Mais ou sont les neiges d'antan

Elev la liceul de baieti Buzau. Anul 1954, februarie 8, intr-o vineri. Amiaza la internatul liceului, cu mancare de prune uscate, dupa o ciorba de cartofi, acrita cu zeama de varza. Imi iau inima in dinti si ma apropii de batranul pedagog: "as dori o invoire". Ma priveste bland, cu compasiunea varstnicului pentru copii plecati de la casa parinteasca, dar si cu retinerea pedagogului pentru responsabilitatea asumata: "pentru?". O clipa am ezitat daca sa-i spun adevarul sau sa-i trantesc o minciuna cum obisnuiau colegii mai mari spre continua lui suparare. Peste un an aveam sa ma conving cat de bine am procedat alegand calea directa: "vreau sa ma duc acasa ca ai mei taie porcul deoarece vine fratele meu de la facultate, ca n-au avut vacanta de Craciun". A ezitat un pic, a privit ceasul, apoi a chemat un coleg: "vezi ca l-am invoit eu pe el sa mearga la parinti, ai grija" Un val de caldura mi-a inundat fata, am rostit un multumesc in fuga si am iesit cu pieptul plin de bucurie pe poarta liceului, fara sa mai ma uit in urma. Un cer plumburiu sprijinea orizontul si din cand in cand cate un fulg de zapada se furisa peste copacii din bulevardul garii. Tricoul de lana de sub haina imi tinea de cald, ma grabeam spre autogara aflata, pe atunci, in Piata Daciei. Timpul se oprise in loc, gandul sbura spre casa si la aflarea vestii ca rata - asa se numea micul autobuz ce lega Buzaul de Gura Vaii - a plecat, n-am stat nici un pic pe ganduri si am plecat spre iesirea din oras. In satul Clinciu, azi disparut, inainte de intrarea in Vernesti, am observat ca e rost de ninsoare. Fulgi mari, din ce in ce mai desi, invaluiau departarile venind dinspre Penteleu. Intind pasul, las in urma cateva care cu lemne, strabat lunca Vernestilor sub neaua din ce in ce mai viguroasa, asezata pe soseaua pietruita, nu mai am nici o idee ce ora sa fie. La intrarea in Candesti se lasa inserarea. In case se aprindeau lampile, cateva mogaldete, cu felinarele aprinse tesand umbrele, se mai preumblau prin curti la adapostruile de animale. Peste campul dintre Candesti si Satuc, noaptea a pus stapanire peste zari. Luminitele se micsorau cu departarea sau dispareau in bezna alburie printre siroaiele de flugi pravaliti neincetat. Josenii cu intortochiatele-i uliti si urcusuri imi umplura spatele de sudoare, foamea imi dadea tarcoale, zapada era deja pana la glezne si trecerea peste Muchia Spanzuratului mi-a furnizat si primele spaime cu umbrele noptii. Singuratatea, frica toponimului si crucea ce nu se mai distingea din zapada au crescut bataile inimii, coborarea spre Policiori fiind amestecata cu cazaturi si poticneli. Sosind acasa nins, imbujorat si plin de promoroaca am facut o neasteptata surpriza celor dragi, greu de descris in cuvinte, atmosfera de bucurie si mirosul de friptura ce se simtea de la poarta mi-au ramas sezatii nesterse, pe care le retraiesc deseori... in vis. Era ora zece seara. Nu uit nici mamaliguta rece cu gogosari. Somnul a fost adanc deoarece n-am auzit ca peste noapte se starnise vantul si viscolul avea sa ne acopere curtea pana peste garduri.

Astazi de dimineata a inceput sa ninga iar la ora cand scriu ninsoarea nu a contenit, imprejurimile sunt albe, pomii parca rad sub mantia alba a Sarbatorii Imparatesti. O fi o zapada de alta data?? E vreme de tihna, bucurie duhovniceasca dar si de placute surprize. In 1954, de nevoie, scoala s-a intrerupt doua saptamani! Adomnitei ar fi destept daca ar amana cu o saptamna inceperea scolii. Poate au timp copii sa-si faca temele si binecuvantatele surprize. Numai ca acum lumea s-a desteptat, gata, avem ce ne trebuie,hai la treaba! Pai, nu??