Prundul garlii (1)

Prundul, cuprins intre malurile argiloase sau cu pietrisuri era, la Cotu Gârlii, in acea după amiază de jaratec, furnicar de copii. Unii de pe mal săreau in apa adâncă, altii se alergau prin apa trintindu-se cu capul la fund, in timp ce flăcăiaşii planuiau o bataie cu giugelele intre cele doua tabere, cei de peste garlă si cei din sat.
Fără nici un semnal toti fug spre malul argilos si incep să adune mormane de clisă. Cei mai mici făceau gogoloaie si le cărau pe braţe in spatele celor mai mari care le bibileau in varful unor nuiele de catină roşie si printr-o mişcare dibace de rotire deasupra capului le trimiteau inspre tabăra adversă. Tipete, râsete, văicareli…
Hărmalaia pusese stăpânire pe tot vadul iar plaja de nisip parca era arată. Intr-o fractiune de secundă de aparentă linişte unul din copii ţipă straşnic: “caii lu’ dom Fane”! Prinşi in valtoarea atacurilor cu giugele unii nu au auzit dar dintre băieţii mari strigă unul ingrozit: ”Vin ruşii,ma!” Câteva clipe de linişte si inainte de a se topi toata gloata sub cătina roşie, altul urlă: ”uite-l pe Adrian”.
Copilul mijlociu al lui domnul Fane, la cei nouă ani ai săi, călărea foarte bine pe deşelate si la ora amiezii ducea caii la apă, la ciciure. Aici l-au gasit trei ruşi beţi, pilni de praf, cu cămăşile scoase din panaloni, mai lungi ca rubaşca prinsă cu centura in care era stransă boneta kaki, decolorata spre alb, asudată şi murdară. Aveau pistoale automate cu care il speriau pe bietul copil. I-au luat mai intâi calul roib, un pur sânge trăpaş, ce avea un valtrap pe spinare si apoi s-au repezit la mânza sură. Băiatul a inceut să le spună că noatina, bine dezvoltată nu e încă invăţată la călărie. ”Cito, cito tacoie?? Ebifoimate, ciorti!” striga rusu la el si, clătinandu-se, sări pe iapa care a inceput a se ridica in două picioare ridicandu-şi coada, zvârlid cu copitele in vant, tremurând din tot corpul îl aruncă pe călăreţ cat colo si, intr-o fulgerare, cu piciorele din spate, il lovi pe rus in umar [va urma]