La odaie (2)

Cu meticulozitatea obişnuită aţâţă focul de nuiele uscate amestecate cu ţăndarele de la grinzile fasonate pentru saivan, privea cum se înalţă laptele spre buza tuciului, umplu bardaca mică cu chiag şi o turnă în rotocoale peste lapte, mestecă bine cu o lingură de lemn mare, acoperi tuciul cu un fund din scândură de brad, apoi trase focul pe vatră pentru a-l potoli. Se aşeză pe marginea laviţei acopeită cu o cuvertură de lâna ţesută de ea în iarnă trecută, pe bătătură neagră cu flori roşii, mari, având marginile prinse cu aţa de bumbac legat în cruciş. Se uită prin usa deschisă larg, în strunga pustie de la Arman, la dealurile inverzite dinspre Stupină şi în lungul drumului pe unde ultimele căruţe cu boi coborau la fântana lui Iosif, spre fundul golului. Frumuseţea naturii o incânta iar voioşia trecătorilor care se grăbeau la locurile lor ajungea până la ea. Pentru aceste clipe pline de farmec deseori îşi spunea că merită să tăiesti. Se intinse pe spate, lasă bucuria să-i inunde sufletul, dar se ridică repede neliniştită, simţi inima bătând mai des, obrajii îi ardeau, suspină fără să vrea şi privi aprins înspre uşa intredeschsă a camerei lui Gigi. Arunca o privire pe fereastră la capătul de sus al drumului, il văzu pe Roli, câinele, aşezat pe burtă, cuibărindu-se cu capul pe picioarele din faţă plictisit de drumul pustiu. Cu vârful piciorului drept împinse uşor uşa camerei, păşi pe preşul ţesut din zdrenţe şi, ajungând lângă pat, se aplecă la urecheia flăcăiaşului, sprijinindu-se de umerii lui laţi, şoptind cu respiraţia-i fierbinte: ”mai dormi domnişorule,nu-i târziu?” În aceeaşi clipă o codiţă a părului ei negru,alunecă pe obrazul băiatului...