Cum la magazinele si bufetele cooperativei se dospeau toate stirile locale, lui Titi i-a fost usor sa afle de venirea lui Didu, consateanul lui mai tanar, ca profesor suplinitor, pe catedra domnisoarei Maria, care plecase dupa primul semestru,la o alta scoala, mai aproape de casa parinteasca.
Carapetru, directorul directorul scolii un obisnuit al bufetului, fost mare mahar in uniunea asociatiilor studentesti in vremea Brigazilor de munca de la Bumbesti Livezeni si conducatorul tinerilor romani trimisi in Jugoslavia lui Tito, tot ca brigadieri, ajunsese in anul trei de facultate sa fie exmatriculat, dupa aparitia pozelor cu „calaul” Tito pe toate gardurile, si trimis cu domiciliul fortat la Lopatari. Cu o capacitate intelectuala iesita din comun, ramasese tributar al spiritului cazon, fiind de o exigenta iesita din canoanele didactice, piperata cu atitudini sgomotoase si ton ridicat. Lesne te facea „albie de porci”, vorba Vioricai Morarescu, invatatoarea care il contra cu apelativul „directore” si care nu se teşea de escaladarea conflictului. Stia ca a doua zi tot el vorbea primul si nici nu mai pomenea de intamplarile trecute. Rar o suparare tinea mai mult de o jumatate de zi deoarece dupa amiaza,la bufet se comentau, se disecau concluzionandu-se, aspectele incriminate despartindu-se de toti, prieteni.
Citeste in continuare...
vineri, 1 februarie 2008
Apoi un popas, paharele se umpleau, iar Coman, presedintele, indemna din nou: ”zi tovule p-aia lui Simulescu cu liliacu!”Buna dispozitie punea stapanire pe toti si greu se lasau dusi spre casa...
Arare ori ,dupa aceste „sedinte” pe teren, se intampla ca rezultatele sa intarzie. Conditionarea era perfecta. O mai mare ingaduinta de la centru, o petrecere pe cinste si abuzuri la tijghea: aduci o gaina dada Florico, daca vrei malaiul. Fara oua nu dam ciorapii mercelizati.
Mai apoi, la raion, toate erau bune, la pozitiv, despre cooperativa Lopatari. Era un amestec de compromis si intelegere, o ipostaza inedita a falsitatii unor relatii simplificate dintre sat si oras, un soi de minciuna adevarata cu referire la dragostea dintre clasa muncitoare si taranime. Exotismul unei jungle relationale prin care poza oficiala era una iar intimitatea conjuncturala alta, nu-i prea dadeau liniste contabilului Pavel dar tineretea avea prioritate.
S-a integrat repede, impunand cu cinstea, discretia si vocea, un anume respect, iar la revelionul dintre decenii, Ginia si Titi, s-au indragostit iremediabil, in acelasi an, casatorindu-se.
Citeste in continuare...
joi, 31 ianuarie 2008
Asa a gasit-o, la sfarsitul anilor 50, Titi, flacau tomnatic, inalt si spatos, placut la chip, introdus in tainele realitatilor locale, fiind contabil de meserie la cooperativa de consum, care avea magazine in toate satele comunei.
Avea gestionari isteti,unii cu meseria in sange, care nu pridideau, atunci cand presedintele cooperativei si contabilul poposeau la ei, sa le ofere cele bunatati: branza de Penteleu, pastrav de la Musa, tuica batrana, ghebe ori bureti, pasare fripta si vin de Blajani. Daca se intampla primavara cand cand gainile cad closca, carnea de la borcan facea deliciul serii iar cheful devenea mai greu. Presedintele, care stia ca siguranta lui financiara este in mana contabilului se apleca la urecehe acestuia soptind: ”zi ceva toarasu Pavel!” Cum nu se lasa rugat, incepea sa cante, cu o voce calda de tenor, cu zambet subtil si dantura sirag. Repede imuia inimile asistentei, femeile se imbujorau si deveneau primele acompaniatoare, la referen, barbatii goleau paharele si intrau si ei cu chiuituri, iar domnu Titi aruca pe sub sprincene cate o privire sagalnica:
Cat e omul tinerel
Se tine dorul de el.
Omul daca-imbatraneste,
Dorul se calatoreste..
