Sfantul Ioan - episodul III

Tataia statea pe canapeaua lui, pe prispa larga a conacului, privind in zare prin ochelarii cu lentile groase si rame negre, inspre Muchia Mircii, peste pomii argintati de promoroacă, in soarele diminetii de iarna. Purta o haină de dimie groasă dată la piuă.
Peste un pulovar de lană ca o jiletca, cu buzunare, in cel din dreapta avănd nelipsitul ceas de aur cu capac, legat cu zale de unul din nasturii vestei de lana. Pantalonii, tot din dimie groasa, bufanti, legati la glezne cu sireturi peste care trecea ciorapii de lana gri. Era incaltat cu papuci de piele, maro. ”Ce faci ma Didule?” ”Am venit sa-ti urezi la multi ani, tataie”! “Ha, ha, ha, - parca-l aud si acum - brava, ma, brava” si ma saruta pe frunte. ”Sa vii maine sa te tund, neaparat”! Avea, probabil, din campania de pe frontul bulgar din 1913, sau dupa retragerea in Moldova in primul razboi mondial, o grija deosebita pentru iigena corporala incat cea mai mica urma de neglijenta o taxa indiferent de context. Bineinteles ca tunsoarea era numarul zero.