Prundul garlii (3)

In liniştea ce se lasase, din marginea coastei în care se afla, Didu auzea distinct strigatul piţigăiat al batrânului aflat cât e ziua de mare, pe o piatră în faţa porţi: “domnu’ Iooon, domnu’ Iooon, au venit ruşii”. Soarele trecuse de prânzul ăl mare, departându-se de Râpa Mare şi privind mai de aproape muchia Mircii, zumzetul albinelor se pierdea încet in albstrul cerului iar, la intervale din ce in ce mai mari, strigătul jalnic al unchiaşului izbea, ca o piază rea, in sufletele împietrite ale celor ascunşi pe vâlceaua cu iarbă cosită “dom’ Iooon”… Femeile îşi făceau cruce, copiii dădeau semene de nerăbdare şi in tăcera din jur, glasul lui Didu îi sperie pe toţi: “uite-l pe tata” şi o rupse la fugă peste buza malului. ”Ptiu, bată-te norocu’” se închină scurt coana Sofiţa, bunica lui. ”Lasă-l Puica, rămâi pe loc”, ordonă nea Tomiţa,in timp ce copilul sălta nestăpânit spre Muchia Boghianului de unde cobora tatăl său care-lua de mană.
Au venit ruşii,tată şi am fugit toţi. Bine, hai acasă.