In ascunzisurile intortochiate ale gandurilor trezite de amintiri, sarbatorile onomastice, traite in copilarie, persista cu un contur si o limpezime a imaginilor care pun in dificultate expresivitatea redarii lor...
Bunicul meu era Ioan, canta la vioara tinand arcusul cu stanga si potrivit obicieiului timpurilor primea musafiri, pe cinste, in acesta sfanta zi...
Recuperarea acelor timpuri printr-o adecvata redare a lor - 1946, 1947, 1948 - nu-mi da liniste si ma tem ca timpul acordat de cititorii mei blogului este sgarcit si insuficient motiv pentru care, incercand sa fac o punte cu prezntul, voi fi episodic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu