La finalul inceputului

S-a sfârşit primul an al demarajului nostru european. Gata. Ameninţaţi, imbrobodiţi, buimaci, iată-ne in anul doi! Genetic avem perspicacitate si isteţime să scăpăm de restanţe astfel că până la probele urmatoare iata-ne promovaţi. E plina lumea de retrospectivele acestui an aşa că ne vom rezuma la câteva observatii subiective, ca tot românul imparţial!

Glumele anului, clasamentele pe diverse paliere socio economice si politice ori artistice, tentaţia senzaţionalului aflata cu mult inaintea ispititoarelor descoperiri stiinţifice, unele doar banuite dar sigur existente, dar şi divagaţia pe multe subiecte fara putere creatoare, atestă mai degraba un an al stagnării dacă nu al impotmolirii in proiecte sau in inşelătoarele topliţi ale timpului nemăsurat. Intârzie să se dezvolte acel nucleu social economic in masură a determina gravitaţia grijilor şi nevoilor sociale care, deşi atenuate mult faţă de trecutul apropiat, păstrează discrepanţe ce rămân încă o caracteristică a anului intâi. Zona rurală abandonată ciclic, ia distanţă faţă de cea urbana rămasa la mentalităţi săteşti, dar fiţoasă şi amalgamată. Rutele înfundate ale integrării sunt percepute la ţară mai mult iritant si emoţional, fară nici o idee sau imagine concretă, doar cu fabulaţii colportate, care de care mai şicanante şi rămân înţelenite pentru o majoritate deloc neglijabilă. Satul se află in aşteptarea veşniciei, cu tristeţea vârstnicilor răvăşiţi de dorul celor dragi plecaţi spre alte zări, cu nedumerirea celorlalţi, fără altă şansă si rămaşi acasă, muncind pe apucate, în speranţa creşterii continue a ajutorului social... Respingerea dialogului instrucţional explicativ, este autentică aici iar, din nefericire, lipsa fermităţii opiniei publice sau a instituţiilor, creează o degrigoladă greu de oprit, cu multe consecinţe îndeosebi în plan etico-social dar şi economic. Există localităţi rurale in curs de dispariţie, fără nici un orizont de speranţă, doar ca locuri de joacă pentru adulţii pricopsiţi, în care iniţiativele se sting înainte de a se naşte, dar pentru care cheltuielile de la bugetul statului atestă falimentul sistemului administrativ actual. Pe celălalt mal, urbanul buzoian, detaşat net în cursa spre bine cu satul, înţelegând aici prin bine apa curentă, căldura şi informaţia, rămâne plafonat şi nu oferă decât iluzii în construcţia pilonilor urbanistici specifici Europei. Las că nici imaginaţia creatoare nu sparge geamul, ca să nu mai vorbim de faptul că promovarea ideilor, iniţiativelor şi fanteziilor localnicilor nu găseşte nici un traseu spre afirmare fie din lipsă de interes pentru administraţie, fie din lipsă de inspiraţie. Fără a dramatiza, mai ales că baruri, cafenele şi spaţii comerciale sunt, aspectul oraşelor noastre rămâne lipsit de personalitate, cu slabe şanse, în viitorul apropiat, de schimbări substanţiale, evoluţii occidentale in special in domeniul mediului şi gospodaririi lor, sau cu proiecte spectaculoase.

Anul de inceput al vieţii noastre in configuraţia politica europeană, sub un drapel şi o administratie comună, s-a terminat! Nimeni nu banuia ca va fi aşa de greu! Să ne incurajăm spunând că orice început e greu. Cea mai mare parte a dificultăţilor noastre sunt de adaptare. Mulţi işi imaginează o realitate feerică, minunată şi lipsită de griji, altora li se pare mai potrivită lamentaţia continuă si scenarita ocultă. In fine există şi o categorie dezarmant de consrvatoare care nu acceptă nimc sau nu aşteaptă nimic de la Europa unită. Pentru orice om intrarea într-un palat ori hipermaket reprezintă un şoc pe care-l depăşeşte prin înţelegerea logicii ambientale. Prin urmare omul intră fizic acolo. Ceea ce nu e valabil cu intrarea în Europa. Nu toţi românii au colindat în acest spaţiu. Ori ce comentarii am face, sau oricâte documentare am prezenta, nu vom avea efectul contactului direct. O asfel de cale e imposibil de realizat. Oamenii trebuiesc totuşi conştientizati că odată promovat anul intrării pe uşa din faţă a Europei urmează sa facem integrarea noastră acolo. Asa cum pentru adăuga un bec electric la o instalaţie trebue sa facem racordul cablului cu celelalte, tot asftel organismul politico-administrativ al Romaniei în toate componentele sale, trebuie integrat in cel al lumii europene. Partea cea mai dificilă a acestei operaţiuni depinde de noi, cei ce nu credem în migraţie ca formulă de durată a integrării ci mai mult ca o soluţie de moment, expresie, in special, a configuraţiei psihologice a unora dintre noi, forma de protest faţă de insatisfaţiile de conjunctură sau alergare după iluzii. Relizarea profesională nu o includ aici deoarece un cetăţean român ajuns somitate indiferent unde, rămâne cetăţean român.

Observăm aşadar, ca fiecare dintre noi trebuie sa-şi realizeze propria integrare. Ori in hăţişul firelor la care trebuie să ne cuplăm vom fi în stare să găsim contactele specifice? Trebie să fim foarte atenţi cu noi inşine pentru a nu ne incurca in propriile mreje. In mod sigur acest impediment poate fi evitat dacă realizăm comunitatea valorică ce ne uneşte. Pornind de la muncă, conditie şi valoare etică fundamentală, ajungând la filonul de aur al tradiţiilor şi culturii noastre a cărui valorificare în autenticitatea sa e încă mimetică şi cu miros de arhivă, şi acceptând ca singura condiţie momentană de dezvoltare a ţării, cultivarea valorilor democratice. ”N-ai cu cine!” o să mi se replice şi pe bună dreptate. Ceea ce am trăit în ultimii optsprezece ani nu ne poate folosi de model.

Inacceptabilul spectacol public, oferit de diriguitorii politici, trebuie să ne facă să înţelegem că soluţia datului cu părerea sau a fugii din calea adevărului este un fiasco total. Tolerarea minciunii de dragul apartenenţei la un grup sau altul de interese, alaturi de murdaria denigrarilor reciproce nu este o solutie, iar mult vânturata idee a schimbării clasei politice nu face decât să le întregească pe toate trimiţându-ne in labirintul discreţionarului. Care clasă politică trebuie schimbată, din care fac eu parte sau din care faci tu? Să fim seriosi, prin gestul ştampilei de vot fiecare aparţinem de o clasă politică! Cu cine o vom schimba, cu noi îşine, aducem din import?Iată cum din numai două intrebări ne trezim în fundătura ce nu duce spre integrare.

Am trecut de anul inceputului. Suntem in ograda europeană. Cu discernământ si inventivitate ne vom adapta. Cu toate câte le avem pe noi, bune sau rele, cu conducătorii de azi sau cu cei de mâine. Orice schimbare autentică vine din interiorul nostru, nu ne-o dărueşte nimeni, dar penru a fi omologată trebuie să o probăm prin fapte. Haideţi!!