Citeste in continuare...
miercuri, 30 ianuarie 2008
Ginia era o invatatoare scolita cu sarg, care gustase din plin amaraciunea invataturii intr-o scoala pedagogica in care fiii de chiaburi nu aveau loc. Cum s-a descurcat mama ei, ramasa vaduva de timpuriu, dupa plecarea la cele vesnice a domnului Cristescu, om gospodar, respectat in sat, cu pamant si padure in obstea lopatarenilor, dus la Domnul se pare de inima rea dupa nenumaratele ingradiri si dajdii nedrepte la care fusese supus? Muntenii au suflet mare si in acele vremuri, cu toate riscurile, se ajutau intre ei. Almineri, oameni cu frica de Dumnezeu, au dat referinte si adeverinte mincinoase astfel ca biata fata, prea de de timpuriu orfana de tata si-a dus la capat nevointa intru ale cartii. Bine cladita la trup si atragatoare la chip, cu zambet sagalnic, avand toate calitatile femeii istete de la munte, cu replica pe limba si fara nici o datorie la vorba, Ginia se bucura de respect in sat dar nu intalnise omul care sa-i suceasca mintile. Citeste in continuare...
luni, 28 ianuarie 2008
Slobozite din ograda spiritului, imaginiile cele mai limpezi se rasfata in contururi trase apasat de socul evenimentelor, fata de care intamplarile zilnice se afunda in unda timpului, involburandu-se printre trecerile cele mai neasteptate, pierzandu-se in carul plin, sau ramanand suspendate in tablouri fara margini, sterse de timp, ori uitate in gramada de ganduri...
In fierbinteala amiezii de iulie, prin bolboacele garlei, strigatele bucuroase ale copiilor, toti in pielea goala, amestecate cu gâlgâiutul apei printre pietre, fascicina.
Scapat de privirile mamei sale, sau complice cu Rada, fata din curte, Didu lua navalnic cu pieptul incarcat de bucurie si emotie, poteca spre mal. Momentul era totdeauna bine ales. O moleseală se insinua peste toate, albinele zumzaiau in albastrul cerului, păsările din curte se ascundeau pe sub lemne cu aripile lasate, dogoarea pământului juca nastruşnic, galben auriu, in vatra imaginară a departarii. Cu sprinteneala specifică majorităţii copiilor de la ţară, alerga pe varful tălpilor desculţe, ocolind pietrele ori tufele de holera, apecându-se pe sub crengile de catină rosie. Avea cinci ani şi se remarcase printre ceilalţi copii, cu iuţeala sa... (va urma)
Citeste in continuare...
miercuri, 23 ianuarie 2008
Satul erotic
Din fragedă pruncie am observat situaţii si discuţii la care nu aveam acces. De exemplu, Rada, femeia de 20 de ani care indeplinea diverse sarcini gospodaresti la noi acasă prin 1943-45, nu ma lasa sa privesc intre picioarele ei niciodată si, de cateori se aseza undeva, isi tragea repede fota cu cămaşa lung peste genunchi albi ascunzandu-şi chiar gleznele. Deducţia logica a copilului de 4-5 ani a fost ca acolo se ascunde ceva, asmuţindu-mi curiozitatea infantilă simultan cu o emotie indefinită. Am incercat in cateva randuri sa mă postez sub scara care ducea in pod dar mama, prevenitoare m-a luat la zor: ce cuţi acolo, vrei să se rupă scara peste tine? Am fugit speriat. Era război, ştiam de bombe şi explozii, hotărat lucru, am cugetat, acolo e ceva periculos!
Aveţi dreptate, acum la ţară e digile, dolcele , etc. cu programele lor erotice şi chiar mai mult. Aşa e, dar tot au rămas iarba, fanul, tufişul, boldanul... Un bărbat la ţară trebuie să tină cont ca azi în fiecare casă eu un observator paparazzi. Dacă vrei să-ţi faci publicitate despre potenţă stai de vorbă cu o femeie pe drum că ăla eşti! Ei bine, cred că a inceput, pe acest plan urbanizarea ruralului. La noi partea veselă a acestui proces este dragostea dintre Ghiorghiţă şi Lăcrămioara... Probabil o vom povesti la vară.
Citeste in continuare...
luni, 21 ianuarie 2008
Satele, o problema...
Pornit la drum din satul meu, cu o stare emotionala placută, bine dispus, ca intr-un amestec de ingrijorare si bucurie, mă gandeam, urcand Muchia Boghianului, ramasa neasfaltată din '88, că ar trebui sa intru in greva foamei pana cand autoritaile judetului vor catadicsi sa repere acest drum judetean pe care anual se papă miliarde dar care ramane mereu asa, nereparat. "Păi dacă il reparăm cum trebuie anul acesta noi unde mai lucrăm la anu' dom' profesor" - imi replica un picher de la drumuri mai demult si asa ca de mai bine de 20 de ani avem acelasi "drum in lucru"...
Mărăcineni, comună mare, aşezată la capătul dinspre Buzău a drumului european 85, a explodat pe faţada şoselei, cu un ansmblu de construcţii fără nici o noimă, intr-un amestec grotesc de magazine, ateliere, locuinţe, service-uri, etc. expresie evidentă a lipsei de orientare urbanistică şi impudica vulgaritate a neamprostului, care-si etalează suficienţa impuţită fară să-şi imagineze că deranjează. Aspectul de aici este, nimic mai mult decat o continuare a incorsetării imaginaţiei de acum peste 40 de ani cand prin Mărăcineni s-a facut primul asfalt spre Lopătari. Era un scandal continuu:in timp ce proiectanţii susţineau că lăţimea şoselei trebuie să fie de şapte metrii localnicii se opuneau la retragerea gardurilor şi aşa s-a ajuns la compromisul in care se găseşte uliţa aceasta azi, infern pentru cine circulă pe aici acum.
Dar să ţinem drumul european unde, de bine de rău e incă loc pentru toţi. In cei 360km care despart Buzăul de Suceava sunt cinci oraşe mari şi peste cincizeci de sate. Ascunse in aburul ceţos al lui ianuarie, inşirate pe terasele Siretului ori aruncate in ochiuri de pădure bucovinenă satele sunt prezenţe vii ale continuităţii istorice, uitate in proiect, povestite in amintiri, imbatranite şi dovezi sigure ale morţii clinice a unui popor aflat in totală fărămiţare feudală, sub un continuu război al nervilor. Boieri maziliti, ţărani alungaţi de pe moşii, străini ademenindu-ne fecioarele... Există opinia că aşa am fost predestinaţi. Credeţi ce vreţi dar pe mine mă obsedează ideia că dacă am văzut in timp cauze care au determinat efecte multe nedorite, atunci de ce acum nu ieşim din corsetul acesta şi dece gandim instinctual? Poate pentru că ne-am divizat conceptual atat de mult sau rădăcinile sunt uscate, ori mai degrabă limbajul s-a tocit in timp şi am refăcut aici Babilonul. Oricum, satul este o problemă majoră ce sanjeneşte grav europenizarea noastră. Urmează...
Citeste in continuare...
joi, 17 ianuarie 2008
Ruralul romanesc
Am proiectat un periplu prin tara avand ca obiectiv evaluarea starii de ruralitate a Romaniei si intocmirea unui ghid vesel al succesului personal in acest mediu.
Ca bebelusi europeni ce suntem, ne cam ustura ochii privind catre departarea din vestul tarii si incercam sa peticim cu atitudinea noastra o imagine-etalon pentru satul de maine.
E normal ca sa privim, inainte de orice, la cel de azi. Fac o precizare: desi pe linie materna s-ar fi cuvenit sa am partea mea din cele cinci case pe care bunicul le-a avut in centrul capitalei judetului meu, atestand prin acesta provenienta mea urbana, totusi ma simt mult mai bine cu sorgintea mea rurala si indeosebi cu calitatea de profesor taran pe care mi-am atribuit-o, casa mea parinteasca, de unde va comunic acum, se afla "in cel mai frumos sat din tara". Sublinierea mea este necesara tuturor celor care stramba din nas cand aud ca "X e de la tara", sau ocolesc discutia pentru a-si ascunde provenienta rurala. Primul ghid comparativ este cel al lui Alexandru Departateanu care afirma ca "locuinta mea de vara e la tara", intr-o poezie simpatica, tablou al satului in care, dupa cum se vede din poezie, nu prea ii placea. Vom fae o recapitulare recitind poezia si apoi, impreuna, vom comenta ce mai e si ce nu mai e din satul de altadata.
Citeste in continuare...
miercuri, 16 ianuarie 2008
Multumesc
Tuturor celor care mi-au transmis incurajari in demersurile mele pe blog, le multumesc! Am primit mailuri, mesaje si vorbe directe! VA MULTUMESC, dar vorba sboara, scrisul ramane! Va invit sa comentati pentru ca sunt la mijlocul lunii ianuarie si trebue sa decid: am castigat cititori si comentatori, continui, N-AM castigat... cotinui, ce sa fac? KLIIIC! Citeste in continuare...
Emin (file de ... extemporal)
Cu acest apelativ i se adresa Veronica, apoi ei au devenit o legenda in istoria literaturii. Si-au trimis scrisori, au dat masura iubirii lor, fiecare cum s-a priceput mai bine, in poezii sau in fapte. Ea si-a "pus-o" si cu Caragiale. Ma rog, o fi fost o alta dimensiune... a dragostei.
In ciuda... amandorura s-a retras la Varatec si la Agapia. Mai inainte a fost si la Viena si si-a facut o poza frumoasa pentru Istoria literaturii scrisa de Calinescu. Dupa care Mihail, fiind iarna si neavand lemne, iar copii umblau cu steaua, i-a trimis si ei o poezie de adio, "La steaua", in care a calculat cat timp i-a trebuit "luminii sa ajunga" (citat din poezie) la el si de acolo sa-i duca sentimentele Veronicai. Pacat insa ca din cauza viscolului, lumina de la stea s-a stins in drum, dar noroc cu amorul care, desi s-a stins si el a mai lucit un timp... Pe poet il urmareste in continuare raza lui. In acelasi timp s-a aprins si focul in soba, palpaind, asa cum reiese dintr-o alta poezie a sa cand el a cazut pe ganduri avand si perdelele lasate dar nu stiu daca s-a lovit sau nu de masa sa de brad despre care nimeni nu spune cine i-a facut-o.
Si a trecut 15 ianuarie 2008 cu A. Paunescu, Turcescu si alt epigon, vorbind, profanandu-l pe EL.
Citeste in continuare...