil a rămas Enache despre care, cum am mai spus, se povestea că ar fi avut o bună relaţie cu boierul Solacolu, şi ca frate mai mare, care la cei patruzeci de ani, lăsase acasă o nevastă cu trei copii, dovedea, probabil destulă incredere. S-a instalat,mai întâi ca socotitor la dijmă, apoi ca administrator, deschizând şi o prăvălie de coloniale la Mânzăleşti-Măneşti. Ca negustor, apoi ca administrator de moşie, Enache se vede dând mai multă importanţă acumulării de capital decât celor rămaşi la Nevisca. Aşa decide să o ceară de soţie pe Maria poreclită şi Gâlia, fata lui Chelu din Măneşti. Cu toată diferenţa de vârstă dintre cei doi soţi, aproape 20 de ani, legătura se dovedeşte solidă, şi în primii zece ani, apar toţi cei trei copii amintiţi mai sus.
Ioan, nascut în 1889, se remarcă de mic prin persevernţă şi este poreclit ”da-mi ţâţă că te tai”, deoarece a stat la sânul maică-si până la vârsta de trei ani. Învaţă scrisul şi cititul la şcoala din Mânzăleşti, fiind un elev bun la învăţătură, foarte aplecat către muzică, povestindu-se despre el că de la trei ani mergea la hora satului si, cu două beţe, se aşeza lângă lăutari imitându-i, şi „cânta” la o vioară imaginară. In clasa a treia învăţătorul notează o observaţie în catalog: ”are apucături de lăutar, se consemnează în clasa”... pentru ca în clasa a patra să primeasca laudele aceluiaşi învăţător deoarece „cu Nilă a lui Cristea, Ioan al Grecului au susţinut serbarea cu muzică”. E de înţeles că la insistenţele mamei sale baiatul căpătase o vioară, învăţând cu uşurinţă horele şi sârbele „naţionale”, cum ne spunea mai târziu, de la Ştefan din Odăile.
Relaţiile de familie erau tipice pentru ce trei macedoramâni. Fiecare cu grijile lui, dedicaţi afacerilor, se întâlneau odată sau de două ori pe an, la vreo onomastia sau la o sărbătoare creştinească mare, când, cu mare reţinere, fiecare îşi tânguia soarta. Enache, într-un fund de moşie, iar ceilalti doi in hăţişul oraşului ce se configura în acele vremi. Erau neânduplecaţi în materie financiară, nu se împrumutau reciproc, dar nici vreo risipă nu se pomenea în casa lor. In mod obişnuit vizitele erau scurte, se limitau la o dulceaţă cu apă rece, de la beci, o cafea de un leu, arareori o plăcintă cu brânză şi miere de albine, adusă de Enache de la moşie...
Fiecare se chivernisea pentru copiii lui, punând ”la ciorap” bani, aur, bijuterii. Duceau o viaţă cumpătată, calcultă şi cu multe eforturi zilnice. Cei doi de la oraş pe piaţă, mai toată ziulica, vânzând, cumpărând, mânuind cu zgârcenie paralele iar fratele Enache, de-a lungul şi de-a latul moşiei din zori şi până-n seară, în funcţie de anotimp, pe fâneţe şi izlazuri, prin păduri, livezi sau la staulele oilor sau vitelor mari, la arătură sau la treier. Supravrghia, aduna, strângea, preda la magazii sau organiza transpoartele spre conacul cel mare al lui Solacolu, din Gura Văii.
Citeste in continuare...vineri, 17 octombrie 2008
Scrisoare de la ţară
Afundate în ceaţa dimineţii, dealurile, din jurul ”celui mai frumos sat din ţară”, Gura Văii, îşi poartă culmile prin imensitatea broboanelor umede anunţând parcă — cu vârfurile lor, răsărite fantomatic, din loc în loc, prin pâcla alburie, uriaşi cu spinările curbate — intrarea Zânei belşugului, veseliei si nostalgiei triste, în palatal gijilor, al neliniştii sufleteşti stârnită de trecerea timpului, al dragostei pălite de sărutarea ei, ori învârtoşate cu nectarul rodului din vii… Alunecarea vălătucilor alburii pe vale, iţită de zorii ce străpung orizontul, dezgoleşte, treptat, miraculos, pajiştea verde negru, zburlită de sărutarea negurilor umede, apoi creionează brutal râpile înlăcrimate şi oferă spctacolul desenat al pomilor încremeniţi de uimitoarele culori ce li se dezvăluie cu fiecare zi. Peste Muchea Mare, lumina creste în intensitate iar pe vale, alburiul ceţei se prăvăleste, botezând poienile şi satul cu stropi reci.
Cu gândurile furate de irepetabilul spectacol pe care-l urmaream îndemnand caprele sa intre la muls, în stana de la Popa Bică, plutesc în fantezii reflexive trecând de la inutilitatea măsurarii timpului prezent, la dimensiunile nemăsurabile ale Universului ori la specificul spiritual al fiinţei umane împraştiată în cele zări. In inaltul cerului întunericul se topeşte, rupându-se din loc în loc, cu fiecare steluţă ce dispare, dezvăluind mai întâi griul boltei, apoi azuriul umed şi-în sârşit - albastrul contrastant cu cenuşiul văii. Dinspre auriul dantelat al norilor de la răsărit, uitaţi parcă de noaptea ce dispare, silueta argintată a unui avion strălucitor în soarele ce îl prinsese déjà, fugea spre apus lăsând în urmă, deşirat, brâul alb al pântecelor sale. Blândele patrupede, plictisite, somnolente, mestecandu-şi hrana plimbată, indecise a-şi lăsa obolul, aşteptau îndemnul meu.
Trăit, dincolo de jumătatea vieţii, în alte vremi cu ideatică turnată în forme dictate, împins de incertitudini şi nevoi confecţionate de cele mai multe ori de tiparele timpurilor, acoperit de vălul intens perceput al necunoşterii realului din lume, îmbălsămat în miasmele patriotarde ale fericirii declamate fără simţire reală în realitate, mereu aruncată-n viitor, macinat de iluzii şi speranţe lipsite de orizont palpabil, am târât în suflet şi trup apăsătoarea condamnare a naturii mele existenţiale din “origini nesănătoase”. Aceasta era “blazonul” care mi-a umplut dosarele tineretii: ”fiu de funcţionar, nepot de chiabur cu origină socială mic burgheză, deci nesănătoasa”.
Am fost contnuu marcat de spaimele copleşitoare ale exploataării omului de catre om, luptei de clasă şi ale “demascării” burgheziei şi moşierimii. In puţine situaţii, mai mult comice ori sensitive, simţeam bucurii sufleteşti. În iureşul nebun al cotidianuluii impus umplut de “activităţi” mimetice, lipsite de inspiraţie, rupte de spiritualitate, anii au trecut cu repezicune şi – acum - privind limpezirea orizontului sub tăişul razelor Soarelui, aflat tot mai aproape de răsărit, m-am hotărât să va transmit aceste rânduri subliniind: ”ce putin îi trebuie omului ca să fie fericit!”
“Ţa,la uşă!”
Citeste in continuare...
luni, 6 octombrie 2008
Fotografii
Peisaje de vis din Romania:
http://picasaweb.google.com/oghion/DeLaSuceavaLaGuraVaii
Citeste in continuare...